Luc Hermann, cunoscut jurnalist francez de investigaţii şi unul dintre producătorii filmului documentar „WikiLeaks, războaie, minciuni şi casete video” îl compară pe Julian Assange un chirurg care „scoate tumorilor ce pot lovi mortal democraţia”.
Discovery Channel prezintă duminică, la ora 22.00, premiera documentarului „WikiLeaks, războaie, minciuni şi casete video”, realizat de doi faimoşi jurnalişti de investigaţii, Luc Hermann şi Paul Moreira.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru RL, jurnalistul Luc Hermann a povestit cum l-a întâlnit pe inamicul public numărul 1, Julian Assange, şi ce se află în spatele site-ului care a pus pe jar Pentagonul.
Ce crezi personal despre Assange: e un fel de Robin Hood modern, un erou, sau, mai degrabă, un infractor?
Luc Hermann: Ha, ha, ha. Excelentă întrebare. Ok, eu vorbesc doar în numele meu, nu e un punct de vedere oficial al canalului Discovery. Eu nu îl consider pe Assange un infractor. El a creat, înainte de toate, prin Wikileaks o „unealtă” pusă la dispoziţia jurnaliştilor şi nu numai a lor. De informaţiile de pe Wikileaks se pot folosi ONG-uri, jurişti, sau simpli cetăţeni. Sigur că, deşi el se autointitulează „jurnalist”, adevărul este că el nu a căpătat aceste informaţii prin ani de cercetări şi investigaţii personale, ci a pus la punct un sistem foarte inteligent prin care sursele care voiau să-şi „toarne” undeva dezvăluirile, dorind însă să-şi păstreze anonimatul, o puteau face liniştiţi. În mod tradiţional, ca jurnalist, îţi trebuie o grămadă de timp şi de bani ca să câştigi încrederea unei surse, să verifici dacă documentul pus la dispoziţie de sursă e autentic etc. Folosind internetul, Assange şi echipa lui reuşeau să facă mult mai uşor toată această muncă şi, în plus, ştergeau şi urmele care ar fi putut face legătura dintre ei şi „surse”. Cel mai important lucru pe care l-a făcut Assange este că sursele au prins curaj să-şi pună informaţiile în slujba publicului, fără teama că vor fi descoperite, iar noi, jurnaliştii, nu putem decât să-i mulţumim pentru asta. Acum informaţii altă dată „clasificate” se găsesc „la liber” pe internet.
Revenind la întrebarea ta, nu-l consider nici infractor şi nici spion, cum s-a mai vehiculat. Nu el a furat documente, cu mâna lui, ci i-au fost date spre a fi făcute publice. Şi a intrat într-un fel de parteneriat cu jurnalişti importanţi de la mari ziare.
„Assange doarme în fiecare seară în altă parte”
„Filmul” documentarului vostru pare făcut pe un scenariu hollywoodian. Cum aţi dat de Assange care a intrat în vizorul Pentagonului şi cum s-a decis el să vorbească?
L.H.: L-am cunoscut pe Assange la Londra, în iulie, 2010. Eram invitat să vorbesc la o conferinţă, iar Julian Assange era şi el pe lista vorbitorilor. El era deja sub o imensă presiune, deşi nu apăruseră marile dezvăluiri legate de Afganistan şi Irak, dar supărase multă lume cu o impresionantă înregistrare video cu un elicopter Apache din care se trăgea la Bagdad. Atunci au fost împuşcaţi cel puţin 15 oameni, unii dintre ei aveau arme într-adevăr, dar cei mai mulţi erau civili neînarmaţi. Aşa că ajunsese deja un om hăituit. Îşi schimba cartelele telefonice de câteva ori pe zi, nu avea o adresă personală, aşa cum Wikileaks nu are nici acum un birou înregistrat oficial, el doarme în fiecare seară în altă parte, pe la diferiţi prieteni, nu foloseşte nciodată e-mailul şi nu vorbeşte pe Skype. Vei zice că e ciudat ca un om şi o organizaţie care luptă pentru transparenţă să-şi ducă activitatea la modul strict secret. Dar aşa se întâmplă când ajungi să dezvălui documente „clasificate” legate de războaie şi de maxime abuzuri ale unor ţări, guverne sau armate.
Tu, în activitatea ta de jurnalist, ai folosit vreodată informaţii venite de la Wikileaks?
L.H.: Da, de două ori. Prima dată pentru un documentar despre deşeurile toxice „abandonate” pe coastele Somaliei şi a doua oară, chiar de curând, cu ocazia revoltelor din Tunisia. Asta pentru că afacerile soţiei preşedintelui Ben Ali, Leila Trabelsi, cu mari companii franceze interesau foarte mult publicul din Franţa. Am cercetat atunci documente legate de corupţia din Tunisia cu încrengături în întreaga lume.
Crezi că WikiLeaks face anumite jocuri politice în favoarea cuiva?
L.H.: Nu cred că Assange şi echipa lui au o agendă politică. Cred doar că ei urmăresc să scoată la suprafaţă abuzurile care atacă democraţia. Cei mai mulţi dintre ei se declară „jurnalişti”, alţii însă spun că sunt „anarhişti”. De pildă, fostul număr doi din Wikileaks care a intrat în conflict cu Assange care l-a şi concediat, Daniel Domscheit-Berg, pe care l-am interveivat pentru documentarul nostru în decembrie anul trecut, se prezintă ca „fost hacker, actualmente anarhist”. Dar dacă mă întrebi pe mine personal care este scopul lor şi cine sunt ei de fapt nu aş şti să spun cu precizie.
De ce s-a certat el cu Assange?
L.H.: Au avut mai multe cotroverse. Daniel Domscheit-Berg era de părere că întreaga afacere WikiLeaks devenise prea mult centrată pe Assange căruia începuse să-i placă celebritatea. În plus, Domscheit-Berg considera că e mult mai corect ca toate documentele să poată fi accesate de oricine, nu doar de jurnaliştii şi de publicaţiile agreate de Assange. De aceea, Daniel Domscheit-Berg şi-a şi fondat un nou site, numit sugestiv Openleaks.
„Parcă încercam să vorbim cu un mare luptător din Rezistenţă”
Cum l-aţi convins pe Assange să vă dea interviul pentru documentar ?
L.H.: Nu a fost deloc uşor. A trebuit să mergem de două ori la Londra unde ne-am întîlnit cu partenerii lui. A trebuit să îi convingem că nu avem intenţia de a încălca cine ştie ce embargo, că nu ne interesează documentele lor secrete, ci doar o întâlnire cu Assange. El e foarte greu de „prins”, nu e ca un intervievat obişnuit. Părea că ne-am întors cumva în timp. Parcă încercam să vorbim cu un mare luptător din Rezistenţă, pe vremea războiului. Eu veneam cu cele mai bune recomandări de la Londra şi cu toate astea mi-a fost foarte greu să ajung la el. Iar asta se întâmpla pe când încă, el nu ajunsese în lumina reflectoarelor. Aşa că îţi dai seama !
Ne-am deplasat de mai multe ori la Londra şi am stabilit întâlniri în locuri publice, în restaurante sau pe străzi şi totul era în cel mai mare secret.
Şi când l-aţi întâlnit în cele din urmă, cum s-a comportat?
L.H.: În ciuda faptului că e un om îndrăgostit de camera de luat vederi, a fost la început foarte precaut. Prima dată ne-am întâlnit doar noi cu el, fără aparate de filmat. El e un tip de o inteligenţă sclipitoare, dar vorbea rar şi măsurat, foarte atent la ceea ce spune. De-abia după ce i-am câştigat încrederea ne-am putut întoarce cu o cameră de filmat.
Înţeleg că lui îi era frică, dar vouă nu vă era teamă că vă urmăreşte CIA-ul, că intraţi într-o „zonă” minată?
L.H.: Absolut toată lumea din jurul meu mi-a pus această întrebare. Trebuie să recunosc, cu riscul că „stric” plăcerea cititorilor tăi, că nu m-am simţit nici o clipă în pericol. Sigur că anumite înalte oficialităţi ar fi putut pune presiuni asupra noastră ca să cenzurăm documentarul, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Şi, de altfel, i-am întrebat şi pe colegii mei de la Le Monde dacă atunci când au publicat documente venite prin WikiLeaks au avut probleme şi mi-au spus că nu s-a primit nici măcare un telefon de Ambasada Americii sau de la Washington.
„Jurnaliştii au fost primii care au sărit la gâtul lui”
Ţi se pare etic ce face Assange?
L.H.: Au fost o grămadă de dezbateri în privinţa asta. Şi ceea ce m-a mirat pe mine şi, într-un fel, chiar m-a întristat, a fost faptul că jurnaliştii au fost primii care au sărit la gâtul lui pe motiv că anumite informaţii trebuie să rămână clasificate, dar el nu făcea public absolut orice. Şi el e absolut conştient de acest lucru, dar ei fac un fel de operaţie chirurgicală de scoatere a tumorilor care pot lovi mortal democraţia.
Ţi se pare că WikiLeaks a schimbat faţa jurnalismului ?
L.H.: Cu siguranţă există un „înainte” şi un „după” WikiLeaks. Eu pot vorbi din experienţă. Am 43 de ani şi fac investigaţii de peste 15 ani. Înainte era extrem de complicat să convingi sursele să-ţi dea documente clasificate, acum funcţionează acest sistem în care „sursele” depun ca la un fel de cutie poştală informaţiile la adăpostul total al anonimatului. Sigur că aici intervine responsabilitatea jurnaliştilor care trebuie să verifice veridicitatea dezvăluirilor şi oportunitatea publicării lor. Şi, dacă toată lumea îşi face treaba cu simţul răspunderii, informaţiile puse în circulaţie de site-uri ca WikiLeaks sau Openleaks nu pot fi decât în folosul omenirii.
Premiera programului va fi difuzată duminică, 13 februarie, de la ora 22.00, pe Discovery Channel, în varianta fără subtitrare, urmând să fie redifuzat pe 27 februarie, de la ora 22.00, cu subtitrare în limba română.
