Absenţa României de la summitul de la Varşovia nu va fi bine primită la Washington, având în vedere relaţiile de securitate strânse dintre cele două ţări, relatează New York Times în ediţia electronică, potrivit Mediafax.
Statele Unite şi România au convenit în mai asupra locului unde vor fi instalaţi interceptorii antirachetă pe teritoriul României, în cadrul unui program desemnat să ralieze Washingtonul şi aliaţii săi din cadrul NATO împotriva ameninţării iraniene.
Amplasarea rachetelor este aşteptată în 2015, potrivit oficialilor, şi aproximativ 200 de americani sunt aşteptaţi să ajute la operarea acestui sistem.
Decizia preşedintelui român, Traian Băsescu, de a boicota summitul a fost luată după ce Polonia l-a invitat pe preşedintele Kosovo, iar şeful statului sârb, Boris Tadici, a anunţat că nu va participa.
Tadici a decis să respecte această hotărâre chiar şi după arestarea liderului militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici.
„Pot confirma că preşedintele Tadici nu va participa la summit; nu va merge la Varşovia”, a declarat Miroljub Petrovici, consilier pentru afaceri politice la ambasada Serbiei din Polonia. „Aceasta este o decizie finală”, a adăugat el.
Denis MacShane, un avocat britanic expert în afaceri europene, a numit decizia Serbiei o greşeală. „Este o eroare diplomatică să îl pui la punct pe preşedintele (Barack) Obama refuzând să mergi în Polonia pentru a întâmpina SUA”, a declarat el. „Preşedintele Tadici s-ar fi putut transforma la Varşovia în eroul european al momentului, având în vedere capturarea celui mai urmărit criminal de război din Occident pentru a-l trimite la Haga pentru proces”, a adăugat el.