Citiţi zilnic relatările lor despre situaţiile din zonele de conflict şi vă înfioraţi când priviţi fotografii cu victimele războaielor. Preţul pe care îl plătesc uneori pentru informarea şi interesul public este chiar viaţa lor. Din 1992, 861 de jurnalişti şi fotoreporteri de război au murit pe câmpurile de luptă, potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor, citat de revista americană Newsweek. Cei mai mulţi au murit în 2006 şi 2007- 200 de ziarişti, cei mai mulţi în Irak.
Până acum, anul acesta au murit 21 de oameni de media, din care aproape jumătate erau fotoreporteri sau cameramani, cei mai mulţi freelanceri. Cel mai recent, fotojurnaliştii Tim Hetherington şi Chris Hondros, săptămâna trecută, în Libia.
Fotoreporterul Joao Silva, de la ziarul american New York Times, şi-a pierdut ambele picioare după ce a călcat pe o mină, când însoţea trupele americane în Afganistan. „Motivaţia mea a fost întotdeauna să fiu la vârful istoriei, să duc mesajul mai departe. Şi dacă ar fi să mă întorc înapoi, aş face-o din nou. Sunt norocos că am reuşit să surprind vieţile oamenilor în ipostaze foarte personale şi să înregistrez istoria”, a explicat el, pentru Newsweek, de pe patul de spital de la Crucea Roşie, în Washington.
„Când se întâmplă ceva de genul ăsta, normal că rămân pe gânduri şi mă întreb dacă merită. Chiar îi interesează pe oameni? Merită să ne dăm viaţa pentru asta? Merită să îşi dea cineva viaţa pentru asta?”, spune Lynsey Addario, prietenă cu Hondros şi răpită, la rândul ei, cu alţi trei colegi fotoreporteri în Libia şi eliberată săptămâna trecută.
Hetherington a fost nominalizat la Oscar pentru „Restrepo”, un documentar din 2010 despre trupele americane din Afganistan. Cu zece ani înainte, câştigase un premiu World Press pentru un eseu fotografic despre copiii orbi din Sierra Leone.
„Am văzut oameni care erau pentru prima dată pe front şi aveau reacţia normală a unui om în faţa morţii: urlau, ţipau, vedeai cum pălesc… El stătea acolo şi îşi făcea treaba”, îşi aminteşte documentaristul de film James Brabazon, despre Hetherington, pe care l-a întâlnit în Liberia, în 2003, potrivit Newsweek.
În 2003, şi Hondros era în Liberia. Pe un pod, armata trăgea în rebeli. Fotografia unui comandant care sare în sus de bucurie după ce a aruncat o grenadă l-a propulsat printre primii fotojurnalişti de război ai lumii.
18 ziare americane mari şi-au închis birourile din străinătate, potrivit unui studiu publicat anul acesta în American Journalism Review, citat de Newsweek. Cele mai multe instituţii de presă preferă să lucreze cu freelanceri, pe care îi plătesc la materialul făcut, se arată într-un alt studiu al Columbia Journalism Review. Totuşi, Hondros şi Hetherington lucrau cu carte de muncă, la Getty şi Vanity Fair.
Din cauza relaxării condiţiilor de muncă şi a lipsei de bani, sunt mulţi jurnalişti fără experienţă trimişi, deseori, să relateze din zone de conflict, potrivit Newsweek. Totuşi, fotoreporterii care supravieţuiesc se confruntă cu insomnii, stres posttraumatic şi incapacitate de socializare. Toate astea, din cauză că, de multe ori, sunt martorii unor tragedii în care nu pot interveni, explică psihiatrul Anthony Feinstein, de la Universitatea din Toronto, într-un studiu publicat în 2006.
Hetherington şi Hondros au mers la Misrata, să surprindă luptele dintre manifestanţi şi trupele guvernamentale. Pe 20 aprilie, Hetherington a murit într-o explozie, iar Hondros, din cauza unui fragment dintr-un şrapnel care i-a pătruns prin frunte, în creier. A intrat în comă şi a murit la scurt timp.
