Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi senatorul UDMR Gyorgy Frunda au prezentat mai multe cazuri în care ar fi fost şantajaţi de jurnalişti, marţi, la o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale din domeniul presei, unde s-a discutat despre un proiect de Lege a presei, potrivit Mediafax.
Roberta Anastase a povestit că, în campania prezidenţială, a rămas „siderată” când i s-a cerut din partea unei televiziuni din Prahova 50.000 de euro pentru a nu fi atacat PDL-ul.
„Dragoş Pătrar, celebru de acum, a apărut la televizor şi a spus: PDL, înainte de a începe campania electorală, ca să nu-i atac în campanie, trebuie să-mi dea 50.000 de euro”, a precizat Anastase ziariştilor după întâlnirea cu ONG-urile, arătând că este vorba de postul de televiziune Prahova TV.
Anastase a explicat că a rămas „siderată”, s-a enervat şi s-a gândit să-l acţioneze pe cale penală, plângându-se că, potrivit prevederilor în vigoare, nu poate să reacţioneze.
Ea a mai spus că nu a avut nicio posibilitate să reacţioneze nici în cazul site-ului Cotidianul.ro, care a scris despre ea că are datorii la stat, dar şi despre implicarea familiei sale în afaceri cu petrol.
Senatorul UDMR Gyory Frunda a spus, la rândul său, că în presă sunt oameni care îşi câştigă pâinea din calomniere, adăugând că un director de ziar i-a spus că are fotografii cu el alături de o tânără domnişoară. „I-am spus că era vorba de fiica mea. Trebuia să-l las să o publice şi, apoi, să-l fi dat în judecată”, a mai spus Frunda.
Senatorul UDMR a mai arătat că a fost acuzat de unii jurnalişti că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi, deşi el avea decizie de necolaborare, şi a spus că nu avea rost să-i acţioneze în judecată.
Frunda a pledat pentru elaborarea unei legi a presei care să reglementeze anumite situaţii, o lege preventivă care să-i apere pe cei de bună credinţă, conform normelor europene. El a apreciat că, dacă exista o lege a presei, nu ar fi apărut articolul în care era acuzat de colaborare cu fosta Securitate.
Roberta Anastase a spus şi ea că trebuie să existe reglementări în domeniu, deoarece sunt „aşa-zişi jurnalişti care, pe bani, execută comenzi”.
Reprezentanţii ONG-urilor din domeniu au propus o lege a presei care prevede că, în România, presa este liberă şi orice formă de cenzură este interzisă.
„Constituie cenzură orice formă de interzicere sau împiedicare, inclusiv pe cale judecătorescă, de publicare a unui material jurnalistic, în întregime sau în parte, într-o singură apariţie sau în serial”, se precizează în proiectul propus, adăugându-se că „libertatea presei nu poate fi restrânsă pentru protejarea unui alt drept, interes sau valoare socială decât dacă restrângerea este prevăzută de lege, este proporţională cu scopul urmărit şi este necesară într-o societate democratică”.
Potrivit proiectului, asociaţiile profesionale pot adopta norme de autoreglementare privind practica jurnalistică sau practicile profesionale.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a precizat, după întâlnire, că reprezentanţii ONG-urilor au propus o lege a presei mai curând de dereglementare decât de reglementare a domeniului presei, arătând că este de acord cu acest lucru.
Ea a mai spus că vor mai avea loc discuţii cu ONG-urile pe această temă. „Vom avea discuţii aplicate pe lucrurile care nu funcţionează. Vrem să găsim modalităţile prin care să sprijinim apariţia unei prese de calitate, garantând şi libertatea jurnaliştilor”, a adăugat Anastase.
La discuţii au participat reprezentanţi de la Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Jurnaliştilor din România, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii.
Potrivit unui comunicat al AMP, proiectul de Lege a presei a fost prezentat, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, de 12 organizaţii nonguvernamentale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi preşedintelui Comisiei pentru drepturile omului, minorităţi şi culte din Senat, Gyorgy Frunda. Propunerea de proiect de lege va fi prezentată marţi şi preşedintelui Senatului Românei, Mircea Geoană.
Proiectul de lege vine ca răspuns la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senatul României, adresată organizaţiilor profesionale din media, de a prezenta propuneri de reglementare a profesiei de jurnalist până la data de 3 mai 2011.
Proiectul de lege este susţinut de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI), Asociaţia Patronală a Editorilor Locali din România (APEL), Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj (APPC), Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR), Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”, Galaţi, Brăila şi Tulcea, Federaţia Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune, Uniunea Jurnaliştilor Maghiari din România (MURE), Asociaţia Editorilor de Presă OnLine şi Convenţia Organizaţiilor de Media.