În România activează 57.300 de medici, în peste 60.000 de unități sanitare, arată ultimele date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Din totalul medicilor de familie, doar o treime lucrează în mediul rural.
Pe lângă cei 57.300 de medici, în sistemul românesc de sănătate mai activează 16.400 de dentiști, 17.200 de farmaciști, 137.200 de angajați cu pregătire sanitară medie și 66.300 reprezentând personal sanitar auxiliar, potrivit datelor INS pe 2016.
În mediul urban sunt 10.400 de cabinete medicale de specialitate, de 27 de ori mai multe decât în mediul rural, unde sunt doar 381. Astfel, la 10.000 de locuitori din mediul rural au revenit 0,4 cabinete medicale de specialitate comparativ cu 9,8 cabinete similare în mediul urban.
De asemenea, cabinetele de medicină de familie sunt mai multe în orașe decât la sate, respectiv 6.700 față de 4.600. Raportul este și mai dezavantajos pentru mediul rural când vine vorba despre numărul medicilor de familie – doar o treime dintre aceștia își desfășoară activitatea la sat.
“În 2016, discrepanțele pe medii de rezidență privind asigurarea populației cu personal medical sunt evidențiate de numărul mare de locuitori care au revenit unui cadru medico-sanitar, astfel: în mediul rural au revenit de 7,9 ori mai mulți locuitori unui medic, de 6,1 ori mai mulți locuitori unui medic dentist și de 4 ori mai mulți locuitori unui farmacist, față de mediul urban”, arată Institutul Național de Statistică.
Peste 4 milioane de pacienți internați
Potrivit INS, în anul 2016, activitatea din sistemul sanitar public şi privat s-a desfăşurat în peste 60.000 de unităţi sanitare, din care 49.000 de unităţi sanitare în mediul urban şi 11.000 de unităţi sanitare în mediul rural. Pe categorii, sistemul sanitar dispune de 570 de spitale, 800 de centre de diagnostic şi tratament, centre medicale şi centre de sănătate, 470 de ambulatorii de specialitate şi ambulatorii integrate spitalelor, o reţea de 6.300 de laboratoare medicale şi laboratoare de tehnică dentară, peste 40.000 de cabinete medicale şi 9.500 de farmacii, drogherii şi puncte farmaceutice.
În cele 570 de spitale sunt, în total, 132.000 de paturi pentru internare continuă (122.000 de paturi în mediul urban şi aproape 10.000 de paturi în mediul rural). În 2016, în spitalele românești au fost internați 4,2 milioane de pacienți. Durata medie de spitalizare a fost de 7,4 zile/pacient internat în spital.