La o primă privire, mi-au plăcut la Florina Dascălu silueta de invidiat şi zâmbetul care îi lumina toată faţa. Abia apoi, după ce i-am aflat povestea, m-a cucerit total. Prin francheţea cu care se prezenta, prin puterea pe care a avut-o pentru a-şi depăşi problema, prin dorinţa de a-şi ajuta semenii care se confruntă cu o astfel de problemă: obezitatea.
Cum aţi ajuns să cântăriţi 105 kg, cât aveaţi acum trei ani?
Florina Dascălu: Făcând copii. La prima sarcină am luat 30 de kg în 5 – 6 luni, într-un ritm îngrozitor şi am cam rămas cu ele. După naştere am slăbit doar 6 kg, apoi cu eforturi mari m-am menţinut în grila 82-88 de kg. După a doua sarcină am ajuns la 105. Am fost obeză 8 ani.
Ce înţelegeţi prin eforturi mari?
F.D.: Eforturi mari înseamnă sport şi înfometare. Cu cinci, şase ani în urmă, regimurile de slăbit care mi se dădeau sunau cam aşa: „n-ai voie să mănânci…” sau „ai voie să mănânci conopidă fiartă, dovlecei fierţi, brânză degresată, un măr”. Am rezistat, dar nu mult timp. Acum există mai mulţi medici nutriţionişti şi rezultatele lor sunt foarte bune, pentru că se lucrează pe principiul că pacientul nu trebuie să fie frustrat. De exemplu, doamna doctor Iulian, consilierul de nutriţie al Fundaţiei, dacă are un pacient obez care este fumător şi nu a făcut sport niciodată, nu-i va spune în nici un caz: „n-ai voie să mai mănânci, n-ai voie să mai bei, să mai fumezi şi trebuie să te apuci şi de sport”. Este clar că omul acela nu va putea face atâtea schimbări odată. Trebuie schimbat stilul de viaţă dar asta treptat, cu mult tact din partea medicului.
Există persoane care ţin regimuri drastice de slăbit o perioadă de timp, iar după aceea se îngraşă şi mai mult. De ce?
F.D.: Perioada de regim sever este foarte frustrantă. Este perioada în care oamenii îşi spun „nu” la toate şi desigur că după un timp, mai lung sau mai scurt, frustrarea venită din acest „nu” duce la renunţare. Trebuie să găseşti un nutriţionist care să te înveţe să mănânci de toate. Asta nu înseamnă că trebuie să mănânci mult şi prost! Bineînţeles că trebuie să umbli şi la cantităţi şi la combinaţii şi să faci schimbări în regimul de viaţă, dar toate treptat. Încurajat de apariţia rezultatelor, vine şi timpul când vrei şi trebuie să faci şi sport.
Să fii obligat să meargi la sala de sport, unde majoritatea clienţilor arată ca din revistă, cu abdomenul plat, iar tu nu încapi pe aparat şi transpiri din plin, e clar că nu te simţi bine şi nu te mai duci. Pentru mine a fost cel mai îngrozitor loc în care mă putea trimite cineva! S-a întâmplat ca o antrenoare cu un corp minunat să se ofere să mă asiste: mă învăţa, mă încuraja cu cele mai bune intenţii, dar simpla ei prezenţă lângă mine, cu silueta ei de invidiat, îmi crea o mare stare de disconfort. Desigur, depinde şi de ce greutate are pacientul! Una este să ai cu 10-15 kg în plus şi alta, cu 60 de kg! Sigur că depinde şi de cât de împăcat este fiecare cu el însuşi, cu kilogramele lui! Sunt unii care se acceptă aşa cum sunt, cu kilogramele în plus, alţii care nu se simt bine în ele. Nici unul dintre aceştia nu este însă total împăcat cu el.
Există persoane care îşi justifică greutatea spunând „mănânc puţin şi tot mă îngraş”. Ce părere aveţi?
F.D.: Şi eu spuneam că mănânc puţin înainte să mă operez, dar nu era aşa. Mâncam puţin doar în perioadele de regim. Nu este adevărat, nu există persoane care să mănânce puţin şi să se îngraşe. Undeva se greşeşte!
Şi totuşi cum aţi ajuns la silueta de acum?
F.D.: Acum trei ani am făcut o operaţie de reducţie a stomacului. De la 105 kg am ajuns cam într-un an şi jumătate la 60 de kg şi măsura 38. În primele zece luni am pierdut 38 de kg, iar restul de 7 kg în următoarele 4-5 luni. La măsura 38 am ajuns după încă 2 luni. Întotdeauna măsura la haine se schimbă mai lent decât greutatea pe cântar.
Cum v-aţi hotărât să recurgeţi la operaţie?
F.D.: Am găsit un forum pe internet unde cei care făcuseră o astfel de operaţie îşi împărtăşeau impresiile. Înainte de operaţie ştiam cu toţii cum este, dar cât de mult te schimbă ea, nu. Practic, începi o nouă viaţă. De cele mai multe ori abia când rămâi fără un lucru realizezi ce ai pierdut. În cazul nostru am realizat ce bine este să fii normal. Nu să fii deosebit, ieşit din comun, ci să fii normal.
Vă îngreunau viaţa kilogramele în plus?
F.D.: Şi ca sănătate, dar mai ales psihic. Şi cred că pot să fac afirmaţia în numele tuturor celor aflaţi în această situaţie. Este absolut distrugător psihic să fii obez!
În ce constă această intervenţie chirurgicală?
F.D.: Gastric sleeve este o intervenţie bariatrică de reducţie a stomacului, prin care se rezecă 80% din acesta. Partea de stomac rămasă are un volum de aproximativ 80 de mililitri, asigură o digestie normală, iar organismul este alimentat cu tot ce-i este necesar. Este o intervenţie ireversibilă, comparativ cu montarea unui inel gastric. Riscurile apariţiei unor complicaţii este de aproximativ 1%. Medicul chirurg face cunoscute care sunt aceste riscuri fiecărui pacient în cadrul consultaţiei. După 6-9 luni când stomacul este complet vindecat, el îşi mai măreşte volumul, maximum se poate dubla şi la această mărime rămâne. Rezultatul final este obţinerea saţietăţii doar cu o cantitate mică de mâncare.
Este totuşi o operaţie! Ce v-a motivat să faceţi acest lucru?
F.D.: Disperarea. Cred că am considerat că nu mai are ce să mi se întâmple rău. Oricum viaţa mea, aşa cum era în momentul acela, nu o mai voiam. Pentru că nu era viaţă! Nu puteam să fac nimic: nu îmi găseam haine pe măsură, nu puteam să ies în lume, să dansez, nu se uita nimeni la mine deşi aveam 30 de ani, eram în floarea vârstei. Lumea noastră nu este adaptată pentru obezi. Nu încăpeam pe scaun în avion, la teatru. De aceea, în timp, m-am tot retras, iar asta l-a afectat, din păcate şi pe soţul meu. Nu mai ieşeam nicăieri cu prietenii, la şcoală încercam să mă duc cât mai puţin pentru că ştiţi cum sunt copiii, îşi categorisesc şi compară părinţii…
În perioada de după operaţie ce regim aţi urmat?
F.D.: Nu se prescrie un regim alimentar decât în perioada imediat de după, perioada de vindecare, lichide, alimente pasate – exact ca la bebeluşi. Cam la trei luni după operaţie ar trebui ca totul să fie în regulă, adică să mănânci de toate, doar că în cantitate mică. Medicul recomandă să mănânci de trei ori pe zi.
Contează mult combinaţia alimentelor?
F.D.: Nu neapărat. Mănânci orice se găteşte în casă sau la restaurant,chiar şi dulciuri, cu condiţia să fie incluse în cadrul mesei. Ronţăitul continuu între mese poate duce la reîngrăşare. Metabolismul se poate schimba, se poate educa, iar nutriţionistul este cel care te învaţă cum să faci asta după ce îţi studiază comportamentul şi preferinţele alimentare.
Ştiu că sunteţi membru fondator al Fundaţiei pentru Tratamentul Obezităţii. Spuneţi-mi câteva vorbe despre ea.
F.D.: Domnul doctor Rubin Munteanu, medic primar chirurg la Spitalul Sf. Ioan din Bucureşti, specialist în chirurgie bariatrică, a reacţionat la manifestările de solidaritate ale pacienţilor săi şi astfel, în august 2009, am înfiinţat fundaţia. Fundaţia pentru Tratamentul Obezităţii are mai multe proiecte în desfăşurare, iar unul din ele este tabăra pentru copii obezi. Copiii care vor beneficia de tabără vor face parte dintr-un program pe termen lung, în cadrul căruia ei şi nu în ultimul rând părinţii lor vor beneficia de consultanţă în cadrul fundaţiei. Este foarte important ca părinţii să înţeleagă cum trebuie să-şi hrănească copiii şi că întreaga familie trebuie să-şi schimbe obiceiurile alimentare.
Cum sunteţi acum faţă de atunci când aveaţi 105 kg?
F.D.: Alt om. Din toate punctele de vedere. Psihic sunt mult mai determinată, mai sigură pe mine şi îmi trăiesc cu siguranţă altfel viaţa. Acum sunt chiar şi un pic mai egoistă, în sensul că mă valorizez mai mult. Ceea ce nu e rău. Pentru că pot. Ştiţi ce mult înseamnă să poţi?
Cum pot să vă contacteze persoanele care au nevoie de spijin în lupta cu obezitatea?
F.D.: Site-ul fundaţiei este www.fundatia.net şi el oferă atât informaţii de contact, cât şi alte informaţii utile persoanelor suferinde de obezitate.
