13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialErkolo Ashenafi, câştigătorul primului maraton de la Cluj

Erkolo Ashenafi, câştigătorul primului maraton de la Cluj

Aproape jumătate din oraşul Cluj-Napoca a fost blocat duminică dimineaţă pentru prima ediţie a maratonului internaţional de la Cluj. Peste 1.200 de concurenţi, din mai multe ţări europene şi chiar africane, au plătit între 20 şi 30 de euro pentru înscriere şi au luat startul în probele de maraton, semimaraton, crosul BT şi cursa de copii. La proba regină, maratonul pe distanţa de 42 kilometri, au luat startul puţin peste 100 de concurenţi şi, după două ore şi 22 de minute, cel mai rapid a fost etiopianul Erkolo Ashenafi. Acesta a câştigat un premiu de 3.000 de lei la capătul unei curse care, conform organizatorilor, a fost un real succes.

100 la Cluj, 40.000 la Paris

„Concurenţii s-au simţit foarte bine şi chiar pot spune, mai ales dacă ne luăm după declaraţiile lor, că a fost un real succes această primă ediţie. De asemenea, spectatorii de pe traseu au fost în număr destul de mare şi s-au comportat exemplar. Vrem ca acest eveniment să devină unul de tradiţie şi vom încerca să-l organizăm şi la anul. E destul de complicat, dar dacă lumea este deschisă şi te ajută, îţi doreşti să organizezi aşa ceva”, a declarat Horaţiu Morar, unul dintre organizatorii maratonului internaţional de la Cluj. Ca o comparaţie, tot duminică a avut loc a 35-a ediţie a maratonului de la Paris, al şaptelea din lume ca notorietate, acolo unde au luat startul 40.000 de sportivi, faţă de cei 100 de la Cluj. Tot un african s-a impus şi la Paris, Benjamin Kiptoo, din Kenya.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă