Zeci de mii de manifestanţi defilau vineri după-amiază în calm, la Tirana, la apelul opoziţiei, îndreptându-se către sediul Guvernului, protejat de importante efective ale forţelor de ordine, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Organizatorii au evaluat numărul manifestanţilor la 200.000 de persoane, în timp ce poliţia s-a abţinut să prezinte o estimare.
Două cordoane de poliţie înconjurau sediul Guvernului şi circa 30 de membri ai forţelor de elită protejau intrarea în clădire.
O scenă a fost amenajată în faţa clădirii, decorată cu portrete ale celor trei manifestanţi ucişi în timpul manifestaţiei antiguvernamentale de la 21 ianuarie, din Tirana, însoţite de cuvântul „Justiţie” în limba albaneză şi engleză. Liderul opoziţiei, Edi Rama, primarul din Tirana, urma să ia cuvântul acolo, în faţa mulţimii.
Acesta a asigurat că manifestaţia va fi paşnică şi dedicată memoriei celor trei victime, ucise de gloanţe.
Puterea şi opoziţia se acuză reciproc, de săptămâna trecută, că sunt responsabile de aceste decese. O a patra persoană este în continuare în stare critică.
Aceste violenţe au antrenat în ultimele zile tensiuni politice puternice.
Rama şi deputaţii opoziţiei socialiste au mers în faţa uneia dintre coloanele de manifestanţi, în compania apropiaţilor victimelor de la 21 ianuarie.
Portrete ale celor trei morţi de la 21 ianuarie au fost de asemenea amplasate în locul unde au fost ucişi, în apropierea sediului Guvernului. Rama a depus o jerbă de flori în faţa fiecăruia dintre ele, gest făcut şi de apropiaţii victimelor.
Numeroşi manifestanţi purtau buchete de flori şi defilau în calm, în timp ce putea fi auzit Requiem-ul lui Mozart.