Rata de participare a atins 96 la sută în sudul Sudanului în cadrul referendumului privind independenţa acestei regiuni, care ar putea deveni cel de-al 193-lea stat al lumii, a anunţat marţi seara comisia care se ocupă de referendum, citată de AFP, informeaza Mediafax.
„Rata de participare în sudul Sudanului este de 96 la sută şi în diaspora de 97 la sută”, a declarat George Maker Benjamin, purtătorul de cuvânt al comisiei.
Aproximativ patru milioane de alegători s-au înscris pe liste pentru acest scrutin istoric, dintre care 3,8 milioane în sudul Sudanului, potrivit datelor comisiei. La referendum au putut participa sud-sudanezii din sud, dar şi din nordul ţării şi din străinătate.
Potrivit legii, referendumul este validat dacă votează cel puţin 60 la sută dintre alegătorii înscrişi. Comisia privind referendumul a anunţat la 13 ianuarie că acest prag a fost atins.
Comisia numără în prezent voturile, dar, potrivit primelor indicii, opţiunea secesionistă ar trebui să obţină o majoritate zdrobitoare. În comitatul Yei, 98 la sută dintre alegători au votat pentru independenţă, iar în Wau proporţia lor a fost de 94 la sută, potrivit rezultatelor furnizate de birourile de vot locale.
O victorie a opţiunii secesioniste ar conduce la divizarea Sudanului, cea mai mare ţară din Africa, şi înfiinţarea unui nou stat, cel de-al 193-lea din lume.