Am auzit până la saturaţie în aceste zile la televizor discursuri despre onoarea militară. Parcă niciodată distanţa dintre un principiu şi aplicarea sa în practică nu a fost atât de mare, până la a deveni greţoasă. Pentru că greţoasă a fost parada de ofiţeri care fornăiau despre onoare militară, şi asta pentru a apăra nişte pensii pe care nu le merită. Pensiile luate ca procent din ultimul salariu, fără legătură cu vechimea, fără legătură cu contribuţia, sunt pensii nemeritate şi punct. Este o dezonoare să încasezi bani pe care nu i-ai muncit şi punct.
Restul e gargară.
Mă uit în jurul meu, printre rude şi vecini, şi număr aşa. Un fost medic veterinar la IAS pensionat anticipat – pensie 880 lei. O fostă profesoară de matematică – pensie 1.200 lei. O fostă lucrătoare la CAP + soţie supravieţuitoare – pensie 900 lei. Un fost maistru în construcţii – pensie 1.100 lei. O fostă marochinăreasă pensionată anticipat pentru boală – 600 de lei. Un fost sergent de poliţie – pensie 2.300 de lei. Un fost ofiţer din SPP ieşit la pensie pe la vreo 40 şi ceva de ani, cu o plată compensatorie din care şi-a tras o vilă – nu ştiu exact pensia, dar ceilalţi vecini şuşotesc că ar fi pe la 7.000 de lei. Cam asta am numărat la o privire rapidă, probabil că acest gen de exerciţiu poate fi făcut de fiecare dintre cititori. Şi fiecare va descoperi acelaşi model: statul român îşi răsplăteşte disproporţionat foştii militari. De ce merită un ofiţer o pensie de cinci-şase ori mai mare decât un profesor? Aş vrea să aud un răspuns onest la această întrebare, nu bla-bla-ul despre onoarea militară. Salariile ofiţerilor au fost mereu mai mari decât ale profesorilor, dar nu cu acest ordin de mărime. Foştii profesori, maiştri, fostele marochinărese plătesc pensiile militarilor. Este o onoare să fii parazit? Tot ce încasează cineva peste proporţia contribuţiei avute la sistemul de pensii este plată politică pentru parazitism. Faptul că sunt foşti purtători de uniformă mă lasă rece, ba chiar mă enervează suplimentar. Pentru că onoarea militară ar trebui să se dovedească prin apărarea unor principii bune, nu pentru apărat privilegii.
Îmi pare rău, dar în aceste zile respectul meu pentru militarii români a scăzut şi mai mult, pentru că oricum era destul de jos. Ani de zile până să se desfiinţeze stagiul militar diverşi binevoitori îmi prezentau un mercurial al şpăgii: 300 de euro şi mă alegeam cu platfus, 500 şi căpătam o boală cronică de plămâni care m-ar fi scutit definitiv de serviciul militar. Până la urmă, am scăpat de armată pentru că am stat mult prin şcoală, dar mulţi cunoscuţi au scăpat de ea dând astfel de şpăgi (cu excepţia unui prieten mai zelos care se plictisise de jobul său şi voia să plece în armată, dar tocmai pe el nu îl chemau, aşa că omul a dat şpagă ca… să-l ia în armată). Aveam deci liste de preţuri pentru şpăguit ofiţerii dar atunci nu am auzit nici un discurs despre onoarea militară. Şi nu cred că vreunul dintre ofiţerii, care se vântură acum pe la televizor nu avea habar de asta. Mai onorabil m‑am comportat eu, civil, care refuzam să le dau şpagă, decât ei. Cei câţiva generali trimişi mai ieri în judecată de către DNA pentru trucarea examenelor făceau şi ei parte dintr-o reţea de corupţie. Acum şpaga se dă nu pentru a scăpa de armată, ci pentru a fi trimis în Afganistan, unde diurna şi plăţile speciale adaugă foarte mult la salariul gradaţilor. Cu alte cuvinte, reţelele de ofiţeri fac bani din şpagă oricum ar fi. Exagerez? Generalizez în mod nedrept? Evident că da. Dar, dacă tot ni s-a băgat pe gât subiectul „onoare militară”, nu ar trebui să vorbim despre cum e să faci bani din şpăgi şi să ieşi la pensie la 45 de ani? Voi, ofiţerii care nu aţi luat şpăgi, ştiaţi de fenomenul ăsta? Aţi spus vreunul ceva? Unde v-a fost onoarea militară atunci?
Citesc pe Hotnews dialogul fostului general magistrat militar Ion Panaitescu cu cititorii. În mod logic şi fără a se lăsa deturnaţi de televiziuni, cititorii au sărit cu întrebări pertinente despre nesimţirea pensiilor. Ocazie cu care am aflat că omul, care a părăsit PNA în 2005 (deci a făcut parte din echipa de murături anticorupţie condusă de Ion Amarie = 17.000 de lei pensie) are el însuşi o pensie de 12.000 de lei. Întrebat dacă i se pare moral, Panaitescu spune că nu i se pare moral, dar este legal. Iată esenţa „onoarei militare”: este imoral, dar e după lege. O altă variantă a vorbei „Hoţul neprins e negustor cinstit”.
Ce-ar fi, dragi foşti militari, să ne punem de acord că moral şi onorabil este să aplicăm universal principiul „pensie egală cu contribuţia”? Ce mândru aş fi să vă văd că susţineţi acest principiu, oricum aţi avut mereu salarii mai mari decât profesorii, pentru că şi comuniştilor, şi democraţilor le-a fost frică de voi. O societate căreia îi e frică de voi nu vă respectă. Şi dacă tot vă subvenţionăm pensiile, să ştiţi că subvenţia asta vine la pachet cu un mare dispreţ şi o greaţă nespusă faţă de vorbăria despre onoarea militară. A se slăbi!
Evident că Înalta Curte a recunoscut că dreptul la pensie mare şi nesimţită este echivalent cu dreptul la proprietate ar fi fost de mirare ca magistraţii care şi-au arogat lor acest drept să nu-l recunoască pentru alţii. Doar suntem o societate fragmentată în mari grupuri de interese organizate să ia cu japca cât mai mult de la bugetul comun.
Undeva au dreptate totuşi foştii ofiţeri, şi asta trebuie să recunosc: problema adeverinţelor. Şi Înalta Curte spune pe drept cuvânt că o hotărâre de Guvern nu poate obliga pe cineva să vină cu adeverinţe şi să facă o cerere pentru a i se tăia din pensie. Mă întreb ce prost de prin Guvern a inventat aşa ceva. Adică o instituţie a statului trimite mii de oameni pe drumuri pentru a cere nişte hârtii de la alte instituţii ale statului. Din nou acelaşi model de reglementare ca şi la problema drepturilor de autor: nu cumva să-şi mişte birocraţii fundul de pe scaun, mai bine îi punem pe cetăţeni pe drumuri.
În final, aş acorda un premiu special pentru prostie politică domnului Crin Antonescu. Lasă că „pensie după contribuţie” ar trebui să fie un principiu de bază al liberalismului, deci să spui că imediat ce va veni PNL la putere pensiile militare vor reveni la valoarea de dinainte e un exemplu de cum se împuşcă un liberal în picior deşi nu îl întreabă nimeni de vorbă. Dar Antonescu a comis şi această declaraţie: „Decizia recalculării pensiilor militarilor este cea mai mare umilinţă la care armata a fost supusă în istoria sa”. Serios? Din toată istoria Armatei Române? Vorbim de armata aia care a pierdut Bucureştiul în 1916? De armata aia care s-a retras din Ardealul de Nord şi din Basarabia fără să tragă un foc? De armata căreia îi incendiau legionarii soldaţii în 1941? Nu zic că a fost vina ofiţerilor, dar de umilit sigur au fost umiliţi. Şi când te gândeşti că Antonescu e la bază profesor de istorie, bine că s-a lăsat de meserie.
