UPDATE 21.45: Autoritățile se tem că până la 100 de persoane și-ar fi pierdut viața, iar alte câteva mii ar fi putut fi rănite, informează AFP, potrivit Agerpres.
20.50: Autoritățile chineze au decretat cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului care a lovit regiunea Jiuzhaigou din provincia Sichuan, în nord-vestul Chinei, potrivit Xinhua, informează Agerpres.
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața și peste 60 au fost rănite, în urma unui cutremur de 6,5 pe Richter care a avut loc, marți seară, în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, informează China Earthquake Networks Center (CENC), citată de Xinhua, potrivit Agerpres.
Mișcarea telurică s-a produs la ora locală 19.20 (13.20 GMT) într-o zonă îndepărtată din Sichuan, nu departe de locul unde un cutremur cu magnitudinea de 8 grade a făcut 87.000 de morți și dispăruți în 2008.
Epicentrul seismului a fost localizat la 284 de km nord de capitala regiunii Chengdu și la o adâncime de 10 km, potrivit USGS. China este frecvent lovită de seisme în special în regiunile montane din vest și sud-vest. Unda de șoc a fost simțită și în Beijing, aflat la o distanță de 1.200 de km.
Echipe de salvare au fost trimise în regiunea afectată pentru a demara operațiunile de urgență, potrivit unui comunicat de presă dat de autorități. Potrivit analizei preliminare a autorităților chineze, aproximativ 130.000 de locuințe au fost afectate, informează AFP.