6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportMeleşcanu: Teodor Baconschi dă dovadă de impotenţă

Meleşcanu: Teodor Baconschi dă dovadă de impotenţă

Teodor Meleşcanu, fost ministru al Apărării şi al Externelor, consideră că autorităţile române trebuiau să reacţioneze mai devreme cu privire la intervenţia NATO în Libia şi să se consulte cu aliaţii în legătură cu această decizie.

Sunt trei ţări cu care avem parteneriate strategice: SUA, Franţa şi Polonia. România trebuia să se consulte cu aceste ţări în ceea ce priveşte decizia de a interveni în Libia. Autorităţile române au reacţionat târziu şi astfel, România a pierdut şansa de a câştiga importanţă şi vizibilitate pe plan european, dar şi şansa de a se reconcilia cu Franţa”, a declarat Teodor Meleşcanu invitat la „Dezbaterile RL” cu Sabina Fati.

Meleşcanu a declarat că actualul ministrul de Externe, Teodor Baconschi dă dovadă de impotenţă de a comunica atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

„Chiar domnul Baconschi a recunoscut în faţa comisilor din Parlament că are dificultăţi de comunicare”, spune Meleşcanu.

În schimb, fostul ministru al Apărării şi al Externelor susţine că în timpul mandatului său a avut mână liberă şi nu a primit telefoane de la preşedinte sau premier.

Ce riscuri îşi asumă România în Libia

Întrebat ce riscuri implică intervenţia României alături de puterile europene în Libia, Meleşcanu a declarat că ţara noastră nu putea să asiste cu nepăsare la măcelul poporului libian. El a adăugat că „nu putem vorbi de riscuri sau câştiguri pentru România în urma intervenţiei din Libia deoarece ţara noastră face parte dintr-o alianţă internaţională şi trebuie să coordoneze cu celelalte state”.

„Nu se poate asista cu nepăsare la situaţia în care un şef de stat foloseşte armata pentru a-şi omorî propriul popor. Chiar preşedintele Băsescu a declarat acest lucru într-un interviu. În plus, aliaţii noştri ne-au cerut să îi susţinem şi să trimitem o fregată să patruleze în zonă, deci nu puteam să îi refuzăm”, susţine Meleşcanu.

Fostul ministru al Apărării şi al Externelor consideră că Gaddafi nu va mai rezista în Libia mai mult de o lună de zile.

Când va adera România la spaţiul Schengen

Meleşcanu susţine că Germania şi Franţa susţin aderarea României la spaţiul Schengen, dar în viitor. De asemenea, el a adăugat că este foarte important pentru ţara noastră să întreţină relaţii diplomatice bune cu cele două puteri europene, „tandemul care conduce politica pe continent”. 

„Dacă Germania şi-a nuanţat părerea cu privirea aderării României la spaţiul Schengen, înseamnă că evoluţia politică a României în ultima perioadă a fost pozitivă„, a spus Meleşcanu.


Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă