Romanialibera.ro a parcurs documentele citate şi vă prezintă partea a doua a unei analize factuale a situaţiei din Egiptul condus de 30 de ani de dictatorul Hosni Mubarak.
Vizita din 2009 a lui Mubarak în SUA, după 5 ani
Ambasadorul Margaret Scobey realiza pe 19 mai 2009 un profil al preşedintelui egiptean, în preambulul vizitei acestuia la Washington, prima din 2004 până la vremea respectivă. Până în 2004 Hosni Mubarak a fost în SUA în fiecare an, timp de două decenii.
Nota diplomatică îl prezintă ca fiind preşedintele orgolios al unei naţiuni orgolioase.
„Mubarak are 81 de ani este suficient de sănătos. Răspunde bine semnelor de respect faţă de ţara sa, însă nu apreciază linguşeala. Îşi presară observaţiile cu anecdote care-i demonstrează experienţa şi simţul umorului. În cei 28 de ani ca lider a scăpat din cel puţin trei tentative de asasinat, a menţinut pacea cu Israelul, a înfruntat două războaie în Irak şi instabilitatea regională de după 2003, căderi economice şi ameninţările teroriste interne”, începea Scobey descrierea preşedintelui Egiptean. „Este un om încercat, cu adevărat realist, precaut şi conservator înnăscut, fără timp pentru scopuri idealiste.
Îl considera naiv pe preşedintele Bush, controlat de subordonaţi şi total nepregătit pentru confruntarea cu Irakul post-Saddam, în special cu creşterea influenţei iraniene în regiune”, continua mesajul ambasadorului.
Mubarak a deplâns în câteva rânduri invazia din Irak şi dărâmarea lui Saddam, nu pentru că i-ar fi părut rău pentru acesta, ci pentru că ţinea ţara unită şi înfrunta Iranul, se arăta în telegramă.
Totodată, Mubarak spunea că şi-ar dori în fruntea Irakului un ofiţer militar dur, puternic, dar corect. Ambasadorul Scobey interpreta aceste afirmaţii astfel: „credem că această descriere este impresia lui Mubarak despre el însuşi, cineva dur dar corect, care asigură nevoile de bază ale poporului său.”
Mubarak este descris în continuare ca fiind un critic al cererilor SUA de deschidere politică şi reforme democratice, bazându-se pe nevoia de a stăvili influenţa islamului în regiune.
„Chiar dacă acceptă cu oarecare deschidere ideile, viziunea sa de bază asupra ţării şi regiunii îl face extrem de precaut. L-am auzit plângându-se de eforturile SUA de a reforma lumea islamică. Repune pe tapet problema Iranului: SUA l-a încurajat pe şah să facă reforme doar ca să vadă ţara căzând în mâinile extremei religioase revoluţionare.”
Succesiunea
Americanii consideră că nimeni nu-l poate înlocui pe Mubarak până la moartea sa „dacă este viu la următoarele alegeri, este foarte probabil să candideze şi inevitabil să câştige.”
Mubarak spune că va fi urmat la conducerea ţării potrivit prevederilor constituţionale, de câte ori este întrebat. Favoritul la succesiune este fiul său, Gamal Mubarak, a cărui figură politică este într-o ascensiune continuă la nivel de partid.
Egiptul lui Mubarak între 1982-2009
Egiptul continuă să fie una dintre marile puteri economice, politice şi culturale din regiune. Problemele economice frustrează însă mulţi dintre cetăţeni. Până nu de mult venitul mediu pe cap de locuitor era comparabil cu cel al Coreei de Sud de acum 30 de ani. În 2008 au existat revolte din cauza alimentelor, pentru prima dată din 1977.
Reformele politice au stagnat, iar guvernul a găsit tactici dure pentru contracararea unor grupuri sau indivizi, îndeosebi din Frăţia Musulmană, a cărei influenţă este în creştere.
Stagnarea reformelor economice au oprit creşterea PIB-ului, împiedicând clasele inferioare să scape de sărăcie. Inflaţia şi impactul recesiunii globale au mărit chiar nivelul sărăciei şomajul şi deficitul bugetar.
Mubarak refuză să discute despre problemele economice, însă este dispus să accepte consultanţă. „Potrivit constatărilor noastre”, scrie ambasadorul Scobey, „cea mai mare nevoie este de educaţie. Am dori să ne axăm pe acest domeniu. Credem că o iniţiativă prezidenţială în acest sens ar fi bine primită de egipteni, fiind şi în interesul SUA, având în vedere rolul critic pe care educaţia îl poate avea în dezvoltarea economică şi politică a Egiptului.”
Viziunile regionale ale lui Mubarak
Preşedintele egiptean a reuşit cu succes să păstreze pacea lui Sadat cu Israelul şi în secolul 21. A cimentat astfel potiţia moderată a Egiptului în eforturile de pacie din Orientul Mijlociu şi a creat o bază politică pentru asistenţa economică şi militară a Statelor Unite. Totuşi relaţia cu Israelul nu a fost dezvoltată la nivel de schimburi economice şi culturale.
Disputa inter-arabă care pune Egiptul şi Arabia Saudită împotriva Siriei şi Qatarului, conflict condus de influenţa Iranului în regiune, este testul actual pentru Mubarak.
Prima vizită a unui raportor ONU în Egipt
Într-un document din 17 mai 2009, ambasadorul Margaret Scobey, nota că guvernul egiptean a acceptat în premieră vizita unui raportor al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Martin Scheinin, specializat pe promovarea şi protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Discuţiile raportorului cu autorităţile egiptene s-au axat pe probleme de anti-terorism, şi pe finalizarea unui proiect de lege care să înlocuiască starea de urgenţă sub care funcţionează Egiptul de 30 de ani. Sub pretextul stării de urgenţă permanente Egiptul a lipsit poporul de multe dintre drepturile fundamentale. A existat o singură pauză de un an şi jumătate până în 1980.
Martin Scheinin concluziona la finalul vizitei în Egipt că „disponibilitatea guvernului de a discuta subiectul complicat al privării de drepturi fundamentale combătând totodată terorismul este încurajator.”, potrivit documentului diplomatic.
În ciuda acestor declaraţii, Egiptul a prelungit în 2010 starea de urgenţă pentru alţi doi ani.
