În 18 noiembrie 1992, Theodor Stolojan îşi încheia mandatul de doar un an în fruntea Guvernului României. „Dacă m-ar fi lăsat încă doi ani, scoteam ţara asta din groapa în care ne-am afundat.”, afirma Stolojan într-un interviu descoperit de jurnalistul Nicolae Leahu în presa acelor zile.
În scurta perioadă în care a fost premier, Theodor Stolojan a impus măsuri care nu au plăcut multor români. Premierul a recapitalizat băncile de stat care se apropiau de faliment, şi a liberalizat preţurile, fără a face acelaşi lucru şi cursului de schimb. Protestele sindicale erau la ordinea zilei, iar inflaţia continua să crească.
„Pericolul îl reprezintă cei care n-au învăţat nimic în cei trei ani care au trecut de la Revoluţie, dar n-au uitat nimic din ce a fost înainte 1989„, spunea Stolojan la finalul anului 1992.
Deşi contextele politic şi economic diferă, situaţia lui Theodor Stolojan, departe de a fi similară, seamănă totuşi cu parcursul lui Emil Boc în fruntea executivului de la Palatul Victoria. De ce? Situaţia generală a ţării seamănă izbitor cu cea din declaraţiile lui Stolojan, iar Emil Boc se luptă cu diferitele curente de opinie din PDL pentru a-şi păstra atât scaunul de premier cât şi cel de preşedinte PDL, cel puţin potrivit surselor.
Nu o dată, actualul premier a subliniat importanţa reformelor cabinetului său pentru progresul social şi economic al ţării, fiind însă lăsat „ţap ispăşitor” de preşedintele Traian Băsescu în interes electoral. Luni, şeful statului a declarat, după o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PDL, că este nevoie de o schimbare la nivelul Guvernului, pentru recâştigarea încrederii electoratului. Altfel spus, după ce UDMR îşi alege o nouă conducere, guvernul Boc ar putea fi „reformat” de preşedinte.
România în 1992 şi în 2011
La nici trei ani de la revoluţia din 1989, Theodor Stolojan, proaspătul reprezentant al României la Banca Mondială părăsea cu regret funcţia de prim-ministru. El desena o balanţă a puterii politice din România: la stânga se aflau conservatorii, „convinşi că înainte era mai bine, dar care nu văd în viitor”; la dreapta erau reformatorii, „ăla pe care îl arestezi, îl baţi, îl bagi la puşcărie, el crede în reformă până la capăt. Sunt oameni care mor pentru o idee.”
Între stânga şi dreapta schemei schiţate de Stolojan se afla electoratul, marea masă a indecişilor, iar de la un capăt la celălalt al spectrului se aflau oportuniştii politici, „ei o duceau bine atunci. Nici acum nu sunt săraci. Prosperă, pentru că democraţia le-a dat posibilitatea să aibă ziare, societăţi comerciale, vile şi altele. […] Ăştia ştiu să conducă, ştiu să influenţeze, ştiu să profite, dar sunt împotriva mersului istoric al României.„
Stolojan spunea despre oportunişti că „se descurcă în orice regim, simt perspectiva, ştiu ce să facă în orice conjunctură politică, se pun bine cu puterea, indiferent de regimul politic: că e socialism, că e capitalism, ăştia îşi văd de interesele lor personale, strict materiale, ei prosperă; au fost bogaţi înainte de 1989, sunt şi mai bogaţi după Revoluţie!”
Şi oportuniştii nu doar că prosperă, afirma Stolojan, ci „sunt capetele unei mafii pe care n-o poţi distruge decât cu mare greutate: tai un cap, cresc altele la loc. Au forţă, au bani, au oameni care-i servesc, dar, ce este mai grav, au puterea de a influenţa opinia publică, populaţia! Lor le convine situaţia asta tulbură, de tranziţie, ei vor să prelungească suferinţele, agonia acestui popor, pentru că starea asta de cal-măgar a economiei îi ajută pe ei, le aduce foarte mulţi bani!”
„Indiferent de ce se întâmplă aici, ei au controlul situaţiei şi trag opinia publică în direcţia care îi avantajează pe ei, profitorii Revoluţiei! „, adăuga fostul premier.
Am încercat să-l contactăm pe domnul Stolojan pentru a vedea dacă mai împărtăşeşte aceste opinii după aproape 20 de ani, însă nu am reuşit să obţinem încă punctul său de vedere. Ar fi fost interesant să aflăm dacă mai crede că „pentru ca în România oamenii să o ducă bine, trebuie ca toţi să mergem în aceeaşi direcţie: înainte! Să lăsăm orgoliile personale, interesele de partid, răzbunările, punerile la zid. Deasupra tuturor există interesul naţional, de aceea trebuie ca partidele, presa, sindicatele, toată lumea să aibă foarte clar un lucru în cap: România nu poate merge decât înainte, pe calea reformei şi a democraţiei. Drum înapoi nu există.”
„Dacă mă mai lăsau doi ani, scoteam ţara din dificultate.”
Stolojan îl susţine pe Boc
Prim-vicepreşedinte al PDL, Theodor Stolojan este unul dintre puţinii lideri ai principalului partid de guvernare care îl susţin public pe Emil Boc. El a declarat că îşi menţine opinia că premierul trebuie să fie şi preşedintele partidului de guvernare, arătând că Emil Boc „este nepotrivit pentru unii, pentru că este un om corect”.
„Preşedintele partidului de guvernare trebuie să fie şi prim ministru, argumentul este că o persoană care deţine cele două funcţii poate să atenueze tensiunile care apar. În cazul separării celor două funcţii, preşedintele partidului de guvernare va intra foarte curând în conflict cu primul ministru. Nu cred că România se află în prezent într-o situaţie în care o guvernare să fie gestionată de o persoană şi partidul de guvernământ să fie gestionat de altă persoană”, a spus Stolojan.
Theodor Stolojan, fost premier al României:
„A fost o explozie în 1989: oamenii au învins frica şi au dărâmat un sistem. A murit o lume şi s-a născut alta nouă. Acum clădim economia de piaţă şi democraţia. E ca atunci când stai într-o casă dărăpănată şi vrei să-ţi faci alta nouă, mai trainiă, mai bună. Până o dărâmi pe aia veche, te plouă, te ninge, ţi-e mai frig ca mai înainte, dar durează puţin. Când ţi-ai terminat casa cea nouă îţi dai seama că poţi trăi mai bine. Ai un acoperiş solid deasupra capului. Aşa e şi la noi: mai avem un an, doi, trei de strâns cureaua, dar după aceea va fi mai bine, ştiu sigur…”
