15.2 C
București
vineri, 25 octombrie 2024
AcasăSpecialProtest împotriva reamenajării Parcului Feroviarilor

Protest împotriva reamenajării Parcului Feroviarilor

Aproximativ 20 de persoane, care reprezintă opt organizaţii neguvernamentale ecologiste, au organizat un protest împotriva reamenajării Parcului Feroviarilor din Cluj-Napoca. Oamenii reclamă faptul că lucrările presupun tăierea unei mari părţi a celor 158 de arbori din parcul respectiv, dintre care unii au o vechime de 130 de ani.

Acces interzis

Protestatarii s-au adunat la intrarea în Parcul Feroviarilor, pentru că angajaţii firmei care păzeşte parcul le-au interzis accesul în incintă. „Nu putem să vă lăsăm înăuntru până când nu facem curăţenie”, le-a spus protestatarilor portarul care a legat cu un lanţ poarta mobilă.

La rândul lor, protestatarii au lipit o bucată de hârtie pe un stâlp de metal de la intrarea în parc şi au scris, apoi au lipit etichete autocolante prin care descriau cum vor să arate Parcul Feroviarilor. Unul dintre protestatari a început să se joace cu o minge de fotbal pe carosabil, în semn de protest faţă de faptul că parcul a fost închis. Primarul Sorin Apostu a declarat că municipalitatea nu poate să facă nimic pentru a împiedica lucrările din Parcul Feroviarilor, deoarece acesta nu este administrat de Consiliul Local, ci de clubul de fotbal CFR Cluj. Neoficial, mai mulţi reprezentanţi ai clubului au spus că nu înţeleg motivele acestei acţiuni, pentru că, „în prezent, parcul este, de fapt, un teren viran, plin cu bălării, care va fi reamenajat sub forma unui complex sportiv care va oferi motive de mândrie comunităţii locale”.

Cele mai citite

Coreea de Sud ar putea revizui interdicția de a furniza arme letale Ucrainei

Legea sud-coreeană interzice exportul de arme în zonele de conflict activ Președintele Yoon Suk Yeol a declarat că „Dacă Coreea de Nord trimite forțe speciale în războiul din Ucraina,...

Gigi Becali a trecut peste înfrângerea cu Rangers și pregătește derby-ul cu Rapid

FCSB a suferit o înfrângere severă în Europa League, fiind învinsă cu 0-4 de Rangers în etapa a treia a competiției. Această partidă a...

Coca-Cola Austria retrage 28 de milioane de sticle din cauza unei posibile contaminări

Coca-Cola Austria a demarat o retragere masivă a 28 de milioane de sticle de băuturi, inclusiv Fanta și Sprite, ca măsură de precauție, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă