Ancheta în cazul şefului Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, se va extinde, pentru că procurorii anticorupţie au descoperit că legăturile duc la persoane cu funcţii mai înalte decât cea a acuzatului. „Acţiunea penală se va extinde în acest caz mult mai mult, deoarece noi nu ne aşteptam ca acţiunea care l-a vizat pe el (Costea) să ne conducă mult mai sus, la persoane cu funcţii mai înalte decât ale sale”, a susţinut, în faţa judecătorilor, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, citat de Mediafax.
Procurorul a mai spus că acuzatul Cornel Costea ştia că este filat de DNA, dar nici măcar atunci „nu s-a putut opri din a pretinde mită„.
„Acesta a fost surprins primind 10.000 de lei, denunţul în cazul său survenind din cauza faptului că denunţătorul s-a săturat să cotizeze cu bani, indiferent dacă afacerile sale erau legale sau nu. Costea a solicitat încontinuu bani, chiar dacă vedea la televizor arestările din vămi”, a declarat procurorul anticorupţie. Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă admite sau nu cererea de eliberare din arest preventiv a lui Cornel Costea.
Directorul Biroului Vamal Ploieşti a fost prins în flagrant delict, pe 24 februarie, în timp ce primea suma de 10.000 lei, prin intermediar. Anchetatorii au stabilit că, în perioada noiembrie-decembrie 2010 şi ianuarie 2011, Costea a pretins diferite sume de bani de la patronul unor firme de import-export din Turcia, primind de la acesta suma totală de aproximativ 40.000-50.000 de euro, în schimbul neprezentării tirurilor la controlul fizic în vama Ploieşti.