În plină epocă a reţelelor de socializare precum Facebook ori Twitter, moţii au redescoperit o formă străveche de socializare: şezătoarea.
Locuitorii Munţilor Apuseni nu au nevoie de reţele de socializare ca să schimbe gânduri cu prietenii sau, pur şi simplu, ca să se distreze. Ei au redescoperit o formă ancestrală de socia¬lizare, practicată de-a lungul secolelor de către strămoşii lor. Este vorba de şezătoare. Prima şezătoare din ultimele decenii din comuna Mărişel a fost organizată sâmbătă. Petrecerea moţilor a reunit câteva zeci de persoane, care s-au simţit atât de bine încât au spus că vor continua să se întâlnească exact ca pe vremea bunicilor.
Ultimele şezători din Europa
Astfel, ultimele şezători din Europa sunt organizate în cele mai izolate comunităţi. Este vorba de cea mai întinsă comună din Europa. Aici, tradiţiile păstrate din strămoşi au renăscut după căderea comunismului, iar şezătoarea este ultima de pe listă. Localnicii, care sunt urmaşii tulnicăreselor Pelaghiei Roşu, căpităneasa lui Avram Iancu, cea care a învins armata maghiară cu un detaşament de femei,dau dovadă de entuziasm atunci când vine vorba de redescoperirea tradiţiilor. De aceea, vestea că de-acum înainte vor avea loc din nou şezători a fost primită cu bucurie.
Organizatorii evenimentului au fost membrii Asociaţiei Pelaghia, o organizaţie neguvernamentală care promovează în egală măsură păstrarea tradiţiilor locului, dar şi turismul în zona Mărişelului. „Am rămas surprins de entuziasmul cu care oamenii au primit vestea organizării şezătorii. Mă aşteptam să vină 15-20 de persoane, dar au venit peste 50″, spune Viorel Pleşa, preşedintele Asociaţiei Pelaghia şi fondatorul pensiunii „Popasul Iancului”, cea care a găzduit şezătoarea.
Petrecere ca în vremurile bune
Primele au venit la şezătoare circa 25 de femei din Mărişel. Deşi şezătoarea trebuia să înceapă la ora 19.00, ele au început să vină, pline de nerăbdare, de la ora 18.00. Toate au venit îmbrăcate în strai popular, cu ii, cătrinţe, cojoace din piele de oaie şi broboade.
Femeile au adus cu ele caiere de lână şi de cânepă, instalate pe furci din lemn, vârtelniţe şi pânze pentru brodat. La şezătoare au adus şi merinde, adică brânză de oaie, preparată după reţete străvechi, slănină afumată, cârnăciori de porc, ceapă roşie şi pită de grâu, coaptă în cuptor cu lemne. Gazdele au oferit băutură, adică pălincă, secărică şi vin.
Dacă pălinca de prune este băutura specifică a ardelenilor, secărica este o băutură caracteristică zonei Ţării Moţilor. Ea mai este supranumită şi whiskey-ul moţilor şi este preparată din secară, după o reţetă pe care migranţii ardeleni au descoperit-o în Statele Unite ale Americii şi apoi au adus-o în Transilvania atunci când s-au întors acasă.
Vrăji pentru bărbaţi
Femeile au început să toarcă lâna şi cânepa, să depene firele toarse sau să brodeze. Apoi, au început, pe măsură ce se subţiau caierele de lână, să se cinstească cu pălincă şi cu secărică. După vreo două ore, când atmosfera era bine încinsă, femeile au început „să facă vrăji”. Mai întâi, au luat nişte smocuri de câlţi, cărora le-au dat foc pe podea. Tradiţia spune că spre cine se îndreaptă câlţii incandescenţi se va mărita în acest an. Apoi, două femei mai în vârstă şi-au rostogolit printre picioare sita pentru cernut făina, în timp ce strigau numele unor feciori din sat.
Obiceiul spune că jocul cu sita arată care este iubita feciorului strigat. După aceste vrăji, femeile, plictisite, au ieşit să scuture gardul de zăpadă. Acesta a fost semnalul pentru venirea feciorilor, însoţiţi de muzicanţi. Feciorii au venit ia fetele la joc. După câteva dansuri, au urmat altfel de jocuri – „Puricul”, adică un fecior care călăreşte pe un scaun şi care merge să pupe fetele.
Obiceiul spune că feciorul care se codeşte să „ţuce” fetele trebuie să sărute ţevile încinse ale sobei. Nu a fost cazul la Mărişel, unde şi bărbaţii şi-au făcut curaj cu pălincă, secărică şi afinată. După o repriză de distracţie, feciorii s-au retras într-o altă încăpere, ca să chefuiască în lege şi să le lase pe femei să toarcă. Însă noua repriză de muncă a durat foarte puţin, pentru că femeile au declarat un soi de grevă.
Au aruncat furcile şi fuioarele claie peste grămadă în mijlocul camerei şi au plecat să danseze cu feciorii. Între două reprize de dans, invitaţii la şezătoare au servit gulaş tradiţional, dar şi sarmale, stropite cu vin adus de la câmpie. Petrecerea s-a încheiat abia după miezul nopţii.
Zonă etnografică
Mărişelul este una dintre cele mai interesante zone etnografice din Transilvania. Antropologii spun că „vrăjile” făcute în timpul şezătorii au rădăcini precreştine. O altă tradiţie de iarnă păstrată în Mărişel este cea a Junilor. Este vorba de cete de tineri, care, de Crăciun, însoţiţi de lăutari, colindă toate gospodăriile din sat. Prin jocul lor, junii „gonesc spiritele rele”, iar această tradiţie are şi rolul unui ritual de trecere în noul an.
