În primul semestru din 2017, importurile României au totalizat 36,7 miliarde de euro, din care 8,8% au fost importuri de alimente – 3,2 miliarde de euro. Această sumă n-a mai fost consemnată după 1989 şi este dublă faţă de cea din semestrul I 2008, arată statisticile oficiale citate de mediafax.ro.
Datele comunicate miercuri de Institutrul Naţional de Statistică (INS) arată că exporturile agroalimentare ale României în prima jumătate a anului 2017 au fost de doar 2,1 miliarde de euro, rezultând un deficit comercial – decalaj faţă de importuri – de 1,1 miliarde de euro, un alt record istoric.
În anul „de vârf” al economiei, 2008, importurile agroalimentare din primul semestru însumau 1,6 miliarde de euro. Apoi au urcat constant, trecând pragul de două miliarde de euro în prima jumătate a anului 2013 şi ajungând la 2,9 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2016.
Acum, în 2017, specialiştii spun că avem unul dintre cei mai buni ani agricoli, dar producătorii autohtoni n-au reuşit să acopere decât într-o mică măsură cererea de produse alimentare. Comerţul cu amănuntul la această grupă de produse a crescut, în primul semestru din acest an, cu 3,5% faţă de acelaşi interval din 2016, arată datele INS.