Acum, Guvernul poate trece la reforme!
Creşterile de preţuri au depăşit în martie 8%, nivel nemaivăzut din 2008. Faţă de octombrie 2008 – luna în care au fost plătite salariile şi pensiile majorate pe ultima sută de metri a campaniei electorale – inflaţia cumulată a ajuns la aproape 16%. Asta înseamnă că majorările de preţuri au rezolvat în mod natural ce n-a reuşit să facă Guvernul anul trecut: tăierea pensiilor cu 15%.
Inflaţia a lovit în mod egal şi în pensionari, şi în bugetari, şi în angajaţii din sectorul privat. Însă efectele au fost resimţite diferit. Pentru pensionari, mai dureroasă a fost scumpirea alimentelor din ultimul an, care a depăşit media inflaţiei. Pentru bugetari, scăderea puterii de cumpărare s-a adăugat la tăierea de salarii de 25%, din care şi-au recuperat doar jumătate. Iar pentru restul, inflaţia a fost o penalizare nedreaptă: ei îşi reduseseră deja costurile, dar au plătit pentru că statul s-a încăpăţânat să şi le menţină vreme de un an şi jumătate după începerea crizei.
Nu se poate spune totuşi că mărirea TVA – alternativa la tăierea pensiilor – a fost principala cauză a scumpirilor. Cel mult o treime din cele 15 procente a venit de aici. A doua treime a venit din scumpirea petrolului şi a alimentelor în toată lumea, iar ultima – din comportamentul nefuncţional al economiei româneşti, în care preţurile au continuat să crească şi pe timp de criză.
Însă pentru finanţele publice aceste lucruri contează mai puţin. Statul are de câştigat de pe urma inflaţiei: cu încasări nominale mai mari, îşi poate menţine nivelul cheltuielilor. Asta înseamnă că poate declara încheiată corecţia salariilor buge-tare şi a pensiilor. Excesele din trecut şi-au încetat presiunea asupra deficitului.
Altele sunt lucrurile care nu s-au întâmplat. Reforma calitativă a aparatului bugetar – adică măcar eliminarea din sistem a angajaţilor politici şi care nu oferă nici un serviciu real pentru contribuabili reducerea cheltuielilor curente – care deocamdată sunt în creştere faţă de anii dinaintea crizei – sau raţionaliza-rea investiţiilor – în con-tinuare se câştigă licitaţii pentru autostrăzi de pe locul 6, în condiţiile în care preţul contează doar în proporţie de 30%.
Dacă aceste măsuri nu sunt luate, colapsul finanţelor publice devine inevitabil la viitorul cutremur financiar mondial. Pentru că atunci România nu va putea să-şi dubleze încă o dată datoria publică şi nu va putea să mărească din nou TVA.
Dimpotrivă, dacă vrea ca uşoara creştere a economiei care va fi anunţată acum să devină o tendinţă de durată, Guvernul ar trebui să reducă taxele. Tăierea CAS cu 1-3 puncte, anunţată pentru a doua jumătate a anului sau pentru 2012, este mai mult decât nimic, însă în nici un caz nu este suficientă.
Altfel, această perioadă nu va fi decât o altă primăvară de linişte dinaintea unui nou şoc economic.
În primăvara anului 2009, guvernul se comporta ca şi cum criza nu ne va atinge, economia avea să crească, iar bugetul să aibă un deficit bugetar minuscul. A fost trezit în aprilie de un acord cu FMI. În primăvara lui 2010, Guvernul se comporta ca şi cum criza ar fi trecut, deşi economia continua să scadă, iar cheltuielile statului continuau să crească. A fost trezit în mai de iminenţa tăierii salariilor şi a pensiilor.
În primăvara lui 2011, Guvernul se comportă ca şi cum uşoara stabilizare economică ar fi soluţia pentru toate problemele pe care nu le-a rezolvat până acum. De-ar fi atât de uşor!