Comisia Europeană decontează călătoriile tinerilor dispuşi să lucreze ca voluntari pentru a-i ajuta pe alţii.
Călătoria în jurul lumii pe care toţi tinerii vor să o facă după absolvirea liceului sau a facultăţii, înainte de a se trezi în fiecare dimineaţă şi de a face mereu şi mereu acelaşi lucru, este astăzi decontată de… Comisia Europeană. Centrul de Voluntariat Independent, una dintre cele câteva asociaţii care activează în peisajul voluntariatului clujean, îi ajută pe tineri să colinde Europa şi să-şi aleagă corect o meserie pe care presupun că o vor practica toată viaţa lor.
Acţiuni internaţionale
Asociaţia organizează, cu bani de la Comisia Europeană, pe care îi câştigă din scrierea de proiecte, acţiuni de voluntariat internaţional. „Tinerii sunt aleşi pe baza unor interviuri şi sunt trimişi în diferite ţări, unde participă la anumite acţiuni. Teoretic, putem face proiecte pentru orice ţară, dar practic ne-am limitat la cele din Europa şi la Turcia, deoarece, pentru ţările mai exotice şi mai îndepărtate, proiectele sunt mai dificile”, a explicat coordonatoarea Centrului, Nicoleta Chiş Racolţa, care lucrează în domeniul voluntariatului de 15 ani.
Voluntarii primesc şi bani de buzunar
Stagiile pe care tinerii le pot petrece în alte ţări pot fi scurte, de două-şase luni, sau lungi, de un an, iar tinerii îşi aleg singuri ori ţara, ori activitatea. Pe parcursul acestor luni ei vor avea cazarea şi masa asigurate, precum şi „bani de buzunar”. Există însă două neajunsuri – tinerii trebuie să aibă până în 30 de ani şi nu pot participa la acest tip de voluntariat decât o dată în viaţă.
„Li se acordă tot sprijinul de care pot avea nevoie. Condiţiile nu sunt de lux, dar sunt decente şi sunt comparabile cu cele pe care şi le-ar putea permite un om din clasa de mijloc, la el acasă”, a mai spus Nicoleta Chiş.
De la festivaluri de ridicat baloane la protecţia mediului
În ceea ce priveşte acţiunile la care participă, ele pot fi dintre cele mai diverse, de la amuzante la foarte serioase. Unii tineri aleg domeniul social – îngrijirea bătrânilor, petrecerea timpului cu copiii bolnavi, în spitale – sau acţiunile de mediu. Un tânăr clujean, de exemplu, îşi va petrece o lună întreagă în Turcia, pe o plajă, la „vânătoare” de pui de broască ţestoasă abia ieşiţi din găoace. Proiectul presupune dirijarea puilor către mare, în condiţiile în care în apropierea plajei a fost construită o autostradă, iar broscuţele, neexperimentate, pot confunda lumina farurilor cu cea a lunii. Ecologiştii au apelat, astfel, la voluntari care doresc să activeze în domeniul mediului pentru a ajuta puii de broască ţestoasă să nu ajungă sub roţile maşinilor, ci în apă. Un alt proiect, destul de amuzant, presupune participarea la un festival mondial al baloanelor cu aer cald, organizat în Letonia. Tinerii trebuie să îi preia pe invitaţi de la aeroport, să ajute la montarea standurilor şi, în general, la toată munca de organizare a festivalului, care nu este uşoară, pentru că la un asemenea eveniment participă sute de persoane din zeci de ţări.
România este şi ea o destinaţie…
Centru de Voluntariat Independent nu doar trimite tineri în alte ţări, ci şi primeşte. Astfel, două nemţoaice le vorbesc copiilor romi despre multiculturalism, o franţuzoaică predă copiilor din mediul rural educaţie civică, iar alţi tineri, din Polonia, Cehia, Italia, Turcia, Portugalia sau Israel, îşi petrec stagiul în încercarea de a lumina zilele unor copii bolnavi de cancer.
„Voluntarii se joacă cu ei, îi pictează pe faţă, le spun poveşti sau inventează diverse jocuri pentru a-i face fericiţi. De multe ori fac şi cumpărături pentru familia copilului, ceea ce poate fi un ajutor nesperat pentru ei, şi chiar reuşesc să se împrietenească cu părinţii, beau ceai împreună, vorbesc…”, a explicat Nicoleta Chiş.
De ce vin în România
Ligita Zekaite, din Lituania, şi Lucie Baptiste, din Franţa, au aderat la un astfel de program de voluntariat în România. Ligita a povestit că a vrut să vadă dacă tot ceea ce se spune rău de România este adevărat şi a constatat că lucrurile nu sunt chiar atât de negre, iar Lucie a ales să vină aici după ce a văzut la televizor un episod dintr-un documentar filmat în ţara noastră. Fetele au spus că ceea ce nu le place în România sunt prejudecăţile românilor faţă de romi şi maghiari, dar au recunoscut că aceste probleme, de neînţelegere între majoritari şi minoritari, sunt comune tuturor ţărilor, chiar şi celor din care provin ele.