Spectacolul sportiv, mai ales la sporturile de echipă, întrece de multe ori show-urile oferite de muzicieni, actori sau artişti în general. Calitatea confruntărilor din arenele sportive, care creşte mai ales când este vorba de fazele finale ale campionatelor interne sau internaţionale, când bătălia pentru trofee este din ce mai echilibrată şi mai tensionată, aduce bucurie şi entuziasm în sufletele suporterilor. Oamenii se identifică cu idolii lor, iar fiecare succes al acestora este privit ca propria reuşită. Mai mult, şansa de a fi în tribune pentru a participa în direct la evenimentele sportive creşte intensitatea emoţională.
Din păcate, sportul românesc a pierdut mult din audienţă în ultimii ani. Sfera de interes a performerilor noştri, mutată mai mult pe partea financiară şi mai puţin pe pregătirea serioasă şi ambiţia de a obţine rezultate cât mai spectaculoase, a afectat calitatea şi, implicit, spectacolul. Cel mai lovit de „maladia bani cât mai mulţi, calitate sportivă spre zero” a fost fotbalul, care, mai ales la partidele din Capitală, abia dacă adună în tribune câteva mii de spectatori pe stadioane de zeci de mii de locuri. Nici măcar „clasicele” Steaua-Dinamo sau Steaua-Rapid nu mai suscită interesul de altă dată. Mai ales la ultima întâlnire din Ghencea, contra giuleştenilor, n-au fost prezenţi decât câţiva fani înfocaţi, iar jandarmii, din exces de zel, au scos cu forţa de pe stadion o parte dintre suporterii formaţiei oaspete.
La polul opus se află celelalte sporturi de echipă, baschetul, handbalul, voleiul sau rugby-ul. Mai ales când se apropie disputa pentru trofeele naţionale, jocurile adună suporteri care umplu până la refuz sălile de câteva mii de locuri, iar victoriile favoriţilor declanşează fieste pe străzile oraşelor de provincie în special, deoarece Bucureştiul este din nou pe ultimele locuri la acest capitol. Cu bucurie manifestată pe străzi sau nu, aşteptăm totuşi ca în acest final capricios de primăvară jocurile să ne ofere spectacolul sportiv mult dorit.
Cel mai lovit de „maladia bani cât mai mulţi, calitate sportivă spre zero” a fost fotbalul românesc.
