Premierul Emil Boc va înainta în următoarele zile preşedintelui Traian Băsescu nominalizarea pentru funcţia de ministru al Muncii, potrivit Agerpres.
„Voi discuta în aceste zile cu colegii în partid şi, evident, voi înainta preşedintelui o nominalizare în acest sens”, a declarat, marţi, Emil Boc înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.
Întrebat de numele celui care îl va înlocui pe Ioan Botiş la şefia Ministerului Muncii, premierul a spus că acesta va fi anunţat în perioada următoare.
Prim-ministrul Emil Boc a preluat interimar portofoliul Muncii rămas vacant săptămâna trecută în urma demisiei lui Ioan Botiş.
Boc a mai vorbit despre combaterii muncii la negru pentru care s-au pus bazele unui „program complex” alături de ministerul de Interne şi de cel al Finanţelor., informează NewsIn. Premierul a transmis angajatorilor să încheie contracte lucrătorilor.
„Obiectivul nostru este să creştem numărul contractelor de muncă, prin diminuarea muncii la negru. Am stabilit împreună cu ministrul de interne şi cu Ministerul Finanţelor un program complex de combatere a muncii la negru, cu scopul de a creşte numărul contractelor de muncă. Deci în subsidiar ne interesează amenzile sau sancţiunea penală. Obiectivul nostru este în principal protecţia salariatului, astfel încât el să aibă drept la pensie, la şomaj, la sănătate pentru că asta înseamnă în ultimă instanţă un contract de muncă în comparaţie cu situaţia pe care o are acum la negru. Exact cum am făcut în cazul combaterii evaziunii fiscale, când am pus la aceeaşi masă autorităţi diferite cu competenţe în acest domeniu, exact aşa vom face şi în privinţa muncii la negru, punând la aceeaşi masă Inspecţia Muncii, Garda Financiară, Ministerul de Interne, inclusiv Jandarmeria, pentru a realiza un plan complet şi complex de combatere a muncii la negru”, a spus Boc la ieşirea de la ministerul Muncii, de care se ocupă interimar.
El le-a transmis firmelor să nu mai angajeze la negru, deoarece vor suporta rigorile legii. „De aceea, eu atrag atenţia în mod ferm tuturor acelora care, astăzi, încă mai utilizează sau se gândesc să utilizeze forme nelegale cu privire la salariaţi, să încheie contracte de muncă, pentru că noul Cod al Muncii prevede atât sancţiuni pecuniare, adică amenzi de trei ori sau de patru ori mai mari, precum şi chiar posibilitatea sancţiunii penale”, a mai afirmat primul-ministru, anunţând că după intrarea în vigoare a Codului Muncii va fi o „ofensivă generală pentru a atrage atenţia că legislaţia se respectă şi nu este adoptată doar pentru a fi în Monitorul Oficial”.
Emil Boc a spus că şi cei care nu aplică legea zilierilor vor fi sancţionaţi. „Vineri voi semna normele metodologice la legea zilierilor, deci practic de luni avem şi cel de-al doilea act normativ foarte important, pe lângă Codul Muncii – legea zilierilor cu normele metodologice aprobate. Asta înseamnă pentru toţi cei care fac muncă necalificată – la câmp sau în alte domenii – că trebuie să aibă registrele pregătite şi să respecte legea pentru că şi acolo există sancţiuni foarte aspre dacă nu se încheie contracte de muncă”, a mai subliniat şeful Executivului.
Boc spune că nu vor fi angajaţi noi inspectori de muncă pentru a implementa aceste măsuri, dar i-a rugat pe cei care sunt angajaţi deja să-şi facă treaba. „Eu vă spun, deocamdată, hai să lucreze cei care sunt acolo plătiţi. Prima mea grijă este ca cei care sunt angajaţi ai statului să-şi facă fiecare datoria în fiecare zi şi când pleacă acasă să spună ce au făcut în acea zi pentru instituţie şi pentru interesul public. După aceea, să ne gândim la alţi angajaţi”, a mai arătat el.