5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialOmar Sharif, solidar cu poporul, vrea plecarea lui Mubarak

Omar Sharif, solidar cu poporul, vrea plecarea lui Mubarak

Actorul egiptean Omar Sharif, aflat în prezent la Cairo, s-a declarat solidar cu poporul egiptean şi doreşte retragerea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, potrivit unui interviu pe care l-a acordat duminică postului de radio France Inter, citat de Agerpres.

Subliniind că urmăreşte cu atenţie evenimentele de pe stradă de la „etajul al XVII-lea al unui mare hotel”, celebrul actor şi-a exprimat convingerea că poporul său s-a comportat „mult mai bine decât guvernul”, motiv pentru care el se declară solidar cu acesta şi consideră că preşedintele Mubarak „ar fi trebuit să demisioneze”. „Sunt 30 de ani de când este preşedinte, este suficient”, a continuat Omar Sharif (78 ani).

„Din fericire, el şi-a ales un bun vicepreşedinte (Omar Suleiman), care are relaţii bune cu Israelul, iar aceasta este foarte important”, a adăugat actorul de venit celebru prin rolurile interpretate la Hollywood în filmele „Lawrence al Arabiei” (1962), „Doctor Jivago” (1965), Mayerling (1968) şi multe altele.

Omar Sharif şi-a exprimat rezerva faţă de Fraţii Musulmani: „Nu-mi plac. Erau închişi, încep să iasă, reprezintă 20 % din populaţie, iar aceasta este puţin îngrijorător pentru mine”.

Cele mai citite

Statele Unite resping acuzațiile ONU privind genocidul în Gaza și critică raportul Human Rights Watch

Statele Unite au condamnat ferm concluziile unui comitet special al ONU care a sugerat că metodele utilizate de Israel în Fâșia Gaza „corespund caracteristicilor...

Aplicația Gemini de la Google, disponibilă pentru iPhone

În lumea chatbot-urilor AI, prezența constantă pe ecranul utilizatorului este esențială, iar companiile se grăbesc să dezvolte aplicații desktop și mobile pentru a oferi...

Economia Rusiei se confruntă cu provocări majore din cauza războiului și sancțiunilor, spun analiștii

Analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) avertizează că economia Rusiei se află pe cale să întâmpine dificultăți semnificative din cauza impactului războiului din Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă