Desemnat de către federaţia internaţională de specialitate drept cel mai valoros antrenor de canotaj din lume în anul 2000, Nicolae Gioga a intrat în istorie ca primul, şi deocamdată singurul, tehnician român care a cucerit trei medalii de aur la aceeaşi ediţie a Jocurilor Olimpice.
Poate unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni pe care i-a „produs” şcoala românească de canotaj, Nicolae Gioga cucerit cu lotul naţional feminin de canotaj nu mai puţin de 47 de medalii, dintre care cinci titluri olimpice. Mai mult, din 1997 până în 2002, sub îndrumarea sa, echipajele româneşti, care înainte de această perioadă erau obişnuite cu argintul şi bronzul, în fiecare an au urcat cel puţin o dată pe prima treaptă a podiumului. De altfel, la un moment dat, Elisabeta Lipă, care a obţinut multe dintre trofeele sale sub îndrumarea lui Nicolae Gioga, l-a supranumit „alchimistul care mi-a transformat medaliile de argint şi bronz în aur”. Dan Popper, fostul secretar al Comitetului Olimpic Român şi al Federaţiei Române de Canotaj, spunea despre Nicolae Gioga: „Este antrenorul care a introdus în canotaj noi concepte de pregătire. Ideile sale au schimbat programele tradiţionale de pregătire şi au adus un aer proaspăt canotorilor noştri”. Din păcate, experienţa şi priceperea sa folosesc sportivilor din alte ţări, în prezent Nicolae Gioga consiliind naţionalele Chinei, Indiei şi Iranului.
În 2002 aţi fost îndepărtat de la cârma lotului feminin de canotaj al României, pe motiv că eraţi prea exigent, iar la începutul anului trecut aţi fost rechemat să coordonaţi pregătirea lotului reprezentativ masculin de astă dată. De ce aţi plecat după numai opt luni?
Se impune o precizare. Nu am plecat de la conducerea lotului masculin, ci pur şi simplu contractul mi-a fost reziliat unilateral fără ca măcar cineva să mă anunţe. În octombrie anul trecut, doctorul lotului m-a sunat, mi-a spus că este la Snagov şi că pregătirea a început fără mine. Am înţeles că nu mai sunt dorit.
Dar nu vi s-a spus nimic? Nu aţi încercat să aflaţi de ce aţi fost îndepărtat pentru a doua oară? Mai ales că reuşiserăţi într-un timp relativ scurt să obţineţi rezultate meritorii cu canotorii?
Nimeni nu mi-a zis nimic. A fost cu siguranţă vorba de interese mărunte care nu m-au interesat. Cât despre performanţele cu canotorii, într-adevăr am cucerit o medalie de bronz, la Campionatele Mondiale de tineret. Pentru mulţi a fost într-adevăr o performanţă deoarece era un trofeu câştigat după o „secetă” de patru ani. Eu însă am considerat această medalie un eşec.
Faptul că România nu a deplasat la Campionatele Mondiale din Noua Zeelandă de anul trecut nici un echipaj masculin poate fi considerat motivul care a stat la baza îndepărtării dumneavoastră pentru a doua oară de la reprezentativa noastră?
Nu cred. În Noua Zeelandă nu am mers deoarece băieţii nu aveau valoare de Mondialele de seniori, iar eu nu am vrut să ne plimbăm până la capătul lumii şi să ne facem de râs.
Regretaţi că nu mai sunteţi la lotul masculin?
Sincer, nu regret. Actuala generaţie de băieţii nu are nici calităţile motrice necesare să atingă înalta performanţă, nici ambiţia de a ajunge sus. Ori sportivii din lotul masculin al României nu înţeleg limbajul înaltei performanţe, ori eu nu mai vorbesc bine româneşte.
Acum colaboraţi cu forurile de canotaj din China, India şi Iran. Cum decurge o astfel de colaborare?
Când vor să selecţioneze echipajele pentru anumite competiţii, mă deplasez pentru a-i consilia. Se întâmplă cam două săptămâni pe lună. Săptămâna viitoare, de pildă, voi pleca în China.
Nu-i obositor acest stil de muncă?
Ba da. Din acest motiv în câteva luni voi alege o colaborare doar cu una dintre aceste ţări.
Sunteţi deja celebru pentru stilul extrem de dur pe care îl abordaţi în pregătire.
Aş spune mai degrabă că sunt exigent. Duritate înseamnă antrenamente dure, pe brânci, cu bătaie la propriu. Or, la mine nu a fost niciodată vorba de aşa ceva. Îmi amintesc chiar că Elisabeta Lipă spunea la un moment dat că metoda mea de antrenament poate fi suportată până la adânci bătrâneţi. Exigenţa, la mine, însemna program strict, cu ore fixe de culcare, fără chiul, fără întârzieri şi aşa mai departe. Orice abatere putea atrage după sine neselecţionarea în barcă, sau tăierea indemnizaţiilor de efort. La fete, acest sistem a funcţionat, în sensul că, de teama de a fi pedepsite, neregulile s-au redus cu 90 la sută. Practic nici nu s-au înregistrat prea multe abateri. La băieţi însă, faptul că le-am tăiat din bani n-a dat nici un rezultat. Au continuat să recidiveze nonstop.
Aţi simţit tensiune sau stres în perioada în care aţi antrenat lotul feminin de canotaj?
Eu nu eram deloc tensionat sau stresat. Fetele erau însă stresate să nu-şi piardă locul din barcă. Ştiau că trebuie să fie tot timpul în formă pentru că în caz contrar n-ar fi intrat în barcă la o competiţie de marcă. De pildă în 1999, deşi erau deja vedete, Elisabeta Lipă şi Veronica Cochelea n-au intrat în 8+1 pentru că au fost altele mai bune. Ele au crezut că am ceva personal cu ele, dar evident că n-a fost aşa.
Cum aţi ajuns antrenor de canotaj?
La 17 ani eram prin Cişmigiu cu un prieten şi ne tot împingeam în joacă, să vedem care-I mai bun. Ne-a văzut antrenorul Petre Milincovici, care ne-a întrebat dacă nu vrem să ne întrecem forţele la canotaj.Cum eu îmi doream să arăt mai bărbat, mai atletic şi cu muşchi bine definiţi, am acceptat bucuros. Rezultatele au apărut rapid, la scurtă vreme devenind campion naţional. Apoi am vrut să dau la medicină, dar tot antrenorul Petre Milincovici mi-a spus că nu mă vede stând într-un cabinet medical. Aşa că am dat la facultate de sport. La terminarea facultăţii, mi-am propus să fiu antrenor timp de doi ani pentru a vedea dacă pot demonstra că am valoare. Astfel, m-am dus antrenor la Clubul Nautic Universitar. După patru luni, la Campionatele Naţionale, am câştigat medalia de bronz cu Lili Horvat, mai târziu campioană olimpică, iar anul următor am obţinut un alt bronz, cu echipajul feminin de patru vâsle. De altfel, a obţine medalii într-un timp scurt a devenit un soi de specialitatea casei.
Aţi avut timp suficient şi pentru familie?
Destul de puţin, dar am avut norocul că Aurelia, soţia mea, m-a înţeles. A fost şi ea mai întâi canotoare, iar apoi a devenit, la rândul său, antrenoare. De altfel, Susanu, Damian, Ignat şi Bărăscu (n.r. – multiple campioane olimpice) au fost mai întâi elevele ei şi apoi au venit la lot sub îndrumarea mea. Chiar dacă am avut toată viaţa un program extrem de încărcat, am avut timp să ne creştem şi cei doi copii, o fată şi un băiat, şi să ne vedem şi de meseriile noastre.
Dacă veţi avea nepoţi, îi veţi îndruma spre un sport anume?
Când eram tânăr mă gândeam că o să am 11 nepoţi şi o să am o echipă de fotbal. Acum nu mai este posibil aşa ceva. Lăsând gluma la o parte, cred că fiecare copil are dreptul să-şi aleagă sportul care îi place şi spre care are afinitate. Eu personal, dintre sporturile de echipă, cel mai mult iubesc baschetul. Este jocul meu preferat şi se pare că pasiunea mea pentru acest sport s-a transmis fiului meu, care este înnebunit după baschet.
Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?
Când s-au născut copiii mei şi când fetele antrenate de mine au urcat de trei ori pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice de la Sydney.
Care este cel mai mare regret?
Poate cel mai rău îmi pare că n-am putut să stau mai mult cu familia.
O dorinţă încă nerealizată?
Aş dori să câştig la Jocurile Olimpice mai mult de trei medalii de aur, indiferent cu ce echipaj, indiferent din ce ţară.
De ce vă temeţi cel mai mult în viaţă?
Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva. Cred de nimic.
Ce aţi lua pe o insulă pustie?
Nu mi-aş lua nimic, pentru că mi-aş construi o barcă şi m-aş întoarce acasă. Chiar dacă n-am făcut niciodată aşa ceva, cu siguranţă m-aş descurca.
Care este ultima carte pe care aţi citit-o?
„Război şi pace”, de Tolstoi. De fapt, am recitit-o. Îmi plac foarte mult clasicii şi-i recitesc cu mare plăcere de fiecare dată. Cu scriitorii contemporani, recunosc, nu mă împac prea bine.
Cine v-a fost model în carieră?
Nimeni.
3 TITLURI OLIMPICE Au cucerit canotoarele antrenate de Nicolae Gioga la JO de la Sydney.
2000 Anul în care a fost votat de Federaţia Internaţională de Canotaj cel mai valoros antrenor din lume.
7 ANI Consecutiv, sub conducerea lui Nicolae Gioga, reprezentativa feminină de canotaj a României a cucerit medalii de aur la competiţii de anvergură.
5 MEDALII MONDIALE Dintre care trei de aur, una de argint şi una de bronz, au cucerit echipajele chinezeşti pregătite de român.
6 LUNI I-au fost suficiente pentru a cuceri, la Jocurile Asiatice, trei medalii de aur şi tot atâtea de argint cu reprezentativa Iranului.
