0.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialElizabeth Taylor, ajunsă la peste 100 de internări în spitale

Elizabeth Taylor, ajunsă la peste 100 de internări în spitale

Elizabeth Taylor a fost internată într-un spital din Los Angeles, vineri, din cauza unei insuficienţe cardiace congestive, potrivit purtătorului ei de cuvânt, informează Mediafax.

Actriţa în vârstă de 78 de ani a fost primită la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles şi nu se ştie deocamdată cât timp va rămâne în spital.

Elizabeth Taylor este bolnavă de foarte mulţi ani, iar în 2009 a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pe cord.

Actriţa a fost diagnosticată cu insuficienţă cardiacă congestivă în urmă cu aproape şase ani.

Miercuri, Taylor urma să primească, în cadrul unei gale, un premiu pentru contribuţia sa la lupta împotriva maladiei SIDA, însă nu a putut participa la eveniment, iar Elton John a ridicat trofeul în numele său.

Elizabeth Taylor îşi petrece majoritatea timpului într-un scaun cu rotile, după ce în ultimii 25 de ani a fost internată de mai mult de o sută de ori în spital, având o intervenţie chirurgicală la şold şi două intervenţii foarte riscante la spate. În 1997, actriţa a suferit un atac cerebral în urma unei operaţii de extirpare a unei tumori pe creier şi a fost chiar în moarte clinică.

Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul „Vis de glorie” (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) şi „Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966), Taylor a fost căsătorită de opt ori – de două ori cu actorul Richard Burton. Ultimul său mariaj, cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky, a durat cinci ani şi s-a încheiat în 1996.

Cele mai citite

Opinii globale despre un posibil al doilea mandat al lui Donald Trump: Europa îngrijorată, restul lumii mai optimist

Un sondaj desfășurat în 24 de țări arată că europenii sunt în mare parte sceptici cu privire la o posibilă revenire a lui Donald...

Șantaj pe piața de energie: Furnizorii de energie electrică majorează tarifele și amenință consumatorii cu deconectarea, pe motiv că statul nu a plătit subvențiile...

În ultimele zile, pe adresa redacției „România Liberă” au venit plângeri din partea consumatorilor, care acuză furnizorii de energie electrică de practici abuzive, dar...

Percheziții în Sibiu și Vâlcea într-un dosar de corupție, privind emiterea deciziilor de pensionare

Anchetatorii au pus în executare 17 mandate de aducere emise de procuror, iar persoanele vizate urmează să fie audiate Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au efectuat...
Ultima oră
Pe aceeași temă