1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialConexiunile dubioase din Kazahstan ale ducelui de York

Conexiunile dubioase din Kazahstan ale ducelui de York

Unul dintre fii lui Muammar Gaddafi, ginerele fostului preşedinte al Tunisiei, Ben Ali, şi ginerele preşedintelui Kazahstanului se numără printre prietenii – şi partenerii de afaceri – ai prinţului Andrew.

 

În rolul său de Ambasador Special al Marii Britanii pentru Comerţ şi Investiţii, prinţul Andrew, duce de York, este responsabil cu crearea de contacte care să faciliteze afacerile companiilor britanice în străinătate. Criticii îl acuză însă că alegerea contactelor nu este întotdeauna fericită.
După ce presa britanică a dezvăluit o prietenie controversată a prinţului cu omul de afaceri american Jeffrey Epstein, condamnat la 18 luni de închisoare pentru sex cu minore, alte relaţii ale prinţului cu persoane dubioase au ieşit la iveală. Este vorba atât despre membri ai clanurilor Gaddafi şi Ben Ali, cât şi despre înalţi oficiali din multe state producătoare de petrol.
Astfel, prinţul Andrew s-a întâlnit în repetate rânduri cu membri ai familiei regale a Arabiei Saudite, criticând deschis atacurile presei britanice la adresa unei afaceri cu armament între Marea Britanie şi regatul arab. De asemenea, atât Ilham Aliev, preşedintele Azerbaidjanului, cât şi fiicele acestuia, se numără printre cunoscuţii prinţului.

„Prietenii” din Kazakstan

Însă „terenul de joacă” favorit al prinţului a fost în ultimii ani Kazahstanul, unde a stabilit multe relaţii benefice nu numai pentru companiile britanice interesate în câmpurile de petrol din acea ţară, dar şi pentru el însuşi. Astfel, miliardarul Timur Kulibayev, ginerele preşedintelui şi totodată cel care controlează din umbră economia kazahă, a cumpărat în 2007 fosta reşedinţă a lui Andrew, Sunninghill Park, aflată în comitatul britanic Surrey. Interesant este în primul rând preţul plătit de Kulibayev: 15 milioane de lire, cu trei milioane mai mult decât preţul la care fusese scoasă la vânzare proprietatea. Relaţia prinţului cu miliardarul nu se reduce la această vânzare, cei doi jucând adeseori golf împreună. Prinţul este considerat de asemenea un bun prieten al amantei oficiale a lui Kulibaiev, Goga Ashkenazi, şi al preşedintelui kazah Nursultan Nazarbayev, cu care Andrew împărtăşeşte o pasiune pentru vânătoarea de gâşte.
Deşi prinţul nu este plătit de guvernul britanic pentru activitatea sa, acesta a preluat însă costurile călătoriilor sale. În ultimul deceniu, acestea au însumat peste 15 milioane de lire sterline.

Prinţul Andrew înţelegător cu cei ce dau mită

Într-una din depeşele diplomatice publicate de WikiLeaks, ambasadoarea SUA în Kirgistan, Tatiana Gfoeller, relatează că, la o întâlnire cu oameni de afaceri britanici la care a participat şi prinţul Andrew, acesta ar fi explicat că mita este permisă în afaceri, şi ar fi declarat că „acei jurnalişti care îşi bagă nasul peste tot diminuează posibilităţile oamenilor de afaceri britanici să facă afaceri”. Cuvintele prinţului ar fi stârnit aplauzele celor prezenţi.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă