Cei trei miniştri din cadrul confederaţiei sindicale tunisiene UGTT au demisionat, marţi, din Guvernul de tranziţie format cu o zi înainte, la solicitarea organizaţiei lor, a anunţat unul dintre aceştia, Houssine Dimassi, citat de AFP, informează Mediafax.
„Ne retragem din Guvern la apelul sindicatului nostru”, a declarat Dimassi, care fusese numit, cu o zi înainte, ministru al Formării profesionale şi locurilor de muncă.
Ceilalţi doi miniştri demisionari, potrivit lui Dimassi, sunt Abdeljelil Bedoui, ministrul pentru relaţia cu premierul, şi Anouar Ben Gueddour, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Echipamentului.
Demisia lor a fost anunţată, de asemenea, de agenţia oficială tunisiană, TAP.
Liderul Uniunii Generale a Muncitorilor Tunisieni (UGTT), Abelsalam Jerad, a declarat că a cerut luni premierului Mohammed Ghannouchi să amâne anunţarea componenţei Guvernului, pentru a permite consultări cu alte forţe politice.
„Dar a refuzat, iar noi nu acceptăm această grabă”, a declarat el.
Jerad a reproşat Guvernului că are între membrii săi „baroni din fostul regim, care au participat la represiune şi la sistemul dictatorial”.
„Noi vrem un Guvern care să răspundă aspiraţiilor noastre şi vom continua, alături de popor şi muncitori, să-l cerem”, a subliniat el.
Sindicatul, care a jucat un rol important în manifestaţiile ce au provocat îndepărtarea preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali de la putere, a cerut, marţi dimineaţa, celor trei reprezentanţi ai săi să părăsească Guvernul.
Conducerea UGTT, care a organizat o reuniune extraordinară, lângă Tunis, a hotărât „să nu recunoască noul Guvern”.
Numeroase voci, în special din cadrul stângii şi mişcării islamiste, se pronunţă contra prezenţei membrilor fostului Guvern şi partidului preşedintelui îndepărtat de la putere în noua echipă de tranziţie, formată luni, în cadrul căreia ocupă ministerele-cheie, şi anume cel al Afacerilor Interne, Apărării, Afacerilor Externe şi Finanţelor.