5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalJoi devine seară de teatru la The Ark

Joi devine seară de teatru la The Ark

Începând cu 27 ianuarie, în fiecare joi, de la ora 21.00, The Ark Underground se transformă în gazda potrivită pentru o seară de teatru, în timp ce The Ark Lounge rămâne opţiunea perfectă pentru cei care vor să intre în lumea jocurilor şi să-şi petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut şi antrenant, potrivit unui comunicat de presă The Ark.  
 
 Piesa de debut este o fascinantă comedie, „Ma mut la mama”, în regia lui Gelu Colceag, comedie „tristă”, o poveste veselă şi optimistă, dar cu accente tragice care înfăţişează realist viaţa de familie şi drumul spre idealitate atunci când speranţa te învăţa să trăieşti frumos şi să te bucuri de fiecare clipă. Din distribuţia piesei fac parte Adriana Trandafir, Andreas Petrescu şi Gabriel Fatu, povestea piesei înfăţişând situaţia a doi fraţi care se apropie de vârstă de 30 de ani şi care în urma unor eşecuri amoroase se refugiază în casa mamei lor. Mama, interpretată cu desăvârşire de Adriana Trandafir, este o văduvă, care în mod paradoxal, este studentă şi îşi găseşte iubit la facultate. Acest lucru este de neconceput pentru cei doi fraţi, care pe lângă gelozia unuia faţă de celălalt, sunt măcinaţi de existenţa iubitului mamei, pe care nu îl pot accepta sub nicio formă. Piesa se caracterizează prin multe răsturnări de situaţie, fiecare membru al familiei incearcand să îşi marcheze teritoriul, însă cu înţelegere şi răbdare şi cu şi mai mult umor, totul se poate rezolva…
 
 Iubitorii de teatru dar şi cei neiniţiaţi încă, vor avea ocazia să trăiască senzaţii de la cele mai obişnuite până la cele mai greu de imaginat, începând cu 27 ianuarie în fiecare joi, de la ora 21.00 doar la The Ark Underground. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă