Spre deosebire de Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, care şi-a recunoscut public încă din 1990 colaborarea cu Securitatea şi şi-a cerut iertare pentru păcate, Mitropolitul Clujului Bartolomeu Anania nu a mai apucat să facă un gest similar.
Bartolomeu Anania, scriitor, călugăr, militant al mişcării legionare, deţinut politic în închisorile comuniste, reabilitat sub patriarhii ceauşişti şi trimis în misiuni dincolo de Ocean, a fost regăsit recent în dosarele Securităţii cu numele de cod Apostol. Un aventurier al istoriei noastre recente care a experimentat contrariile pe propria piele: de la poezie la armele legionare pe care le ascundea în podul mănăstirii, de la deţinut la călugăr, de la admiraţia pentru Corneliu Zelea Codreanu, şeful Gărzii de Fier, la simpatia pentru Carol al II-lea, cel care-l condamnă la moarte pe Căpitan, de la Seminarul Central la Facultatea de Medicină şi apoi la Conservator. În ‘50 îşi începe o carieră monahal-administrativă la Patriarhie, dar în 1958 este din nou arestat pentru perioada sa legionară şi închis în puşcăriile comuniste, unde stă până în 1964, când este eliberat o dată cu amnistia generală. Este acuzat că a participat la reeducarea condamnaţilor politici şi de aceea colegii săi de suferinţă l-ar fi numit „bestia de la Aiud”.
La doi ani după ce este scos din închisoare, Biserica Ortodoxă Română (BOR) îl trimite în Statele Unite şi este ridicat la rangul de arhimandrit. Până la începutul anilor ‘80 rămâne trimisul BOR în America, iar apoi se retrage la Văratec să scrie, pentru ca brusc, în 1990, să vină alături de Stăniloae şi Galeriu în Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii. Reformist şi conservator în acelaşi timp, fiindcă vrea schimbări, dar nu bruşte şi nu definitive, vrea modernizare, dar nu cu orice preţ, şi preferă ortodoxismul ecumenismului. Nerecunoscător anilor săi de început, când a fost sprijinit de episcopul unit Iuliu Hossu şi de alţi greco-catolici, Bartolomeu Anania s-a opus în ultimii zece ani direct, prin marşuri şi declaraţii grave, retrocedării bisericilor greco-catolice: „stăm de strajă pentru apărarea credinţei noastre” şi „e bine să se ştie că de azi crucea noastră va fi fermă”.
Mai orgolios, mai impetuos şi mai carismatic decât majoritatea înalţilor prelaţi autohtoni, Bartolomeu Anania a vrut mereu să fie altfel decât majoritatea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Extravaganţele înaltului prelat au fost observate mai cu seamă prin discursurile antieuropene, fiindcă „Europa ne propune să acceptăm homosexualitate, electronică, droguri, avorturi, inginerie genetică”, prin ideea revenirii preoţilor în Legislativ, fiindcă „BOR trebuie să renunţe la rezerva pe care şi-a impus-o şi să recomande la nivelul parohiilor persoanele care să fie promovate în Parlament, indiferent de apartenenţa sau inapartenenţa lor politică”, şi prin discursurile sale cu tentă naţionalistă, croite poate pentru a-i atrage mai mult pe enoriaşii săi clujeni.
Pentru a clarifica viziunea sa asupra lumii şi filosofia sa de viaţă, dar şi întâmplările controversate la care a luat parte, Bartolomeu Anania publică în 2008 volumul „Memorii”, cu gândul că prin această carte îşi va fi făcut bilanţul şi va fi mărturisit ceea ce era de mărturisit la sfârşitul unui drum lung, complicat şi foarte interesant. Dar luminile memoriilor sale au pus în evidenţă umbrele, sub care au rămas ascunse zonele gri ale serpentinelor pe care le-a coborât în perioada legionară şi le-a urcat apoi în mod periculos când a stat în puşcăriile comuniste, iar mai apoi când şi-a refăcut repede şi confortabil cariera sub regimul Ceauşescu. Dumnezeu să-l ierte!
