4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialDucu Bertzi susţine că nu a făcut poliţie politică

Ducu Bertzi susţine că nu a făcut poliţie politică

Ducu Bertzi a declarat că decizia CNSAS, care a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea lui de colaborator al fostei Securităţi, este „nedreaptă”, cântăreţul precizând că nu a făcut poliţie politică, nu a făcut rău nimănui şi se va apăra până la capăt, potrivit Mediafax.

 

Ducu Bertzi spune că l-a „surprins” decizia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cântăreţului.

„(Decizia, n.r.) este nedreaptă, iar materialul pe care mi l-au remis împreună cu decizia contrazice decizia. De altfel, materialul a fost finalizat în septembrie 2010 şi a trebuit să treacă cinci luni şi jumătate ca să scoată decizia de colaborare”, spune Ducu Bertzi.

Întrebat dacă şi-a pus la dispoziţia Securităţii locuinţa lui de la vremea respectivă, Ducu Bertzi a spus că a fost „forţat de împrejurări” şi „nu de bună voie” a făcut acest lucru.

„Eram angajat la IMUAB – fabrica de componente nucleare. Conform regulamentului intern, nu aveam voie să am relaţii cu străinii. În cazul unei întâlniri cu o persoană străină, trebuia informat securistul care se ocupa de fabrică. Eu aveam prieteni străini, mergeam la ei în casă de ani buni. Nu aveam de ascuns treaba asta, dar nici nu am informat pe nimeni oficial. În 1988, m-au strâns cu uşa. Puteam fi acuzat de spionaj sau manifestam o atitudine „prietenească”. Am ales a doua variantă care s-a concretizat cu apelarea din când în când la garsoniera mea. În aprilie ’89, mi s-a cerut o notă despre unul din diplomaţii străini. Am scris-o şi dacă o veţi citi veţi vedea că nu am scris absolut nimic rău despre aceea persoană. A fost singura notă pe care am scris-o, după care nu am mai fost căutat. Le-am spus prietenilor mei şi, de altfel, am rămas prieteni până azi”, a explicat Ducu Bertzi.

Totodată, cântăreţul spune că din documentul CNSAS rezultă că există două volume referitoare la urmărirea sa. „Vreau să le consult şi eu. Ştiam că sunt supravegheat încă din 1985”, a mai spus Ducu Bertzi.

În plus, Ducu Bertzi a precizat că nu a făcut poliţie politică. „Ştiind că nu am făcut poliţie politică, că nu am făcut rău nimănui, mă voi apăra până la capăt”, a spus Ducu Bertzi.

CNSAS a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cântăreţului Ducu Bertzi, care şi-ar fi pus locuinţa la dispoziţia Securităţii.

Decizia de colaborare în cazul lui Alexandru (Ducu) Bertzi a fost dată recent, iar în 24 februarie a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Ducu Bertzi.

Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Ducu Bertzi a fost fixat de instanţă pentru 6 septembrie.

Surse din CNSAS au declarat că Direcţia de investigaţie a constatat că Ducu Bertzi şi-a pus locuinţa la dispoziţia Securităţii.

Cele mai citite

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Ne așteaptă un an complicat, dar suntem pregătiți să facem față”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun pe rețelele sociale, în care a subliniat importanța sărbătorilor alături de familie...

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...
Ultima oră
Pe aceeași temă