3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportPlanul pentru PDL

Planul pentru PDL

În conducerea PDL au fost aleşi mai mulţi politicieni susţinuţi de Traian Băsescu: Boc, Baconschi, Macovei, Voinescu şi Paleologu. Rămâne în continuare deschisă discuţia despre înlocuirea lui Emil Boc de la Guvern.

Înlocuirea lui Emil Boc în fruntea guvernului redevine o temă de dezbatere între şeful statului şi activul PDL.

Premierul Emil Boc a câştigat alegerile în PDL cu ajutorul nemij-locit al preşedintelui Traian Băsescu, iar listele cu prim-vicepreşedinţi şi vice-pre-şedinţi au fost agreate de asemenea între taberele Boc şi Blaga, cu avizul şefului statului, chiar dacă în final votul a fost uninominal.

Regia lui Andronic?

Echipa lui Emil Boc i-a luat prin surprindere pe oamenii lui Vasile Blaga, printr-o regie bine pusă la punct cu plancarte cu „Emil Boc preşedinte”, tineri îmbrăcaţi în tricouri portocalii care aplaudau şi strigau lozinci în favoarea premierului. Boc şi susţinătorii lui au vorbit degajat, plimbându-se cu microfonul prin faţa audienţei, intonând, uneori cu destul de puţin talent discursuri învăţate pe de rost, toate după un scenariul aranjat se pare, de Dan Andronic. Această desfăşurare de forţe l-a timorat pe Vasile Blaga, care a avut un discurs bolovănos, dar bine aplicat spre realităţile partidului. A subliniat de mai multe ori că marile decizii ale partidului „nu se iau în Modrogan”, sediul PDL, ci în altă parte, sugerând că PDL este prea dependent de Traian Băsescu şi că nu acceptă sfaturi de la cei care înainte de 2004 erau alături de Adrian Năstase, cu referire directă la Elena Udrea.

În favoarea lui Emil Boc a vorbit însă chiar în deschiderea Convenţiei Naţionale PDL, Traian Băsescu, chiar dacă nu a rostit nici un nume. Şeful statului şi-a construit discursul sprijinindu-se pe reformele guvernului, a gâdilat apoi orgoliile democrat-liberalilor şi a terminat dramatic, cu lacrimi în ochi, amintindu-le celor prezenţi despre Convenţia din 2001, când Petre Roman a pierdut alegerile şi a părăsit partidul. Această declaraţie l-a determinat pe Vasile Blaga să spună de mai multe ori în intervenţia lui că nu va părăsi partidul, dând astfel senzaţia că se pregătea mai degrabă să piardă, decât să câştige.

Intrarea lui Macovei

Singura persoană pe care Traian Băsescu a susţinut-o explicit în discursul său este fosta ministră a Justiţiei Monica Macovei, care a devenit vicepreşedinte PDL. Emil Boc a admis, la rândul său, că a greşit atunci când nu a mizat pe criteriile de integritate pe care Macovei a vrut să le introducă în staut: eliminarea din funcţii a celor acuzaţi de corupţie până când îşi rezolvă problemele din punct de vedere juridic şi interzicerea afacerilor cu statul pe care le fac unii membri PDL sau familiile acestora. „Mă aştept să se aplice principiile şi criteriile de integritate” a declarat Monica Macovei ca răspuns la cele spuse de primul ministru. Monica Macovei a fost votată de 917 dintre cei aproape 1400 de reprezentanţi PDL, deşi acum o lună pentru criteriile de integritate propuse în statut au fost contorizate doar trei voturi, al ei şi cele date de Cristian Preda şi Sever Voinescu. Susţinerea preşedintelui Traian Băsescu a fost esenţială pentru toţi nou veniţii în partid, care au câştigat funcţii de conducere. Reformarea PDL şi schimbarea imaginii partidului, pe care mizează şeful statului este aşteptată, deci, mai cu seamă de la aceştia. Noul prim-vicepreşedintele Teodor Baconschi ar urma să facă punţi de legătură cu celelalte partide populare din Uniunea Europeană şi să se ocupe de promovarea partidului în exterior, Sever Voinescu, devenit vicepreşedinte, are misiunea să schimbe strategia de comunicare a partidului, mai cu seamă că ocupă şi funcţia de purtător de cuvânt, în vreme ce Monica Macovei va avea cea mai grea misiune, aceea de a convinge partidul să renunţe la corupţi. Theodor Paleologu, al patrulea cărturar din conducerea PDL, şi-a asumat singur rolul pe care vrea să-l joace: să distreze asistenţa, oricare ar fi ea.

Repoziţionarea grupării Blaga

Traian Băsescu a reuşit să impună o echipă cu tendinţă reformistă, dar nu a putut să-l convingă pe Vasile Blaga să stea alături de această echipă, deşi partidul i-a oferit funcţia de preşedinte al Senatului. Refuzând aceast fotoliu, Blaga lasă să se înţeleagă că Boc va trebui să-şi asume singur un eventual eşec la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. În plus, Radu Berceanu, susţinător al moţiunii Blaga, ameninţă partidul cu sondaje de opinie lunare, pe care le plăteşte din propriul buzunar şi care ar urma să monitorizeze evoluţia PDL pas cu pas. Opoziţia susţine, pe de altă parte, că există deja dezertări din rândurile democrat-liberalilor nemulţumiţi şi că în Senat, acolo unde puterea are doar un vot în plus, echilibrul se va schimba începând cu această săptămână. Fostul consilier politic al preşedintelui Băsescu Sebastian Lăzăroiu avertizează în aceeaşi direcţie că partidul are în prezent circa 20 la sută din opţiunile de vot, dar dacă până la toamnă nu vor creşte la 25 la sută în sondaje, PDL se va confrunta cu un prim-val de migraţie, care ar pune în pericol majoritatea parlamentară. Cu toate acestea, Traian Băsescu insistă, se pare, asupra ideii schimbării premierului Boc şi aducerii în fruntea Guvernului a unui tehnocrat. Chiar şi Vasile Blaga s-a declarat de acord cu această ipoteză, dar condiţionată de păstrarea miniştrilor politici. Potrivit HotNews, Traian Băsescu ar fi avut deja o întâlnire cu Emil Boc şi Vasile Blaga pe această temă, dar lucrurile nu ar fi fost bătute în cuie.

2011/05/15//181300-tabel.jpg click pe tabel pentru a mări

PDL, condus de echipa „Emil Blaga”

Odată tranşată lupta pentru cea mai înaltă funcţie din partid, cele 20 de funcţii de prim-vicepreşedinte, secretar general şi vicepreşedinte s-au împărţit relativ uşor, aproape proporţional cu procentele obţinute de fiecare tabără. Adică, a rezultat ceea ce Cristian Boureanu a prevestit, involuntar, încă de sămbătă: o echipă „Emil Blaga”.

„Relativ uşor” pentru că a fost nevoie de mai multe întâlniri Boc-Blaga-Băsescu şi pentru că celor circa 1.400 de delegaţi le-au fost împărţite bileţele cu numele celor care trebuiau să iasă câştigători din urne. Cedarea unor funcţii de conducere echipei învinse este, de altfel, o cutumă în PDL şi are ca scop preîntâmpinarea ruperii partidului.

Blaga a refuzat oferta

Încă de sâmbătă, Emil Boc şi susţinătorii săi au avut grijă să transmită un mesaj clar taberei adverse cum că, în cazul în care câştigă, se vor găsi posturi şi pentru învinşi. Apoi, pe seară, după ce a devenit oficială victoria lui Emil Boc, lui Vasile Blaga i-a fost oferită funcţia de lider al senatorilor PDL, funcţie care i-ar permite să participe în continuare la şedinţele şi deciziile conducerii partidului. Potrivit surselor, Vasile Blaga ar fi refuzat însă oferta. Totodată, şi-au retras candidaturile Constantin Ostaficiuc (o funcţie de prim-vicepreşedinte), Cezar Preda (funcţia de secretar general) şi Cristian Boureanu (vicepreşedinte). De altfel, potrivit surselor, s-ar fi pus în discuţie chiar retragerea tuturor candidaturilor depuse de echipa Blaga. Propunerea nu i-a convins însă pe toţi susţinătorii fostului ministru de Interne, astfel că au rămas în cursa pentru o funcţie de conducere Sorin Frunzăverde, Mircea Hava, Mihaela Popa, Mihai Stănişoară, Gheorghe Albu şi Mircea Banias. Dintre aceştia, doar primii patru au prins funcţii în noua echipă (un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi). Chiar şi aşa, cedarea unor funcţii susţinătorilor lui Blaga a determinat mari nemulţumiri în echipa lui Boc. De pildă, Raluca Turcan, care a pierdut ieri poziţia de vicepreşedinte al PDL, a acuzat public votul impus de preşedintele Emil Boc şi a decis să se retragă din cursa pentru o funcţie în partid.

La „shopping” la Convenţie

Puzderie de cravate movulii (deşi nu a fost într-o zi de joi), pancarte agitate de tineri îmbrăcaţi în tricouri por-tocalii, aplauze şi ridicări în picioare la comandă. Aşa s-ar putea descrie, succint, at-mosfera din sala în care peste 1.400 de delegaţi s-au în-gră-mădit pentru a-şi alege con-ducătorii. Discursurile în-flă-cărate ale candidaţilor nu au captat însă atenţia tuturor. Deputatul PDL Iosif Veniamin Blaga a preferat, de pildă, să-şi îmbogăţească cunoştinţele de limba engleză decât să vadă cum îi fac campanie lui Emil Boc Theodor Stolojan şi Roberta Anastase. „Nu a trecut măi timpul? Mi s-o părut aşa de lung…”, le-a împărtăşit colegilor nerăbdarea sa de-putatul, răsfoind şi mai abitir un ghid de conversaţie ro-mâno-englez. Capitolul „La cumpărături”, bineînţeles. Ideea reformării partidului nu a prins nici ea prea mult în sală. Nici măcar când a fost transmisă de preşedintele Traian Băsescu. „Vrei reformă? Îţi arătăm noi ţie reformă”, nu s-a sfiit să comenteze un delegat. „Numai să nu plângi acuma”, i-a sărit un altul în ajutor, profitând de distanţa considerabilă ce-l despărţea de tribună.

„Oricât de independent ar trebui să fie un preşedinte, el nu-şi poate duce la îndeplinire nici măcar mandatul de a scoate ţara din criză dacă nu are un parteneriat cu un partid, iar parteneriatul meu este cu dvs.” TRAIAN BĂSESCU, preşedintele României

„Acest partid nu funcţionează. (…) Candidez pentru că în acest partid nu mai facem politică. În acest partid, singura decizie pe care o luăm este de a nu lua nici o decizie.” VASILE BLAGA, ex-secretar general al PDL

„Dacă vrem un preşedinte al partidului care să bată cu pumnul în masă, să bată întâi în masa
opoziţiei.” ELENA UDREA, vicepreşedinte al PDL

„Vorbiţi de continuitate în moţiunea Boc? Continuitate în ce? În 34, 17 sau 13%, cum a fost scorul de la Baia Mare? Ăsta a fost scorul partidului, 13%.” CRISTIAN BOUREANU, ex-vicepreşedinte al PDL

Cele mai citite

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...
Ultima oră
Pe aceeași temă