6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportPriorităţile Elenei Udrea: fondurile europene şi creşele

Priorităţile Elenei Udrea: fondurile europene şi creşele

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, că „prima preocupare” a guvernanţilor rămâne cheltuirea fondurilor europene, precizând că procentul absorbţiei acestor fonduri, la nivel naţional, nu este „foarte bun”. Udrea a inaugurat, împreună cu autorităţile locale, o nouă sală de sport.

„Spuneam acum aproape un an de zile că ne propunem ca în 2010 să contractăm trei miliarde de euro din întreaga sumă de 4,3 miliarde de euro aflată la dispoziţia ministerului şi mă bucur să pot să spun şi aici, la Târgovişte, că am reuşit lucrul acesta. Continuăm să fim primii în ceea ce priveşte atât contractarea cât şi absorbţia efectivă a fondurilor, chiar dacă procentul, la nivel naţional, nu este unul foarte bun”, a spus Elena Udrea la Târgovişte, conform Mediafax.

Ministrul a precizat că atragerea de fonduri europene rămâne principala preocupare a guvernanţilor.

Guvernul îşi propune construirea a 200 de creşe la nivel naţional în 2011, şi dezvoltarea infrastructurii în mediul rural, a mai spus Elena Udrea, conform NewsIn.

Elena Udrea a inaugurat, sâmbătă, la Târgovişte, Sala de sport din incinta Colegiului Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” şi Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean Dâmboviţa, şi a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Complex turistic de nataţie Târgovişte”.

Sala de sport a fost reabilitată prin programul Companiei Naţionale de Investiţii şi cu contribuţia financiară de la bugetul local, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 300.000 euro, iar Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean Dâmboviţa a fost reabilitată şi modernizată cu bani de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, valoarea totală fiind de aproximativ 1,8 milioane euro.

 

De asemenea, la Baza de Agrement Crizantema din Târgovişte, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare, se va dezvolta un complex turistic şi de nataţie. Autorităţile locale îşi propun costruirea, în această locaţie, a unui bazin de înot acoperit care să fie omologat de Federaţia Internaţională de Nataţie, un ştrand în aer liber, 225 de locuri de parcare, două terenuri de mini-fotbal, un teren de baschet, trei terenuri de tenis şi două locuri de joacă pentru copii. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 22 milioane euro, 50% din fonduri nerambursabile şi 50% contribuţia Consiliului Local Târgovişte, conform NewsIn.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă