Mă doare capul când văd atâta dat în bobi, analize de tipul cine e mai înalt între Trump şi Iohannis, analize „istorice“ de tipul ce a mai spus Carter despre Ceauşescu sau diverşi alţi geostrategi care o ard în discuţii fulminante despre nimic, în breaking news. Au rămas nespuse, în opinia mea, lucruri esenţiale.
Jurnaliştii au dat aproape zero context al vizitei din care să poată înţelege omul câte ceva, oamenii de rând au rămas cu ideea că a fost preşedintele nostru pe peluza Casei Albe şi atât. Prin context mă refer la fapte care nu au fost specific menţionate, dar trebuie puse în legătură cu această vizită, exista un context american, unul european, nu doar cel dâmboviţean.
Însemnătatea bilaterală şi istoria relaţiilor bilaterale
Primul punct este de curtoazie diplomatică, dar şi pentru sublinierea unui parteneriat pe care ambele părţi îl doresc privilegiat, formularea aceea cu peste 100 de ani de relaţii diplomatice este un „talking point“ standard al Ministerului de Externe şi al Ambasadei României la Washington, preluat de preşedintele Donald Trump. De fapt, relaţia e chiar mai veche de 100 de ani, dacă se trece elegant peste perioada 1941-1947, în care aceste legături au fost întrerupte din pricina războiului. Ca să fim exacţi, relaţiile bilaterale au început în data de 14 iunie 1880, când preşedintele SUA, Rutherford B. Hayes, a semnat scrisoarea prin care îl informa pe domnitorul Carol I asupra numirii lui Eugene Schuyler în calitate de agent diplomatic/consul general al SUA în România, acest moment marcând practic stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.
As you know, the people of Romania and America share much in common – a love of freedom, proud cultures, rich traditions and a vast and storied landscape to call home. The relationship between our two countries stretches back well over a century. But today we especially reaffirm and celebrate our strategic partnership that began 20 years ago next month. That partnership covers many dimensions, including economic, military, and cultural ties. And today we are making those ties even stronger.
Nicio analiză pe text nu am văzut. Libertatea e primul cuvânt pe care încă americanii îl folosesc legat de România – subtextul nerostit e libertatea faţă de comunism, libertatea faţă de regimul Ceauşescu, faţă de trecut, faţă de ororile Războiului Rece. „Culturi mândre“ – Trump probabil că nu are niciun consilier care să îl fi citit pe Lucian Boia, însă subliniază acea dimensiune culturală a României apreciată la Washington, în condiţiile în care la noi cultura e pe ultimul loc, mereu Cenuşăreasa bugetului, deşi este evident parte din structura identitară care ne caracterizează. Trump probabil nu a fost informat despre buldozerul care se învârtea pe lângă Sarmisegetuza.
Despre tradiţiile bogate – nu ştiu care sunt acelea pentru SUA, însă pentru România din punct de vedere american ele sunt legate de imaginarul ţărănesc, mai ales de ia românească (la blouse roumaine). Tradiţii româneşti la Washington înseamnă în primul rând un festival al iei, de Sânziene, e ultimul eveniment cultural de anvergură acolo, la Lincoln Memorial. Se reţin evenimente legate de folclor şi identitate, nu s-a reţinut poneiul roz cu zvastică prezentat de ICR New York, de pildă. În fine, se vorbeşte despre teritoriul „de acasă“ – România e o ţară frumoasă, deocamdată nu observă nimeni deşertificarea din sud, tăierile sălbatice de păduri care se văd din satelit, uciderea râurilor cu microhidrocentrale.
Mai e un lucru de menţionat. Având în vedere mâna întinsă de Trump lui Dragnea peste capul comeseanului care stătea vizavi, era nevoie de o anumită corecţie a percepţiei că Dragnea se întâlnise cu Trump şi până la vizită Iohannis nu se întâlnise în tête-à-tête, probabil că a contat şi acest lucru când s-a decis conferinţa de presă comună. Trump trebuia oricum să iasă în faţa presei pe subiectul Comey, directorul FBI care a avut o mărturie explozivă în faţa Congresului în ziua anterioară. Cu Iohannis alături avea şi ceva pozitiv de spus şi un context NATO, altfel conferinţa de presă ar fi fost concentrată doar pe criza politică internă americană.
NATO şi 2% pentru apărare
Ştirea Mediafax este aici pentru detalii şi reîmprospătarea memoriei, însă esenţialul este că marţi, 13 ianuarie 2015, preşedintele Iohannis împreună cu Victor Ponta, reprezentant PSD, Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu, reprezentând PNL, şi reprezentanţi UDMR, PC, UNPR şi PP-DD au semnat acordul privind 2% pentru cheltuielile de apărare ale României, începând cu 2017. Toată lumea a uitat baletul ulterior în care Guvernul, mereu cu bugetul la limită, propunea atingerea acestui 2% prin credite de angajament, stilul la marginea legii în care se asigură finanţarea cheltuielilor din PNDL-ul atât de drag lui Dragnea.
Insistenţele Preşedinţiei au condus până la urmă la alocarea sumei, o creştere imensă a bugetului care nu se ştie dacă va putea fi cheltuită efectiv, însă arată angajamentul simbolic al României şi ne scoate în „plutonul fruntaş“ al NATO. Toată presa a uitat de „forţarea“ pentru atingerea acestui barem de 2%, respectiv de cele 5 miliarde de lei care au fost adăugate între penultima versiune de buget 2017. Iohannis a promulgat bugetul doar în urma acestei majorări pe ultima sută de metri, avertizând că estimările gonflate de PIB vor lovi în posibilitatea respectării angajamentelor NATO. Citat din surse oficiale ce declară pentru News.ro: „Poziţia preşedintelui legată de bugetul pe anul 2017 a fost determinată de perspectiva unei rectificări negative în vară din cauza cifrelor nerealiste. Îngrijorarea vizează în mod special bugetul MApN destinat înzestrării, care ar putea fi diminuat cu aproximativ 3 miliarde de lei“. Îngrijorarea e de la începutul anului, e important de reţinut pentru că urmează rectificarea negativă, după ce au fost o serie de oameni care au tămâiat îndelung bugetul PSD. Gândiţi-vă cum ar fi sunat la Washington „credite de angajament pentru apărare“ în loc de 2% din PIB pur şi simplu. Ce conferinţă de presă? Nicio conferinţă de presă.
Cum am spus de la începutul anului, inclusiv Graţielei Gavrilescu, ce reprezenta Guvernul în direct la o emisiune la Antena 3 în ziua când era trecut bugetul: Guvernul nu are cum să dea şi măriri salariale şi să facă cheltuielile de investiţii, dar şi să respecte cheltuielile impuse de NATO pentru apărare, poate face cel mult unul dintre cele trei lucruri. Habar nu aveam atunci că, de fapt, e posibil să nu se facă niciunul dintre cele trei lucruri. Credeam – şi încă mai cred parţial – că măcar unul dintre cele trei lucruri se pot face, probabil va fi vorba tocmai de aceste cheltuieli în domeniul apărării. Creşterea salariilor a fost amânată tocmai pentru că, multe luni mai târziu după ce am susţinut ce am susţinut, varianta nefezabilului împreună cu câţiva comentatori independenţi într-o mare de surle şi trâmbiţe care lăudau proiectul de buget, realitatea a prins până la urmă şi programul de guvernare al PSD, acel document atât de iubit de Marele Lider.
Aritmetica simplă poate să bată cei mai buni strategi politici.
Mai larg, în context european, Merkel, care reprezintă o ţară ce cheltuie 1,2% din PIB pe apărare, a avut o primire pe care consilierii au numit-o „şocantă“ la Casa Albă, insistenţa lui Trump asupra acestui lucru fiind iritantă pentru cancelarul aflat înainte de un examen electoral pe 24 septembrie. Este în mod evident că orice majorare a cheltuielilor de apărare trebuie să aibă un preţ politic intern de extragere a respectivelor cheltuieli din altă parte, o ecuaţie cu un cost politic foarte clar. Este imposibil de menţinut echilibrul intern şi cel extern pe această chestiune, 0,8% din PIB-ul Germaniei, diferenţa până la 2% este ceva foarte mare. S-a vorbit chiar pe surse despre un cec fals pe care Trump l-ar fi pregătit pentru dna Merkel, cu toate sumele „restante“ ale Germaniei faţă de alianţă.
După întâlnirea cu Trump, Merkel a dat semnalul pe 28 mai că „timpul când puteam conta până la capăt pe alţii s-a sfârşit… Europa trebuie să îşi ia soarta în propriile mâini, asta am aflat în ultimele zile“. Dimpotrivă, Iohannis, întrebat special la o zi după legat de declaraţia lui Merkel, spune pe dos, contrazicând-o pe aceasta în prag de alegeri, că legătura transatlantică e vitală.
Carevasăzică, totul trebuie citit şi în context european. Trump are de gând să divizeze membrii NATO între cei care „au plătit“ / „They should pay up“ şi cei care nu au plătit. Nu mai este diviziunea lui Rumsfeld, de new Europe vs old Europe, dar tot divide et impera este. România a plătit, Trump acordă privilegiul unei conferinţe de presă comune.
Macron în timpul acesta lansează, probabil din considerente de alegeri interne, câştigate de altfel, un website numit „Make our planet great again“ după ieşirea SUA din acordul de la Paris. De partea cealaltă, un fost consilier al lui Bush îl atacă pe Trump că obiectivul primordial al Rusiei din 1945 a fost ruperea legăturilor SUA-Europa, lucru realizat de Trump. Obiectivul lui Trump este unul evident – nu e atât de interesat de cei 2% din PIB-ul României, este o sumă mai mică decât probabil cel mai mic contract al Departamentului Apărării, însă speră că un astfel de exemplu va pune presiune pe alte state.
I want to recognize President Iohannis for his leadership in committing Romania this year to increase its defense spending from 1.4 percent of GDP to over 2 percent. We hope our other NATO allies will follow Romania’s lead on meeting their financial obligations and paying their fair share for the cost of defense. But I will say this, that because of our actions, money is starting to pour into NATO. The money îs starting to pour in. Other countries are starting to realize that it’s time to pay up, and they’re doing that. Very proud of that fact.
Contextul nu este întâmplător, oricine poate afla cu un singur click că pe 16 martie Trump a trimis către Congres o cerere de 10% majorare pentru cheltuieli de apărare, adică 54 miliarde dolari, cheltuielile ajungând astfel la 639 miliarde dolari, un nou record care va trebui să ajute la dorinţa exprimată în campanie de a „reconstrui“ armata. Cheltuielile de apărare sunt centrale în planul lui Trump pentru America. Se va pune, evident, corelativ, presiune pe celelalte ţări din NATO pentru a face la fel. Fără detaliile de mai sus – care au lipsit cu totul din discuţia publică – nu este foarte limpede că a înţeles cineva ceva din povestea cu cheltuielile de apărare şi bunăvoinţa maximă de care am beneficiat la Washington tocmai din pricina lor.
Citiţi în ediţia de miercuri continuarea analizei despre rezultatele vizitei lui Klaus Iohannis în SUA.
