De o jumătate de an, de când ăștia au câștigat alegerile, nu s-a făcut un metru de autostradă, o școală nu s-a văruit.
Tovarășii au o problemă cu Justiția și se vor da peste cap s-o „rezolve“. Prima dată au amețit oamenii cu iluzia salariilor mărite – ei bine, s-a dovedit că banii erau pentru miniștri și parlamentari, nu pentru medici, profesori sau funcționari. Șmecheria încă funcționează, televiziunile de partid încă bagă burtiere cu blana ursului din pădure și lumea stă în țarc – că, deocamdată, România nu e țara în care dascălii și doctorii să fie prețuiți.
Ăștia – câți să fie? o sută? Dragnea, Tăriceanu plus cine și mai cine? – au deschis acum încă un front cu Justiția, că acolo-i doare mai rău. OUG 13 n-a fost să fie, deci musai să dăm țara cu capu’ de grindă. O să-i șantajăm pe ceilalți chiar cu stabilitatea clamată de ei, până pricep că prețul acestei stabilități e decapitarea DNA.
Se aud multe. Se aude că Dragnea ar vrea să-și negocieze libertatea la schimb cu retragerea în liniște și prosperitate. Într-un taler e stabilitatea, într-altul sunt niște cercuri care-l înconjoară, încet-încet, și vin dinspre cei care fac bani din politică. Și cu cât îl strâng mai rău cercurile alea, cu atât mai dure sunt atacurile la DNA și la procurorul general – baiu’ ăl mare e că nu prea are cu cine negocia, lumea bună se cam ferește de mustăcios; și atunci merge cu capu’ nainte, inclusiv cu gânduri de Cotroceni.
Se mai aude că există o parte onestă din PSD care se organizează. Oamenii s-au săturat să fie priviți ca niște subalterni și vor să repună partidul pe linia europeană. Nu le e ușor celor din teritoriu să suporte reproșurile oamenilor de afaceri, ale medicilor, profesorilor, funcționarilor. E adevărat, nu au o presă de partea lor, sunt dublați de haite fidele teleormăneanului, sunt amenințați printre dinți că nu vor pupa investiții. Dar și ei văd unde au ajuns mizele socialismului românesc. De cealaltă parte, sub calmul televizat al lui Dragnea stau negocieri încâlcite cu baronii dispuși să-i susțină poziția.
Văd toți că, de fapt, omul e foarte speriat și e greu de crezut că nu va da România de pământ ca să-și scape pielea. TelDrum, Brazilia, Costel Comana, prag la abuzul în serviciu. Orice pișcătură a instanței va anula o putere uriașă, construită pe complicități greu de închipuit. Carmen Dan, Olguța, Fifor, Shhaideh. Traian Băsescu, Elena Udrea. Tăriceanu. Ghiță, Voiculescu. Violatorul din PMP, cel grațiat de Emil Constantinescu în 2000. Patroni de ziare. E o bandă.
În războiul ăsta, consilierii i-au învățat că, dacă iau scalpul comandantului din cealaltă armată, se cheamă că au învins și poporul lor li se va închina. Cu Iohannis (încă) n-au curaj, e de neatins după succesele externe. CCR-ul l-au îmblânzit repede. Ministrul Toader e și prea mic, și prea ezitant, s-a mai dat el pe brazdă, dar tot nu-i de încredere mieroșenia lui. La Kövesi, acolo deci e miza. La Kövesi și la Lazăr, procurorul general.
De ce deranjează Laura Codruța Kövesi și Augustin Lazăr? Place sau nu, sunt numele care certifică o anume încredere publică în Justiție.
Nu-i încrederea aia de sondaj de opinie, nu-ți aduci aminte de ea doar când contești o amendă pentru parcare, a ajuns o atitudine activă și asumată și la o adică de apărat. Cei doi procurori sunt reperele oamenilor din stradă și musai deci să-i arunce peste bord – dar vor cumva „legal“ s-o facă, inventează niște portițe, că de-aia l-au pus pe Blajin la Justiție. Dacă le reușește cu Kövesi, va fi mai ușor cu Lazăr. Da, vor să scape de ei – datorită încrâncenării lor, oamenii simpli știu sau cel puțin speră că într-o zi șpăgarul, că-i deputat sau că-i ministru, va ajunge la pușcărie. Plus: ce-i obrăznicia asta?, să arăți unui Parlament întreg că nu mirul te scapă de pușcărie, ci porunca aia cu „nu fura“… Îndrăznește să crezi în nerușinarea asta și te-au ars!
Să fii cel care schimbă guvernele când vrea, să pui cu mânuța ta șefi unde vrei, să faci bani pentru generații la rând și să te împiedici de niște procurori? Atunci zicem, nu-i așa?, că DNA e „decât“ o structură antinațională, reformiștii niște sorosiști și ia să punem și semnul egalității între SRI și vechea Securitate, nu te interesează aiurelile lor cu antiterorismul. Și televiziunile de partid despre asta să cânte în fiecare zi, poate ies și patronii lor de la răcoare. Să împărțim deci țara în două și, dacă se întâmplă ceva, să iasă o jumătate de țară împotriva altei jumătăți de țară.
Dar, tovarășe Dragnea, măi repetentule: da, miniștrii-ți mâncă din palmă, parlamentarii socialiști stau drepți în fața ta, unora le ies pete pe față de la stres, opoziția s-a făcut mică-mică, cât o puță de furnică, ești celebru din Videle până-n Fortalezza acum, dar: poza asta ține doar la ăia din gașca ta, subalternii – pentru noi, ăștialalți, nu ești decât (ai fost atent la exprimare, da?) unul dintre cei mulți care s-au crezut Dumnezei pe pământ; e plină istoria de de-ăștia, poți să-i numeri din doi în doi și tot îți ia o săptămână. Dacă nu mă crezi, du-te la Scornicești, dă o raită și pe la nen’tu Năstase, la Cornu. Scrie-i pe Facebook lui Ponta sau un bilețel roz lui Tăriceanu – și ei tot nemuritori au fost (sic!), n-au priceput că un politician puternic e un slujbaș, nu un stăpân. Să mai știi, tovarășe, că indiferent câtă putere crezi că ai avea, o jumătate de țară râde de tine: cum, bre, să te crezi Dumnezeu și să-ți fie frică de dentist?
P.S.: Îți vând un pont: clipește de două ori, strada te va vindeca!
