Autorităţile egiptene au cerut Germaniei să îngheţe conturile foştilor membri ai Guvernului şi Parlamentului egiptean, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, citat de AFP, anunţă Mediafax.
„Ne-a parvenit o solicitare de ajutor reciproc a autorităţilor egiptene vizând îngheţarea conturilor foştilor membri ai Guvernului şi Parlamentului egiptean”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„Analizăm în prezent această solicitare”, a adăugat el.
Ministerul nu a furnizat detalii privind conturile respective, nici privind membrii vizaţi.
Marea Britanie a primit şi ea o cerere de îngheţare a conturilor foştilor oficiali egipteni, a anunţat, luni, la Londra, ministrul britanic de Externe, William Hague. „Vom coopera, în mod evident”, cu autorităţile egiptene, „lucrând cu Uniunea Europeană şi partenerii internaţionali, aşa cum am făcut în cazul Tunisiei”, a adăugat el.
Nici Londra, nici Berlinul nu au evocat numele lui Hosni Mubarak, care a demisionat vineri, după 29 de ani la conducerea ţării. Potrivit presei britanice, Mubarak ar deţine conturi de milioane de euro în Marea Britanie.
Elveţia a decis începând de vineri să îngheţe „cu efect imediat” conturile pe care le-ar putea deţine în această ţară Mubarak şi anturajul său.