16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialNăstase: Băsescu a recunoscut faptul că manipulează dosare

Năstase: Băsescu a recunoscut faptul că manipulează dosare

Menţionat în telegramele Wikileaks publicate duminică de presă, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, afirmă pe blog că Traian Băsescu a recunoscut, în 2009, în faţa mai multor lideri politici că manipulează dosare.

„Ceea ce nu se spunea, la începutul lui 2009, este că ameninţarea lui Traian Băsescu a fost, atunci, atât de explicită. În faţa mai multor conducători de instituţii şi lideri de partide politice – inclusiv din opoziţie (bate şaua să priceapă iapa!) – Băsescu a recunoscut faptul că manipulează dosare„, scrie liderul PSD.

Adrian Năstase susţine în continuare că dosarele lui au conotaţii politice: „Mona Muscă a făcut o plângere penală împotriva mea, în 27 august 2004, în calitate de membru al Consiliului de coordonare al Alianţei DA, pe antetul şi cu stampila Alianţei DA. Nu a fost acesta un demers politic? Să fie DA prescurtarea de la PSD?”.

Într-o telegramă a ambasadei SUA din 2009, intitulată „O furtuna perfecta: coruptia, statul de drept si reforma justitiei se afla in prim-plan in Romania”, obţinută de Hotnews, diplomaţii americani discută despre dosarul Năstase: „Geoană şi alţi PSD-işti s-au plâns că dosarul Năstase este politic.Băsescu ar fi replicat tăios: ‘Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare în public – fiecare dintre plângerile penale împotriva lui Năstase sunt de la oameni din partidul vostru, nu al meu‘”, ar fi spus şeful statului.

„Pe 17 februarie, preşedintele Băsescu a convocat de urgenţă «a Justice Summit» la Palatul Cotroceni pentru a aproba un plan de acţiuni care să trateze reformele din sectorul justiţiei. Întâlnirea i-a adus împreună pe ministrul Justiţiei Predoiu, procurorul general Kovesi, şeful DNA Morar, şeful ANI Macovei, preşedintele Senatului Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, preşedintele comisiei juridice Daniel Buda, preşedintele CSM Virgil Andreieş şi vicepreşedintele CSM Bogdan Licu”.

În cursul zilei de astăzi, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a confirmat că Băsescu ar fi spus acest lucru, în timp ce Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că nu îşi aduce aminte.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă