A donat sânge de peste 20 de ori până la 26 de ani. E „donator benevol”, nume pe care îl împrumută de la fundaţia înfiinţată de mama sa, doctor psiholog la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. Alexandru Horia Bugner nu se vrea un model, iar erou nici atât. Dar îi consideră eroi pe cei care ascultă sfaturile sale şi le dau mai departe.
Când ai început să donezi?
Horia Bugner: Destul de târziu. În mod normal se poate dona sânge de la 18 ani, dar eu am amânat până la 19 pentru că nu prea dormeam nopţile şi nu prea respectam toate mesele zilei, condiţii în care nu eram apt să donez. Nici acum n-am un regim de viaţă perfect, dar când mă simt mai odihnit şi sunt la destul timp de la ultima donare mă duc să dau sânge.
Cum a fost la prima donare?
H.B.: Am avut emoţii, chiar dacă ştiam procedura. M-am gândit însă că nu are ce se mi se întâmple rău şi mi-am propus să nu mă uit la ac. O singură dată am avut probleme după, dar a fost din cauza mea. Am donat şi apoi n-am mâncat nimic până spre seară, când m-am dus la biliard cu prietenii. La un moment dat, m-am aplecat peste masă ca să lovesc o bilă şi am ameţit brusc. Am rămas întins câteva clipe.
De câte ori donezi pe an?
H.B.: În principiu, oricine poate dona o dată la cel puţin două-trei luni. Eu în primii ani ca donator dădeam sânge la fiecare două luni, dar după ce am constatat că îmi scade hemoglobina am mărit intervalul la trei luni.
Ştiu că în ultimii ani ai fost foarte activ în promovarea donării de sânge…
H.B.: Mă implic cam din anul 2000, atunci când mama a pus bazele Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sânge. De atunci am reuşit să atragem finanţări pentru diverse proiecte de la Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau Ambasada Olandei la Bucureşti. În 2011, fiind anul voluntariatului în Uniunea Europeană, vrem să încercăm să luăm şi fonduri europene. La capitolul proiecte personale, îmi propun să public un ghid al donatorului, o carte care să treacă în revistă 1000 de lucruri pe care trebuie să le ştie oricine intenţionează să doneze sânge. Bineînţeles, atunci când pot trag şi prietenii după mine să doneze. Foarte important este însă că şi ei îşi aduc prietenii lor. Aşa am reuşit să adun peste 88.000 de simpatizanţi pe Facebook pentru cauza „Promovează Donarea de Sânge în România”.
Cât de mare crezi că este nevoia de sânge pentru transplant în România?
H.B.: Răspunsul e simplu: e o nevoie constantă. Toată lumea trebuie să înţeleagă că a dona sânge este cel mai simplu mod de a deveni erou. La noi cred că un mare minus este lipsa de informare a potenţialilor donatori. În ţările vestice ştiu că două treimi din cei care donează spun că au aflat că trebuie să facă acest lucru prin discuţiile cu voluntarii.
Totuşi, statisticile furnizate de Institutul de Hematologie arată că în ultimii ani situaţia donărilor de sânge s-a îmbunătăţit. Tu cum vezi lucrurile?
H.B.: Nu ştiu dacă e chiar aşa. Sunt încă probleme mari de rezolvat. De exemplu, Institutul nu are o bază de date electronică la nivel naţional. Încă se mai lucrează cu dosare, ca în anii ’50. Din cauza asta, cetăţenii cu buletin de provincie nu au voie să doneze în Bucureşti fără să prezninte o adeverinţă care să demonstreze că lucrează în Capitală. Se procedează aşa pentru ca personalul din centrul de transfuzie să fie sigur că un anumit cetăţean nu a donat într-un interval scurt în mai multe centre din ţară. Sunt unii care fac lucruri dintr-acestea, „turism al sângelui” se cheamă fenomenul.
În concluzie, te simţi erou?
H.B.: Nu, eu am donat doar de 21 de ori. Am un coleg din Fundaţie, cam de aceeaşi vârstă cu mine, care a adunat 24 de donări. Mai mult, un prieten de familie, un domn cam de vârsta mamei, a donat de peste 50 de ori de-a lungul anilor.
