Oferta teatrală a Festivalui de Dramaturgie Românească a fost una foarte bogată şi pe gusturile tuturor spectatorilor, fie ei nostalgici, corporatişti, hipioţi sau ONG-işti.
Duminică seară s-a încheiat în capitala Banatului tradiţionalul Festival de Dramaturgie Românească dublat anul acesta şi de o importantă componentă internaţională care a dus şi la o nouă denumire a evenimentului: Festivalul European al Spectacolului Timişoara FEST-FDR.
Printre punctele de maximă atracţie ale evenimentului s-au numărat cele două spectacole ale coregrafului maghiaro-francez Pal Frenak, „Switch“ şi „Twins“. montarea de „teatru pe dos” a britanicilor de la legendara companie Forced Entertainment şi măreţul spectacol în aer liber „The Time of Mothers” al trupei Osmego Dnia, o adevărată epopee a istoriei Poloniei văzută din perspectiva mamelor de băieţi care au crescut pentru a fi soldaţi şi pentru a îngrăşa în războaie cu trupurile lor moarte pământul ţării.
„Oare de ce, intraţi într-o sală de spectacol, vrem să „ne râdem” neapărat”?
Festivalul a fost deschis de spectacolul „The Thrill of it All”, cu titlul românesc „Cât e de minunat!”, al trupei Forced Entertaninment. După cum se numeşte şi compania, în spectacol este vorba despre distracţia cu orice preţ practicată de teatrul şi filmul comercial. Kitschul, sclipiciul, paietele, perucile, grimasele de voie bună, într-un cuvânt tot „fake”-ul industriei de „distracţie” este pus la zid într-un spectacol-mostră de umor englezesc.
Un grup de artişti, unii trecuţi de prima tinereţe, iau la puricat toate clişeele spectacolelor de entertainment prin care spectatorii sunt adesea „obligaţi” să se distreze. Cu un fals pe deplin asumat, cu perucile puse pe cap complet aiurea, cu dansuri dezarticulate pe muzică enervant de veselă, cu cântecele cretine cu versuri în japoneză şi cu îndemnuri heirupiste de „ce bine ne vom distra!” „We are going to have a wooooonderful- woooonderful time”, „vai, cât e de minunat!”, „nu-i aşa că ne simţim bine, nu-i aşa că ne simţim cu toţii grozav de bine?” rostite cu voci de păpuşi mecanice.
O astfel de „păpuşă de plastic” era maestrul de ceremonii care îi soma pe artişti să facă bine să amuze spectatorii. Când unul dintre actori s-a declarat deprimat şi incapabil să fie „funny”, a fost bătut măr de restul trupei. „Billy, nu eşti funny! Nu eşti funny deloc-deloc!”, ziceau purtătorii vocilor mecanice în timp ce îi aplicau corecţii fizice celui care nu avea vocaţia fericirii comerciale.
Rezultatul a fost un show absolut dement care evident că era mai mult de plâns decât de râs, şi care le-a dat spectatorilor nu atât entertainment (asta da răzbunare), cât multe teme pentru acasă de genul întrebărilor: „ce căutăm noi de fapt la teatru?” şi „oare de ce, intraţi într-o sală de spectacol, vrem să „ne râdem” neapărat”?
Comunismul, reciclat şi recondiţionat
Dramaturgia românească contemporană a fost susţinută şi de montări pe texte româneşti intrate de multă vreme în manuale, ca „O noapte frurtunoasă” de Caragiale, în viziunea lui Alexandru Dabija, sau de texte deja ieşite din manuale, reciclate şi recondiţionarte precum comedia comunistă „Opinia publică” de Aurel Baranga, piesă care acum, la mai bine de 40 de ani distanţă de la premieră, are o cu totul altă semnificaţie.
„Lectura” regizorului Theodor Cristian Popescu care a montat piesa la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, este pe cât de amuzantă (la 20 de ani de la căderea comunismului ne dă mâna să râdem de realităţile societăţii socialiste multilateral dezvoltate), pe atât de amară pentru că piesa, cu iz de brigadă artistică, cuprinde toate elementele dătătoare de fiori reci pe vremuri, de la şedinţele de înfierare cu mânie proletară, delatori şi delaţiuni, trafic de influenţă, la acţiuni de urmărire, spionare, defăimare şi, pe cât posibil, de distrugere a „aproapelui” pentru beneficii mai mari sau mai mici.
„Cestiuni” mult mai arzătoare şi la ordinea zilei au fost tratate în montarea care a şi câştigat Premiul pentru cel mai bun spectacol pe text românesc contemporan, „Roşia montană/Pe linie fizică şi politică” de Peca Ştefan, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean, în regia lui Radu Apostol, Gianina Cărbunariu si Andreea Vălean, o co-productie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi a dramAcum.
Autorii, în urma unei serioase şi ample documentări la faţa locului, au reconstituit din mai multe mărturii puzzle-ul complicat al problemelor cu care se confruntă locuitorii micii aşezări, săracă şi bogată în acelaşi timp, forţaţi să aleagă între a rămâne în casele lor strămoşeşti şi a le părăsi pentru bani şi în numele unui aşa-zis progres.
Au mai fost acordate Premiul pentru cea mai bună interpretare actritelor Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu şi Irina Vacarciuc, interpretele spectacolului „Casa M” de Luminita Ţîcu, o productie Centrul de Arte „Coliseum” din Chişinău şi Premiul pentru cea mai bună piesă a anului care a revenit textului „În aer” de Alexandra Pâzgu.
Organizatorii festivalului, conducătorii Teatrul Naţional din Timişoara, au decis ca Premiul pentru cea mai bună interpretare să poarte numele regretatului actor timişorean Ioan Strugari care s-a stins fulgerător anul acesta în luna martie la doar 29 de ani.
