6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportUdrea: Oprescu încearcă să-şi mascheze incompetenţa managerială

Udrea: Oprescu încearcă să-şi mascheze incompetenţa managerială

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, marţi, că Sorin Oprescu încearcă să-şi mascheze incompetenţa managerială creând impresia unui război politic cu ea şi PDL, acuzându-l pe acesta de minciună, urmare a declaraţiilor lui de după adoptarea bugetului Capitalei, potrivit Mediafax.

 

„Prin votul dat ieri în CGMB, PDL s-a asigurat că şi în 2011 vor putea fi asigurate plăţile la subvenţiile pentru căldura şi apa caldă a bucureştenilor, precum şi pentru transportul public, că vom putea continua lucrările de investiţii importante pentru bucureşteni. M-au surprins poziţia şi comentariile lui Sorin Oprescu faţă de votul dat de PDL. Sorin Oprescu minte când afirmă că PDL i-a blocat proiectele. Niciunul dintre proiectele de care vorbeşte nu îi aparţin, toate proiectele de investiţii din Capitală sunt iniţiate, promovate şi susţinute de PDL. Nu e nici măcar unul singur iniţiat de Sorin Oprescu”, a declarat Elena Udrea.

El a mai spus că Oprescu propune un buget care pleacă din start cu un deficit de 519 milioane de lei.

„Acest lucru este ilegal, deoarece nu poţi trece în buget sume pe care ştii bine că nu ai de unde să le încasezi, iar consilierii PDL au adus în realitate bugetul propus de primar. Domnul Oprescu încearcă să-şi mascheze incompetenţa managerială creând impresia unui război politic între el, Elena Udrea şi PDL. În realitate, bugetul aprobat ieri (luni – n.r.) a fost aprobat de 42 din 49 de consilieri prezenţi, de la PDL, PSD, PNG şi PRM”, a adăugat Udrea.

Totodată, preşedintele PDL Bucureşti a afirmat că Sorin Oprescu propune „un buget ilegal, irealist şi mincinos, prin care încearcă să-şi acopere incompetenţa dovedită de manager şi să mute atenţia bucureştenilor la lucruri sclipicioase, dar care sunt lipsite de conţinut şi nerelevante pentru bucureşteni”.

„Prin propunerile PDL, am prioritizat investiţiile şi am asigurat plata subvenţiilor pentru căldură, apă caldă sau transport. Deşi are lucrări începute de 18,5 miliarde de lei, Sorin Oprescu ne propune o serie întreagă de SF-uri care se referă la tot felul de proiecte fanteziste, concursuri de soluţii, propuneri de amenajări de spaţii publice, relevante pentru Bucureşti, dar în altă perioadă economică. Am încercat să direcţionăm fondurile pentru investiţiile în curs şi nu am dat voie să fie risipite pe deschiderea unor lucrări noi. PDL a pus stop fanteziilor bugetare ale domnului Oprescu”, a susţinut liderul PDL Bucureşti.

Totodată, ea a dat asigurări că stadionul naţional Lia Manoliu va fi finalizat în termenul convenit, aprilie-mai 2011, cu finanţare de la Guvern, astfel încât România să poată să fie gazda unei mari competiţii internaţionale.

„Asigur bucureştenii că proiectul acesta va fi finalizat la termen. (…) Preţul a crescut în timpul mandatului domnului Oprescu de la 140 milioane de euro la aproape 300 milioane de euro. Chiar şi în aceste condiţii, ne vom îngriji ca acest stadion să fie finalizat la timp, pentru că avem tot interesul ca România să intre în circuitul acestor mari competiţii sportive. Guvernul va continua să facă ce a făcut şi anul trecut şi-şi va asigura partea de cofinanţare stabilită printr-un protocol pentru Lia Manoliu, iar Primăria ne vom asigura să aibă resursele necesare pentru partea de cofinanţare pe care trebuie s-o asigure”, a menţionat Udrea.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni seară, că va ataca în instanţă hotărârea de aprobare a bugetului pe 2011 pentru Primăria Capitalei. El a spus că va introduce acţiune în contencios administrativ şi că speră ca o acţiune similară să fie iniţiată şi de prefectul Capitalei, Cristian Atănăsoaei.

Consilierii generali au votat, luni, bugetul Primăriei Capitalei pentru 2011, care va fi de 4,5 miliarde de lei, mai mic cu peste un miliard faţă de cel din anul anterior, când a fost de 5,6 miliarde de lei. Astfel, în 2011 Capitala va avea un buget de 4.588.435.000 de lei la care se adaugă suma de 302.023.000 de lei, sume din creditele externe contractate de municipalitate şi alte 217.747.000 de lei care reprezintă sume rezultate ca excedent în anul 2010 şi care, potrivit reglementărilor Ministerului de Finanţe, nu pot fi trecute la capitolul venituri.

Aproximativ 50 de modificări au fost aduse proiectului de buget, la propunerea consilierilor generali ai grupului PDL. Cele mai importante modificări au fost legate de obiectivele de investiţii, fiind reduse bugetele pentru Stadionul Lia Manoliu, pentru Strategia de dezvoltare urbană a Capitalei sau reabilitarea urbană a râului Dâmboviţa.

De asemenea, au fost reduse bugetele alocate în proiectul de hotărâre pentru lucrări noi ca Strategia de trafic pentru Capitală, pentru concursurile de soluţii de amenajare a Pieţei Victoriei, a Pieţei Unirii şi a Palatului Voievodal „Curtea Veche” sau cele pentru amenajarea spaţiilor supraterane de la Piaţa Universităţii, respectiv Teatrul Naţional şi parcajul ce urmează a fi finalizat.

Au mai fost reduse sau anulate bugetele pentru reabilitarea urbană a râului Dâmboviţa, pentru supralărgirea şoselei Pipera sau pentru pasajul suprateran Splaiul Unirii – Mihai Bravu.

Primarul general Sorin Oprescu a criticat, luni seară, modificările aduse proiectului de buget pentru Primăria Capitalei în 2011, afirmând că astfel s-au blocat „abuziv şi ilegal” mai multe proiecte.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă