3.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCum au închis românii bursa europeană a emisiilor de carbon

Cum au închis românii bursa europeană a emisiilor de carbon

Mai mulţi hackeri au furat drepturi de tranzacţionare de dioxid de carbon şi le-au vândut pe bursa europeană. Poliţia din Grecia a aflat că IP-urile hoţilor provin din România şi a pus Interpolul pe urmele lor. Bursa europeană de CO2 rămâne închisă până când va fi sigură.

Bursa europeană a emisiilor de carbon a fost închisă pe o perioadă nedeterminată, după ce hackerii au pătruns în registrele Greciei, Austriei şi Cehiei şi au furat drepturi de tranzacţionare în valoare de aproximativ 30 milioane de euro, pe care le-au vândut pe piaţa spot a bursei.

Poliţia elenă a anunţat că a descoperit de unde proveneau hackerii care au spart registrele de emisii de carbon ale Greciei. Au fost identificate „între opt şi zece” adrese IP folosite de hackeri, localizate în România, potrivit unui oficial al poliţiei, citat de Reuters. Interpolul a fost anunţat în legătură cu acest caz.

Drepturi de 4 milioane furate de la o singură companie

Citând oficiali ai companiilor implicate în tranzacţiile cu CO2, Wall Street Journal a explicat modul în care se petreceau furturile: hackerii atacau servere din ţările de la care voiau să fure şi comandau computerelor să transfere drepturile de tranzacţionare ale unor companii în propriile lor conturi. De exemplu, hoţii au furat credite de carbon în valoare de patru milioane de euro de la compania grecească Halyps Building Materials SA, pe care le-au vândut apoi unor companii din Marea Britanie, Austria şi Olanda.

Cazul, petrecut la jumătatea lunii ianuarie, a dus la închiderea, pentru o săptămână, a bursei de credite de carbon a UE, pe care activează aproape 30 de ţări. Piaţa ar fi urmat să se redeschidă joia trecută, dar oficialii europeni au anunţat că tranzacţiile bursiere rămân suspendate până când un raport independent va certifica faptul că securitatea electronică a sistemului nu mai poate fi compromisă. „Securitatea primează în faţa tranzacţiilor”, a spus Maria Kokkonen, purtător de cuvânt al Comisarului european pentru Mediu, Connie Hedegaard. „O să dureze”, a declarat ea pentru AFP. Până când se rezolvă problemele de securitate, vor mai avea loc doar tranzacţii interne în ţările cu registre bine protejate.

Probleme de securitate

Mai puţin de jumătate din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au implementat până acum sisteme adecvate de securitate, deşi există standarde minime de protecţie în tot blocul european, potrivit ziarului britanic The Guardian.

Sistemul de Tranzacţionare al Uniunii Europene (ETS) este cea mai mare bursă multinaţională de tranzacţionare a drepturilor de poluare, la care participă circa 12.000 de companii. Companiile pot emite o cantitate limitată de dioxid de carbon, iar cele care poluează mai puţin au dreptul să îşi vândă drepturile de emisie celor care poluează mai mult. Sistemul a fost atacat în repetate rânduri şi tranzacţiile au mai fost suspendate, dar pentru perioade scurte de timp.

Cazul furtului de la Holcim

Acest furt nu este primul în care apare numele României. La sfârşitul anului trecut, din conturile companiei Holcim au fost furate drepturi de poluare în valoare de 15 milioane de euro. Metoda a fost aceeaşi: hackerii au pătruns în registrul României şi au sustras un milion de certificate de emisie din contul companiei. Potrivit Comisiei Europene, furtul s-a făcut cu ajutorul unui virus numit Nimkey. A existat la acel moment şi bănuiala că furtul certificatelor a fost făcut cu ajutorul unor persoane din cadrul companiei.

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...
Ultima oră
Pe aceeași temă