„De câte ori vin în România sunt tristă, deprimată”, spunea Roxana, una dintre tinerele românce care lucrează la Bruxelles, intervievată fiind de Pro Tv, în cadrul unei ştiri despre scoaterea la concurs a unor posturi la Comisia Europeană. Acelaşi lucru este semnalat de orice român care trece graniţele şi acum, după mai bine de 20 de ani, şi care îţi spune cât de zâmbitori şi amabili sunt oamenii pe stradă acolo şi cât de încruntaţi şi preocupaţi suntem noi, românii. Şi dacă tot vorbim de zâmbetul lor cu plăcere, de ce să nu încercăm şi noi să zâmbim? Cu siguranţă, prin zâmbet facem lucrurile măcar mai suportabile, chiar dacă asta nu înseamnă neapărat şi rezolvarea lor imediată. Impactul limbajului nonverbal, subiectul multor cursuri la mare căutare acum, este extrem de puternic.
Să zâmbim când ieşim din casă gândin- du-ne la ce lucruri plăcute ne-ar putea aduce ziua de azi. Să-i zâmbim celui de lângă noi din RATB chiar şi atunci când îi spunem să nu se mai împingă sau să mai facă un pas pentru a putea să urcăm şi noi ori copilului care cere imperativ un loc pe scaun (deşi este copil şi ar putea sta şi în picioare, gândim de cele mai multe ori, uitând că şi noi am fost copii şi am dorit acelaşi lucru)! Să zâmbim colegilor de serviciu când începem o nouă zi de muncă, chiar dacă nu toţi ne sunt prieteni (în definitiv, ne petrecem mare parte din timp la serviciu, de ce să nu-l facem suportabil?)! Să zâmbim atunci când suntem chemaţi de către şef sau, dacă suntem şefi, să le comunicăm subalternilor noile dispoziţii cu zâmbetul pe buze. Să încercăm. Poate ziua de muncă va fi mai suportabilă. Sau mai eficientă. Cine ştie…
Să zâmbim chiar şi atunci când cineva se împiedică şi este caraghios, desigur, cu condiţia să facem acelaşi lucru şi atunci când ni se întâmplă nouă. Să zâmbim pentru noi înşine, dar şi pentru cei din jurul nostru, terapeutic, să opunem încrâncenării zâmbetul, cu speranţa că este molipsitor şi că ne vor întoarce şi ceilalţi zâmbetul. Să zâmbim cald, să zâmbim ironic, dar să zâmbim. Chiar şi atunci când primim un şut în fund, cu gândul că el poate reprezenta un pas înainte. Să ne aducem aminte de un celebru personaj, Scarlet O’Hara şi de la fel de celebrul ei zâmbet care spunea „Şi mâine este o zi…”