Show-ul pe care Andy Fletcher (Depeche Mode) urmează să îl susţină pe 29 ianuarie, la The Ark Underground, va fi completat în deschidere de mix-urile lui Amon, DJ rezident The Ark, lui alăturându-se şi DJ Marika care va închide programul serii cu un afterparty ce se va prelungi târziu după miezul nopţii. Prezentat de Burn Studios, evenimentul se anunţă a fi electrizant, Andy Fletcher promiţând un DJ set eclectic bazat pe mix-uri de house, electro şi rock, ritmuri asezonate şi cu remix-uri noi marca Depeche Mode, piese ce vor fi incluse pe viitorul album de remix-uri al trupei ce urmează a fi lansat peste câteva luni.
În cei aproximativ şapte ani de carieră, Amon nu a fost niciodată total ataşat de un anumit gen muzical, dar a fost întotdeauna total dedicat muzicii. Coordonatele set-urilor sale se adaptează fiecărei petreceri, fiecărei locaţii, în funcţie de „vibe”. Totuşi, în mix-urile sale se resimt adesea influenţe funky, breaks, drum and bass, nu-jazz, nu-disco, dubstep sau indie-dance, fiind adesea asociat cu scena drum and bass şi dubstep din România.
Amon va deschide show-ul lui Andy Fletcher care va fi urmat de un energizant after-party, unde maestru de ceremonii va fi DJ Marika, unul dintre puţinii artişti din România care a făcut demersuri impresionante pentru susţinerea fenomenului underground în România. După ce a găzduit câteva emisiuni radio, lucrând totodată că redactor şi producător al show-urilor TV Metropolis şi Rockada difuzate pe primul post muzical de televiziune din ţară, Marika şi-a îndreptat tot mai mult atenţia către activitatea de DJ. Lucrând în permanenţă să-şi perfecţioneze set-urile, rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că la o competiţie a DJ-ilor organizată în 2005, Marika a obţinut poziţia a doua. Deşi devenit rapid unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi DJ autohtoni, Marika nu s-a limitat la succesul personal, fiind totodată un susţinător neobosit al tinerei generaţii de artişti.
Andy Fletcher, Amon şi DJ Marika, promit sâmbăta aceasta, pe 29 ianuarie o seară completă! Evenimentul va avea loc la The Ark Underground, intrarea costă 50 de lei, iar accesul publicului se va face începând cu ora 21:00.