17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum a făcut BRD profit mai mare decât BCR

Cum a făcut BRD profit mai mare decât BCR

Deşi administrează în România active semnificativ mai mici decât austriecii de la Erste, francezii de la Société Générale au dus BRD pe primul loc în topul profiturilor pe 2010.

BCR rămâne liderul sistemului bancar în topul după active, însă trece pe locul al doilea în ceea ce priveşte profitul. În 2010, banca deţinută majoritar de austriecii de la Erste a obţinut un câştig net de 110,2 milioane euro, cu aproape 17 milioane euro sub profitul concurentului direct, BRD.

Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că BCR administrează active de 16,4 miliarde euro faţă de puţin peste 11 miliarde euro cât are BRD. Practic, BRD este de două ori mai eficientă, reuşind să obţină un profit de 11 cenţi la fiecare euro administrat, faţă de 6 cenţi cât reuşeşte BCR.

Profitul BCR a scăzut la jumătate. Unde a fost mai bună BRD

Câştigurile obţinute de BCR pe ansamblul anului 2010 reprezintă doar 53,3% din profitul pe 2009. Potrivit datelor furnizate de bancă, principalele cauze ale acestei scăderi au fost creşterea restanţelor şi implementarea prevederilor ordonanţei de urgenţă 50/2010 a creditelor pentru populaţie. BCR precizează, într-un comunicat, că a fost afectată serios de scăderea dobânzilor pe ansamblul anului 2010. Banca a încasat cu aproape 2 miliarde de lei mai puţin faţă de 2009 din dobânzi, marcând o scădere cu aproape 22%.

Din acest punct de vedere, concurentul direct, BRD Societé Générale, a stat cu mult mai bine şi a înregistrat o creştere cu 13% a veniturilor din dobânzi. Acesta a fost unul dintre punctele câştigătoare pentru banca franceză în condiţiile în care veniturile din comisioane au scăzut atât la BCR, cât şi la BRD, iar nivelul provizioanelor s-a menţinut relativ constant în ambele cazuri.

Totuşi, ponderea creditelor neperformante este semnificativ mai mare la BCR (aproape 17%) decât la BRD (9,3%).

„Erste, cu noi faci banking”

Mai multe pancarte cu texte adresate conducerii BCR puteau fi văzute vineri dimineaţă în faţa fostului sediu Bancorex de pe Calea Victoriei. Ele aparţineau unui grup de 100 de sindicalişti nemulţumiţi de condiţiile grele de muncă şi de faptul că acţionarul majoritar, Erste, refuză să discute termenii noului contract colectiv de muncă. În timp ce sindicaliştii spun că banca mimează dialogul, preşedinte BCR, Dominic Bruynseels, se declară uimit de faptul că sindicatul a respins „o ofertă foarte generoasă” pe care a făcut-o recent.

Potrivit acestuia, conducerea ar fi oferit o creştere salarială de până la 7% pe care angajaţii nu au acceptat-o. Pe de altă parte, spune Ciprian Ionescu, preşedintele sindicatului din BCR, angajaţii ar fi renunţat de bunăvoie la bonusuri pe o perioadă de doi ani.

98 milioane de euro este valoarea portofoliului de credite negarantate vândute recent de BCR la 9% din valoare.

REPERE 2010
INDICATOR                BCR                         BRD
PROFIT NET                110,2 MIL EURO       127 MIL.E URO
PROFIT BRUT              676 MIL.EURO          535 MIL. EURO
ACTIVE                       16,4 MLD. EURO       11,4 MLD. EURO
VENITURI DOBÂNZI   1,63 MLD. EURO        0,5 MLD. EURO
% NEPERFORMANTE   16,8%                      9,3%
Notă: BRD raportează doar veniturile din marja de dobândă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă