4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportFormula 1Șef al interceptărilor „Doi și-un sfert“, controlor la Capitală: Foarte controversatul...

Șef al interceptărilor „Doi și-un sfert“, controlor la Capitală: Foarte controversatul comisar Remus Șpan, cercetat de DNA, angajat la Primăria Municipiului București | DEZVĂLUIRE ROMÂNIA LIBERĂ

Corpul funcționarilor publici locali a fost completat în ultimul an cu un comisar uns cu toate alifiile secrete de la „Doi și-un sfert“. Conform primului angajator al lui Remus Șpan în administrație, primarul Florentin Pandele, atu-ul comisarului este tocmai statutul de ofițer.  

Remus Șpan este fost șef al „interceptărilor” de la „Doi și-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne, dar și fost șef adjunct al Direcției Generale Anticorupție din MAI. Acesta a fost angajat de Gabriela Firea la Direcția Corp Control a Primarului, apoi a fost pus pe liber, acum două săptămâni. Firea a angajat-o și pe Laura Diana Șpan, soția comisarului, ca director la Centrul de Cultură “Palatele Brâncovenești”. Apoi a numit-o direct în Consiliul de Administrație al companiei Municipale Imobiliara București SA.

Fostul șef al „interceptărilor” de la „Doi și-un sfert”, Remus Șpan, a fost prins de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-o afacere penală. În septembrie 2013, a fost acuzat de complicitate la trafic de influență în formă continuată, în dosarul de corupție al lui Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor. 

Conform datelor din acest dosar, Silaghi ar fi cerut și primit suma de 200.000 euro de la afaceristul Nelu Iordache. Potrivit DNA, în schimbul acestor bani, ministrul Silgahi ar fi -urmat să își exercite „influența asupra persoanelor cu -funcții de decizie din -cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract, pentru a nu opri decontarea certificatelor intermediare de plată aferente contractelor aflate în procedură de aprobare și pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte”.

Șpan: „DNA se bazează doar pe declarația lui Iordache“

Remus Șpan a fost angajatul lui Nelu Iordache la Blue Air și Romstrade, dar și omul de încredere al minstrului Silaghi. În acest context, procurorii au spus că Șpan a fost „cărăușul” șpăgii de la Iordache pentru Silaghi.

Remus Șpan a declarat pentru RL că nașul său, Nelu Iordache, ar fi făcut un denunț în care a fost menționat și el: „DNA nu a zis că m-am dus eu cu banii. DNA nu a stabilit că am dus eu banii, a fost o declarație de-a lui. DNA se bazează doar pe declarația lui. Pe urmă, mai atragi unii prieteni care să vină să mai declare. Asta este. Și nici nu poți să te duci la DNA să te interesezi de dosar. Deja sunt câțiva ani de atunci. Iordache era unul dintre cei mai grei oameni din construcții. Era normal să se vadă cu miniștrii”.

De la Iordache la Pandele

După scandalul de corupție în care a fost implicat, Remus Șpan a rămas angajat la firma lui Iordache, Romstrade Logistic Expres, aflată în insolvență. Conform datelor din “Buletinul Insolvenței”, Remus Șpan are de recuperat creanțe salariale în valoare de 23.222 lei de la firma lui Nelu Iordache.

Dar primarul Florentin Pandele de la Voluntari l-a recuperat pe Remus Șpan în octombrie 2015. Atunci, Pandele a făcut diligențele necesare pentru ca Remus Șpan să fie numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al firmei Electrovol SA, deținută de Consiliul Local Voluntari. Această firmă se ocupă de proiectarea, executarea și exploatarea de instalații electrice pentru construcții civile și industriale.

Șef la firma de pază și protecție a Voluntariului

O lună mai târziu, Remus Șpan a fost numit și în CA al firmei Euro Apavol, firma primăriei care exploatează serviciul de alimentare cu apă și canalizare al orașului. După două luni, Șpan a fost revocat din funcția de membru al CA. Tot atunci, a fost revocată din funcția de președinte al CA și Speranța Cliseru, considerată mâna dreaptă a primarului Pandele.

În 19 august 2016, Remus Șpan a fost numit în funcția de administrator provizoriu în CA al Security Vol, firma de pază și protecție a Voluntariului. Totodată, Remus Șpan a fost numit și în funcția de director general al firmei de pază. În februarie 2017, Șpan a fost revocat din funcțiile deținute la firma de pază. Dar pe site-ul primăriei Voluntari apare în continuare ca director general al firmei de pază.

Familia Șpan, angajată de Firea la PMB

Soția lui Remus Șpan, Laura Diana Șpan, a fost angajată ca ofițer specialist II la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, la Direcția Logistică. Dar a renunțat repede la funcție. A continuat să lucreze pentru firmele Straco Grup și Eurocompact, pe funcția de manager marketing.

În decembrie 2016, primarul Gabriela Firea a angajat-o pe funcția de director al Centrului de Cultură „Palatele Brâncovenești” de la porțile Bucureștiului. Ulterior, tot Gabriela Firea a propus-o ca membru în Consiliul de Administrație al companiei Municipale Imobiliara București SA.

Edilul Gabriela Firea l-a angajat și pe Remus Șpan la Primăria Capitalei. La Direcția Corp Control a primarului. Aici, acesta a fost coleg cu Speranța Cliseru, fosta lui șefă de la firma EuroApavol, de la Voluntari. Cliseru este fosta șefă de cabinet a primarului Firea și omul de încredere al primarului Florentin Pandele.

Șpan: „Dar ce treabă are soția cu mine?“

Fostul comisar de poliție Remus Șpan a declarat pentru RL că s-a angajat la Primăria Voluntari pentru a înființa firma de pază Security Vol. „M-am prezentat la Voluntari, mi-am prezentat CV-ul și așa am fost angajat. După care am plecat”, a spus Șpan. Întrebat de ce a plecat de la Voluntari la PMB, Șpan a declarat că a avut o discuție cu câteva persoane care l-au întrebat dacă acceptă postul de la București: „Discuțiile au fost cu mai multe persoane. Nu am discutat cu doamna Firea. O știu și pe doamna Speranța (Cliseru – n.r.), dar nu s-a ocupat ea de acte. Am fost la cadre, mi-am depus CV, mi-am depus tot”. Însă nu a rezistat mult la Corpul de Control al Primarului Firea, a renunțat la slujbă: „Au fost locuri disponibile, după care urma să se scoată niște funcții la concurs. Apoi, am zis că nu mai vreau. Nu am plecat cu scandal, nu am plecat cu nimic. Am plecat de unul singur.”

Remus Șpan nu a vrut să dea detalii despre cum a ajuns să fie angajată soția sa la Primăria Capitalei. „Soția mea? Soția mea o fi acolo. Dar ce treabă are soția cu mine? A fost la Palatele Brâncovenești. A plecat de acolo. Acuma trebuie să vă dau mai multe detalii?” 

Pandele: „Am angajat foarte mulți generali și ofițeri“

Edilul Florentin Pandele susține că a angajat la Primăria Voluntari mai mulți ofițeri care au lucrat pentru serviciile de informații, Armată, Jandarmerie și Marină pentru a impune o disciplină în administrația publică și nu pentru a-i asigura protecție. Acest model l-ar fi copiat din Israel și pare că îl aplică și soția sa, Gabriela Firea, la Primăria Capitalei. În plus, Pandele crede că salvarea României poate veni de la cadrele militare în rezervă, dacă vor fi angajate în administrația publică.

România Liberă: Domnul Șpan mai lucrează la dvs.?

Florentin Pandele: Remus Șpan nu mai este angajat la noi. Nu mai e de trei luni. Am auzit că sunt anumite site-uri care susțin cum că eu l-am angajat să facă nu știu ce și nu știu cum. Știam ce a fost domnul Șpan. În ultimii zece ani de zile, au fost angajați la Voluntari foarte mulți ofițeri. Și generali, și ofițeri superiori. Eu, la rândul meu, fiind un produs al instituțiilor militare. Eu sunt absolvent al Academiei Navale.

Și ofițeri de informații?

Au fost angajați jandarmi, ofițeri de la MApN, ofițeri de la servicii, ofițeri de marină. Au fost foarte mulți ofițeri. De ce i-am angajat? Eu am fost și sunt încă adeptul ideii că în administrația publică locală este nevoie de disciplină. Am mers de mai multe ori în Israel. Mai mult de 60% din cei care lucrează în administrația publică sunt foști ofițeri. Eu cred că salvarea României, într-o oarecare măsură, se poate face prin aducerea cât mai multor cadre militare în rezervă în administrația publică locală. Eu sunt convins că un om care a depus jurământul nu își încheie responsabilitatea și atribuțiile de a-și servi țara până la prima pensie. El a depus jurmântul pentru România până va pune mâinile pe piept. Probabil au fost lângă mine ofițeri de informații care au prezentat situația reală de aici, de unde ne desfășurăm activitatea. Nu sunt adeptul să ne transformăm într-o țară de delaționiști.

„Știați că Pinalti a fost angajat la Primăria -Voluntari?“

Nu am știut că are probleme. Dacă nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă, ce să le facem? Îi lăsăm fără muncă? Le întoarcem spatele? De obicei, sunt un om care întinde mâna oricui are nevoie de ajutor. În legătură cu Șpan, să vă dau ceva pe goarnă. Când a fost înființată societatea (Security Vol – n.r.), a primit aviz de la IGPR și SRI. Știați că Pinalti (Gheorghe Ștefan, condamnat în lotul Microsoft – n.r.) a fost angajat la Primăria Voluntari? Haideți să faceți un articol cât mai siropos și să trageți în Pandele, soțul lui Firea. Le-am cerut colegilor să îmi facă un studiu: să îmi spună care e echipa care a promovat cei mai mulți tineri; mi-au zis că Ceahlăul; le-am spus să îl aducă pe Pinalti să îi consilieze la Academia de Fotbal. V-am spus lucrul ăsta că nu țin cont dacă omul este orb sau șchiop.

Acțiunile deținute de Consiliul Local la Security Vol sunt poprite. De ce?

Nu este nici o acțiune a nici unei societăți poprită. Holdingul de la Voluntari funcționează destul de bine.

Notificările apar la Registrul Comerțului.

Nu avem datorii către Nelu Iordache. Suntem în proces de cinci ani de zile. A fost o acțiune de blocare a acțiunilor. Executarea este suspendată până când se finalizează fondul procesului. Au lăsat-o așa.

De ce a plecat Remus Șpan de la Voluntari la Primăria Capitalei?

Vedeți cum ajungeți la doamna Firea? Dacă a plecat de la Voluntari la Capitală este ceva așa de rău? În campanie, media spunea să oprim pandelizarea Bucureștiului.  Noi am înțeles în urmă cu zece ani că este bine să înființăm societăți comerciale 100% ale Consiliului Local. Că este bine să nu mai dăm lucrări la alte societăți, să nu așteptăm ani de zile până finalizează o lucrare. Prin cele 13 societăți lucrează primăria.

Domnul Remus Șpan a plecat prin demisie sau transfer?

Nu știu forma de angajare. Doamna Firea de obicei angajează oameni buni. Cei care demonstrează contrariul pleacă.  

Acesta este motivul pentru care a plecat dl. Șpan de la PMB?

Chiar nu știu dacă a plecat de bună voie sau i s-a sugerat.

Șpan, o carieră între MAI și Primărie

Controversatul comisar de poliție Remus Șpan și-a început cariera de polițist în orașul Baia Mare, în anul 1994. Trei ani mai târziu, Șpan a ajuns la șefia Poliției Baia Sprie din cadrul Inspectoratului de Poliție Maramureș. În anul 2001, a fost uns pe funcția de șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Maramureș. Adică șeful „spionilor” din Ministerul de Interne, pe Maramureș. A rezistat pe funcție până în anul 2003. De acolo, a fost transferat pe funcția de șef al Poliției Judiciare din Parchetul Național Anticorupție. După alți doi ani, a fost numit adjunct al Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne.

În anul 2005, a fost luat sub protecție de generalul Gabriel Oprea. Pe atunci, Oprea era deputat, dar și conducător de doctorat la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. În anul 2007, Remus Șpan a fost ridicat la rangul de „doctor”, după ce a susținut lucrarea de doctorat „Utilizarea informaţiilor şi investigaţiilor în scopul obţinerii de probe pentru combaterea corupţiei”. Conducătorul tezei de doctorat a fost prof. univ. dr. Gabriel Oprea.

Tot în 2007, Remus Șpan a fost numit în funcția de adjunct al lui Nelu Pop, la Poliția de Frontieră. După aproape un an de zile în subordinea lui Nelu Pop, Remus Șpan a fost numit șef peste Diviziunea Tehnică din cadrul Direcției de Informații și Protecție Internă, fosta unitate „Doi și-un sfert”. Această direcție se ocupa cu interceptarea convorbirilor telefonice și ambientale. Apoi, Remus Șpan a fost trecut din nou în subordinea lui Nelu Pop la Poliția de Frontieră, unde răspundea de -infracționalitatea transfrontalieră și combaterea migrației.

În anul 2010, s-a pensionat din Ministerul de Interne și s-a angajat la compania Blue Air, controlată de Nelu Iordache. De acolo, a plecat la Primăria Voluntari, apoi la Primăria Capitalei. Senatorul Valer Marian spunea despre Remus Șpan că este simbolul corupției din instituțiile anticorupție.  

Lupte pentru o nouă majoritate în Consiliul General

Surse din cadrul Consiliul General susțin că la nivelul instituției se negociază o nouă majoritate politică. „Se negociază între ALDE, PMP și o parte din liberali. Prin această nouă alianță politică, primarul Gabriela Firea pierde majoritatea din Consiliul General”, spun sursele. Unul dintre promotorii acestei noi alianțe ar fi consilierul general Claudiu Catană, președintele organizației de tineret de la ALDE. În demersul său, acesta este sprijinit de consilierul Tudor Tim Ionescu.

„Nu este adevărat că facem o nouă alianță în CG. Ăștia de la PMP vorbesc. Dar de unde știi despre aceste negocieri? Ai vorbit cu Tuddy? Am avut mici clinciuri cu Firea. Nu ne-am certat. Am avut niște mici discuții politice, să spun așa. Cum să zic… ca modalitate de procedură. Am remediat”, a spus Claudiu Catană pentru RL.

Voluntariul, sub sechestrul lui Nelu Iordache 

Primarul Voluntariului, Florentin Pandele, a semnat în anul 2008 un contract de aproximativ 40 de milioane euro cu firma Romstrade, patronată de Nelu Iordache, pentru lucrări de alimentare cu apă și modernizarea străzilor. După ce Iordache a fost arestat la cererea DNA, primăria nu a mai plătit lucrările. Firma lui Iordache a dat primăria în judecată, iar Pandele s-a dus la instanță și a semnat că va plăti datoria de 12 milioane euro. Nu s-a întâmplat asta, iar toate bunurile primăriei au fost puse sub sechestru.  În baza contractului asumat de Pandele, Romstrade, prin executorii judecătorești, a pus sechestru pe toate imobilele și terenurile primăriei. Printre acestea se află grădinițe, fostul și actualul sediu al primăriei Voluntari, dar și mai multe terenuri a căror suprafață totală este de aproximativ 60.000 mp. În plus, au fost poprite și acțiunile deținute de Consiliul Local la cele 13 societăți ale orașului. Informațiile apar în documentele de la Registrul Comerțului. Aceste societăți se ocupă de servicii funerare, apă, canal, energie, construcții, sănătate și fotbal. Pe același model, primarul Gabriela Firea a înființat câteva zeci de societăți în București.

Oamenii lui Pandele vor „Imobiliara“ de la Capitală

Una dintre companiile înființate la cererea primarului Gabriela Firea, pe modelul de la Voluntari, este „Imobiliara” București. Consiliul General i-a propus ca membri pe consilierii Honorius Circa și Florentina Gherghiceanu, o apropiată a Gabrielei Firea. Ulterior, Florentina Gherghiceanu a fost înlocuită cu Tudor Tim Ionescu, alias „Tudy”. Acesta este fostul iubit al Oanei Zăvoranu, care a ajuns celebru după ce s-a filmat în ipostaze indecente.

Din consiliul de administrație mai fac parte Daniel Vlăsceanu, Adriana Păunica, Iulia Elena Nistor, Bogdan Alexandru Botezatu și Mihai Andrei. La rândul ei, Gabriela Firea i-a propus în CA al „Imobiliara” pe Laura Diana Șpan și Teodora Stoian.

Aceasta este una dintre cele mai râvnite companii pentru că urmează să se ocupe de afacerile imobiliare ale primăriei Capitalei.

Cele mai citite

Rusia a început să utilizeze criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale

Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale, ca răspuns la sancțiunile occidentale, potrivit declarațiilor ministrului rus de Finanțe,...

Rusia a început să utilizeze criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale

Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale, ca răspuns la sancțiunile occidentale, potrivit declarațiilor ministrului rus de Finanțe,...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă