Zilele din preajma sărbătorii de Sfântu Gheorghe sunt dedicate primei mulsori a turmei de oi.
Zona Banatului păstrează vechile tradiţii pastorale, dintre care unele datează de pe vremea dacilor şi romanilor. Ciobanii se pregătesc să plece cu turmele la munte, în transhumanţă, iar gospodarii participă la măsurişul laptelui. În funcţie de acesta, gospodarii vor primi produsele lactate preparate de ciobani.
Măsuratul oilor la Cuptoare
La poalele Muntelui Semenic există un ţinut de vis cu oameni primitori şi tradiţii străvechi care au supravieţuit timpului. După pădurile care împânzesc zona Reşiţei, apare un loc mirific, cunoscut de localnici sub numele de Cuptoare.
Imediat după Paşti, localnicii sărbătoresc „Măsuratul oilor”, tradiţie păstrată în zonă de sute de ani. La „Măsuratul oilor”, ciobanii măsoară laptele de la oile fiecărui deţinător de oi, după care calculează cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia.
La unele stâne, este invitat preotul, spre a binecuvânta turma de oi. La Cuptoare, totul se petrece ca acum 200 de ani, iar gospodarii încă mai cântă la stână.
După ce toate oile au fost mulse, ei au trecut la ,,măsurat”, adică la cântăritul laptelui, cu instrumente speciale, folosite de săteni din vechime.
Socoteala este ţinută an de an într-un caiet special. Câştigătorul din acest an, cel care a obţinut cea mai mare cantitate de lapte, a fost o băciţă, Cătălina Damian. Ea şi familia ei au adus la stână peste 100 de oi, care au dat lapte bun. Femeii i-au pus păstorii pe spate bunda din blană de oaie, semn de mare cinste.
Din primul lapte al oilor de la stâna din dealul Cuptoarelor, ciobanii prepară un caş care este împărţit pe loc între proprietarii oilor.
,,Oile sunt trecute prin strungă, ciobanii le prind pe rând şi le mulg. Aici trebuie şi îndemânare, şi pricepere, dar şi iuţeală fiindcă altfel ţii toată turma flămândă” spune Nicolae Costa, unul dintre ciobani.
Tolăniţi pe bundele groase din lână, ciobanii povestesc cum este treaba cu măsuratul. ,,Chiar dacă sunt sute de ani de când sunt oi în zona asta, şi moşii şi strămoşii noştri au făcut la fel. De la mama am învăţat să pun flori la găleata în care se mulge laptele. Este semn de cinste pentru oile care ne dau de toate şi cer aşa de puţin de la noi”, spune proaspăta băciţă, Călina. Mai la deal, chiar dacă pare puţin depăşit, un alt cioban cântă un cântec legat de oi. Este ceva cu ,,o zis tata că mi-o da, zestre când m-oi însura”. Poate că în alte părţi ar suna fals, dar aici, în poiana de sub munte, cu ciripitul păsărilor şi cântecul cucului, totul pare la locul lui.
,,Oamenii sunt bucuroşi că au scăpat de iarna asta lungă şi grea. Nici primăvara nu a fost una călduroasă, iar acum se bucură cu toţii de căldura şi lumina dată de Dumnezeu. Sunt obiceiuri frumoase şi, chiar dacă este a treia zi de Paşti, am venit special la sătenii mei pentru a petrece împreună cu ei”, spune părintele Ciprian Costiş, care sfinţeşte stâna Călinei an de an.
După măsurarea şi masa îmbelşugată la iarbă verde, băciţa trece la făcutul caşului şi al urdei, fiindcă timpul nu stă pe loc. ,,Laptele se încheagă ca acum 200 de ani, cu rânză de miel afumată, se strânge încet şi se face caşul. Din zer, se face urda. Ce rămâne, dăm la câini fiindcă, dacă nu îi hrăneşti cum trebuie, ei pleacă la alte stâne sau sfâşie mieii. Căldarea asta de aramă o am de zestre. Am venit cu ea de la Verendin de peste munte, de la mama mea”, spune Călina.
Răscucăitul oilor în Goruia
De sute de ani, pe Valea Caraşului şi în comuna Goruia există obiceiul ca în preajma sărbătorii de Sfântul Gheorghe sătenii să facă un ceremonial deosebit ce urmează măsuratului oilor, precum şi o ceremonie specială ce are ca scop aducerea prosperităţii şi a belşugului în stânele sătenilor.
O dată cu lăsarea serii, gospodarii încarcă în căruţe sau tractoare bidoanele pentru lapte, alimente şi băutură, după care, însoţiţi de un adevărat alai, pleacă la stânele din jurul satului. Aici sunt pregătiţi mieii la proţap, oamenii fierb răchie şi vin, după care trec la alegerea celei mai bune mioare din turmă. Aceasta, obligatoriu, trebuie să fie cea mai mare, să aibă miei mulţi în fiecare an şi, musai, trebuie să dea cel mai mult lapte din turmă.
„După ce oile au fost mulse, la sfârşit, este aleasă oaia fruntaşă, căreia i se aplică un tratament special de ,,răscucăire” – adică i se face un descântec special, semn că este o oaie de mare preţ. Ba, mai mult, deasupra oii se rupe un colac făcut special pentru asta, care mai apoi este împărţit ciobanilor, oilor şi câinilor de la stână, toată lumea primeşte câte o bucăţică”, spune Florin Beţa, proprietar de oi şi mioare.
Sărbători peste tot
Sărbătorile legate de transhumanţă sunt organizate peste tot în spaţiul locuit de români. Însă data plecării turmelor către munte ori diferitele obiceiuri particulare variază în funcţie de zona geografică şi de climă. În judeţul Sălaj, „măsurişul laptelui” este un prilej pentru organizarea unui bâlci care este aproape la fel de mare ca şi cel care are loc la Adormirea Maicii Domnului, în 15 august.
