4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialTragedia de la Fukushima pune pauză centralei de la Belene

Tragedia de la Fukushima pune pauză centralei de la Belene

Companiile bulgară şi rusă care construiesc centrala nucleară de la sud de Dunăre au amânat comandarea de noi echipamente pentru că dezastrul de la centrala niponă din Fukushima i-a făcut pe constructori să efectueze o „analiză detaliată a problemelor legate de siguranţă”, informează Mediafax.

Compania de stat NEK din Bulgaria şi Atomstroyexport din Rusia contractaseră construirea a două reactoare la Belene, de 1.000 de megawaţi fiecare.

Oponenţii proiectului susţin că este prea costisitor şi va adânci dependenţa energetică a Bulgariei faţă de Rusia.

Ecologiştii sunt îngrijoraţi că centrala va fi construită într-o zonă seismică.

Cele două companii au convenit în noiembrie să înceapă lucrările de construcţie până la sfârşitul lui martie, iar centrala să devină operaţională până în 2017.

Tot marţi, NEK s-a angajat, fără consimţământul guvernului, să semneze, în termen de două luni, un document angajant privind construcţia Belene. Din acest motiv, directorul general al NEK, Krasimir Pârvanov, a fost concediat, a anunţat Ministerul Energiei.

„Susţinem memorandumul de amânare a proiectului, dar Pârvanov nu avea prerogativele să se angajeze că Bulgaria va semna un document angajant pentru centrală, în termen de două luni. Ce se va întâmpla dacă nu vom ajunge la un acord referitor la preţ până atunci?”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.

El a precizat că înlăturarea lui Pârvanov nu anulează documentele semnate, iar Bulgaria va încerca să ajungă la un acord în termenul stabilit.

Potrivit unui sondaj recent, numai 24% dintre bulgari sunt de acord cu construirea noii centrale nucleare la Belene, comparativ cu 80% înaintea crizei din Japonia.

Cele mai citite

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă