4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCeartă de doi ani pentru staţiunea Padiş - Lazuri

Ceartă de doi ani pentru staţiunea Padiş – Lazuri

Investitorii care doresc să construiască în zona Padiş, din Munţii Apuseni, o staţiune turistică, susţin că asociaţiile de mediu încearcă să denatureze adevărul despre un proiect care ar putea schimba viaţa comunităţilor din zonă. Mircea Caster, consilier de comunicare al administratorilor proiectului, a declarat că el este susţinut de opt primării din zona Munţilor Apuseni. „Un grup de persoane se străduieşte de câţiva ani să oprească această dezvoltare turistică integrată în ecosistem, cu toate că proiectul poate să aducă numeroase beneficii atât comunităţilor locale, cât şi României”, a spus Mircea Caster.

Investitorii spun că proiectul va respecta natura

Caster a explicat că dezvoltarea turistică urmează să fie realizată pe o suprafaţă de 86 de hectare, cu un total al suprafeţei construite de 0,8% din aria totală a terenului. „Este vorba, deci, despre un proiect ce are menirea de a impune un regulament de zonă foarte sever. Sistematizarea, precum şi captarea, alimentarea, tratarea şi deversarea apei urmează să se facă numai centralizat, respectând normele europene de mediu, inclusiv pentru zona veche a Padişului, aflată în afara ariei de interes a investitorilor, care se află pe platoul carstic Padiş şi este zonă de conservare specială”, a spus Caster.
Săptămâna aceasta, un grup de asociaţii de mediu a protestat împotriva unui proiect imobiliar proiectat în regiunea Padiş-Lazuri, din Parcul Natural Apuseni, arie care are un regim special de protecţie şi este inclus în programul european „Natura 2000″. Organizaţiile de mediu au reproşat Consiliului Local Budureasa că a introdus în intravilan, din extravilan, cele 86 de hectare de teren, tocmai pentru a uşura dezvoltarea staţiunii şi că Prefectura Bihor nu ar fi trebuit să dea avizul de legalitate.

Cele mai citite

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă