Dincolo de un derizoriu cum n-a mai fost, turbulențele socialiștilor au scos la iveală mecanisme înțepenite de decenii în politica românească. Lucrurile ar fi trebuit să fie simple: PSD avea nevoie de votul maghiarilor, iar pentru asta au început negocierile. Și de aici – trecând peste premiera balcanoidă în care miniștrii se votează pe ei înșiși ca fiind incompetenți pentru ca apoi să se voteze din nou ca fiind cei mai potriviți să formeze Guvernul – avem așa: PSD promite UDMR câteva legi așteptate de comunitatea maghiară, presa află și realizatorii își pun tricoloarele pe masă și-și dau ochii peste cap că-n ’848 românii s-au bătut cu ungurii. Mai află oamenii de la televizor că dacă mânci pită românească, musai să vorbești românește – dacă nu, du-te ’napoi în Asia! – și legendele că mori de foame în Secuime dacă nu pui accentul potrivit se transformă în adevăruri contondente. Iese la interval Academia, ies partidele, ies tot felul de organizații cu Mareșalul Antonescu la rever – adică mulți dintre cei ce n-au comentat vreodată că lipsesc școlile, spitalele sau autostrăzile din țara asta.
Pe repede ’nainte: ce arată gafa UDMR de a negocia cu ăștia? – un scandal în interiorul unui partid a fost exportat pe toată scena politică. Efectul îl știm deja de 27 de ani: „pericolul maghiar“ spulberă orice discuție serioasă despre reforma administrației. De ce? Pentru că în locul experților vorbesc politicienii și în locul analizelor avem show-uri TV: două fătuci își dădeau ochii peste cap prin platouri că „se dă autonomie locală în Ardeal“ – de unde să știe ele de Legea 215 din 2001, aia a autonomiei locale? Alți doi analiști erau disperați că „vine regionalizarea peste noi“ – între timp, și românii, și ungurii așteaptă să-i blagoslovească vreun mahăr de la Centru cu bani pentru canalizare sau pod peste pârâu. Descentralizare? Da – dar numai a responsabilităților, nu și a finanțelor: spitalele și școlile trec la consiliile locale, banii rămân la ministere.
Mai departe, à propos de spaime: tocmai pentru că au fost demonizate atâta vreme, drepturile minorităților trebuiau discutate transparent și onest. Problema fundamentală e că toate reformele, inclusiv cele privind drepturile minorităților, se negociază în culise și doar atunci când îi arde pe unii la dește – e o paradigmă din care va trebui să ieșim urgent: explică oamenilor cum e în lumea civilizată, ce reguli au acolo și de ce nu își dau în cap doar pentru că sunt diferiți. Te înspăimântă isteriile naționaliștilor? Ieși în piața publică, ai toate argumentele: România este semnatară a Cartei Europene a limbilor regionale și minoritare, a semnat-o în 1995 și a ratificat-o prin Legea nr. 282 din noiembrie 2007. La articolul 10, autorităţile române se angajau „să vegheze ca funcţionarii autorităţilor care asigură relaţia cu publicul să folosească limbile regionale sau minoritare în raporturile lor cu persoanele care li se adresează în aceste limbi; să întocmească documente într-o limbă regională sau minoritară; să permită şi/sau să încurajeze folosirea limbilor regionale sau minoritare în cadrul administraţiei regionale sau locale“. Tot acolo: „să permită autorităţilor administrative să întocmească documente într-o limbă regională sau minoritară“. Iar la articolul 9 se prevăd aceleași drepturi de folosire a limbii în justiție. O să urle unii: trădarrrre! Ei bine, nu: în Rezoluțiunea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 se scrie că unul dintre „principiile fundamentale la alcătuirea noului Stat Român“ este și „deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său“. Și traduceai și pentru secolul 21: Constituția nu e doar pentru români, ci și pentru ceilalți, iar dreptul la limba maternă e un drept natural, așa cum și plata impozitelor obligație naturală este – iar dacă vrei ca un maghiar să învețe limba română, învață-l limba română modernă, nu veni cu manuale învechite.
Despre asta nu s-a vorbit niciodată – politicienii au preferat să țină aceste adevăruri ca pe niște ași în mânecă sau să le negocieze pe ascuns: să nu ne mirăm deci că proiectul lor de țară se dovedește a fi o cacealma. Te-ai trezit acum brusc, tu, UDMR, să-i crezi pe cuvânt pe Dragnea și pe Tăriceanu că vor respecta, după o sută de ani, Proclamația de la Alba Iulia… – unu’ care a privatizat mândria națională, altu’ care defilează cu lozinci apropiate de nazismul românesc interbelic. Trebuia să le spui în față că soluția e o dezbatere națională despre îndatoriri reciproce, principii, adevăr – și cu asta scăpai și de niște lideri nocivi, de o parte și de alta, de unii care au făcut din România o permanentă stare de stres.
Mai departe: săriiiți, că ungurii o să aibă Zi Națțțțională! – și asta arată iar blocajul cultural, de secol 19, în care se află politicienii. Ziua Națională a Ungariei e, de fapt, la 20 august și are legătură cu Sfântul Rege Ștefan I, întemeietorul Regatului Ungariei. La 15 martie – sărbătorită oricum de comunitatea maghiară, cu sau fără voie de la București – e Ziua Maghiarilor de Pretutindeni; e ziua în care revoluționarii unguri cereau la Budapesta libertatea presei, desființarea iobăgiei, Bancă Națională și da, la ultimul punct, 12: uniunea cu Ardealul. Dar acel „unio“ de la punctul 12 îl privești cu mintea de acum, nu iei în seamă epoca? Păi atunci, cei care sunt înfricoșați că la 15 martie maghiarii cereau unirea cu Ardealul ar trebui să știe și că Avram Iancu a luptat pentru Viena, nu pentru București. Ca să nu mai vorbim că la 1848 România nici măcar nu exista.
Ce a ieșit? S-au repornit cazanele puțoismului identitar, de o parte și de alta. S-a făcut din naționalism – iarăși – ideologie de forță și argument suprem în a nu face mai nimic pentru națiunea asta; ce autostrăzi, ce școli sau spitale, când avem în sfârșit inamici convenabili, când avem pe cine să dăm vina? Nu-ți convine, du-te, bă, în Asia, să-ți dea ăia drepturi!, noi suntem aici pe veci stăpâni!
Dac-aș fi Putin, aș spune și mulțumesc frumos, mânca-ți-aș! și köszönöm szépen – planetele s-au aliniat excelent, mi-a ieșit și cacealmaua asta…
