Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Suceava, că poziţia ţărilor Uniunii Europene în privinţa aderării României la spaţiul Schengen este determinată de faptul că administraţia de la Bucureşti este coruptă şi încurajează crima organizată, potrivit Mediafax.
Ponta a spus că Grupul Socialist din Parlamentul European şi premierii socialişti ai ţărilor Uniunii Europene susţin integrarea României în spaţiul Schengen.
„Probleme sunt în altă parte, nu la noi (socialiştii-n.r.)”, a spus liderul PSD.
El a arătat că motivul pentru care România nu este susţinută de unele ţări este pentru că acestea consideră că administraţia de la Bucureşti este coruptă şi încurajează crima organizată, şi nu pentru că „nu s-au pus sârmă ghimpată şi camere video la frontieră”.
Ponta a mai spus că această ştampilă pusă pe un guvern al unei ţări UE va fi ştearsă foarte greu.
„Avem un grad de corupţie care ne pune în afara Europei. Nu problemele tehnice, ci problemele corupţiei şi crimei organizate încurajate de Guvernul României sunt cauzele”, a spus Ponta.