6.8 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăInternaționalTulnicăresele din Apuseni, la Berlinală

Tulnicăresele din Apuseni, la Berlinală

Festivalul de film de la Berlin se va încheia cu un concert susţinut de „FloriMan & MotzArt”, ce le va avea ca „vedete” pe interpretele la tulnic din Munţii Apuseni.

Prezentarea tulnicelor se va face într-o combinaţie inedită cu instrumente electronice, într-un spectacol multimedia. „ Rezultatul va fi un concert în care se vor auzi, combinate, deopotrivă sunete arhaice şi sunete electronice şi se vor vedea scenografii de lumină şi proiecţii video pe ecrane multiple”, a explicat iniţiatorul proiectului, muzicianul Mircea Florian.

Concertul face parte dintr-un proiect mai larg, conceput de Mircea Florian, „Seri de promovare a tradiţiilor populare româneşti în conexiune cu tehnici şi tehnologii de ultimă oră”. Proiectul şi-a propus redescoperirea, revitalizarea şi reinventarea unor elemente ale patrimoniului cultural românesc şi reintroducerea lor în circuitul european. Prin acest program se încearcă promovarea unor instrumente tradiţionale pe cale de dispariţie, precum tulnicul, drâmba, tilinca, cobza şi altele.

 

Cele mai citite

Ucraina deschide un nou front împotriva Rusiei, linguşindu-l pe Trump

Liderii mondiali s-au grăbit să fie de partea lui Donald Trump, la realegerea sa ca președinte al SUA, probabil nici unul mai mult decât liderul...

Real Madrid, cel mai bun club din lume în 2024! FCSB, pe locul 49 în ierarhia IFFHS

Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) a desemnat Real Madrid drept cel mai bun club din lume pentru anul 2024, recunoscând...

Bătrânii din Japonia luptă cu singurătatea. Unele femei aleg să meargă la închisoare

Furtul este de departe cea mai frecventă infracțiune comisă de deținuții în vârstă, în special în rândul femeilor Camere pline de rezidenți în vârstă, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă